Capadocia - ţara marilor teologi şi părinţi ai bisericii creştine (1)

Grigore Radoslavescu, 24 August 2007

Am auzit deseori vorbindu-se despre Sfinţii Părinţi Capadocieni: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nyssa şi Sfântul Grigorie de Nazianz. Aflându-ne însă pe pământul Capadociei, unde ei s-au născut, au studiat ori au trecut la cele veşnice, zadarnic vom căuta urme ale trecerii lor prin timp pe aici. Nu vom găsi nimic palpabil în zona considerată leagăn al creştinismului şi al monahismului oriental, punct de referinţă al tradiţiei noastre bizantine.

Sfântul Vasile cel Mare, „părintele“ părinţilor

Vasile de Cezareea, teolog, ascet, predicator, episcop şi autor al liturghiei, născut în anul 329, a murit în Cezareea, în ziua de 1 ianuarie 379, tatăl său fiind din Pont, iar mama din Capadocia. Educaţia religioasă a primit-o mai ales de la bunica sa, Macrina, fostă elevă a lui Grigorie Taumaturgul, episcopul Neocesareei. El a studiat la Cezareea Capadociei, înainte de a pleca la Constantinopol şi Atena, remarcându-se, încă de tânăr, prin profunde cunoştinţe de filosofie, astronomie, geometrie, medicină şi retorică. A fost coleg cu Iulian Apostatul, care a devenit apoi împărat. Pe la anul 359, s-a întors de la studii.

Sf. Vasile este unul dintre cei mai importanţi părinţi ai bisericii ortodoxe şi, totodată, unul dintre cei mai mari teologi creştini ai Bisericii creştine, aparţinând epocii ei de aur. În înaltă funcţie de episcop de Cezareea el era, totodată, mitropolit al Capadociei şi exarh al Pontului, autoritatea sa întinzindu-se între Balcani, Mediterana, Marea Egee şi… Eufrat.

Mare admirator al culturii clasice, el a scris „Discurs către tineri, despre folosirea literaturii greceşti“. Înclinat spre asceză, a practicat monahismul, pe care l-a conceput ca o viaţă comunitară (cenobitică). În acest sens, scrie „Regulile monastice“, iar împreună cu Grigorie de Nazianz, după ce a studiat scrierile lui Origen, va alcătui „Filocalia“ - colecţie de texte despre frumuseţea divină, adică iubirea de ceea ce este bun şi frumos. După regulile monahale pe care le-a introdus Sf. Vasile vieţuiesc călugării răsăriteni până în ziua de astăzi.

Sf. Vasile este teologul care a depus un enorm efort în organizarea bisericii şi a luptat pentru drepturile clerului, dar şi pentru temeinica pregătire canonică şi spirituală a preoţilor.

Fondator al primelor instituţii de binefacere

După ce a fost hirotonit preot, în anul 364, s-a consacrat problemelor pastorale şi sociale. Astfel, el a creat, în Cezareea, în favoarea săracilor, primele instituţii de binefacere şi de asistenţă socială, precum refugii, azile, spitale şi cantine populare. Spitalul pe care l-a înfiinţat era cunoscut sub numele de „Vasiliada“ şi era întreţinut din veniturile sale, obţinute ca arhiereu. Tot în acea perioadă a scris „Cuvântările despre cele şase zile ale Facerii“, adică „Hexaemeron“, nouă predici cuprinzând comentarii - după metoda literală - a referatului biblic despre creaţie. Mai târziu, în 370, după moartea lui Eusebiu, Sfântul Vasile a fost ales episcop de Cezareea, devenind apărătorul principal al ortodoxiei de la Niceea (Nicaea), azi localitatea turcească Iznik, din Asia Mică, în care trăiesc vreo 20.000 de locuitori. Practic, va prelua rolul Sfântului Atanasie.

Sf. Vasile s-a opus nu numai celor care refuzau să accepte divinitatea Sfântului Duh - pentru care scrie „Tratatul despre Duhul Sfânt“ -, dar şi împăratului Valens. În toate disputele teologice, Sf. Vasile a făcut apel la Biblie şi la Tradiţia acceptată în comun, care s-a transmis atât sub forma dogmelor, cât şi a propovăduirilor. „Dar acolo unde Biblia tace, şi teologia trebuie să tacă“, argumenta Sf. Vasile. Misterul Treimii este insondabil. Dumnezeu este necunoscut în esenţa Sa, din cauza transcendenţei acestei esenţe; de aceea el trebuie adorat. Acesta va fi obiectul celor „Trei cărţi contra lui Eunomie“, discipolul lui Arie, care afirma că omul cunoaşte pe Dumnezeu aşa cum el însuşi se cunoaşte. Pentru Sf. Vasile, o definiţie pozitivă, catafatică, a lui Dumnezeu ar însemna o limitare a fiinţei Sale.

El a scris, de asemenea, 24 de predici, precum şi un mare număr de lucrări exegetice despre Psalmi, Isaia şi Iov. Este, totodată, autor al multor discursuri. Alte importante scrieri ale sale sunt: „Regulile monahale“, „Moralele“, „Despre Judecata lui Dumnezeu“, „Despre Religie“ şi un număr de 366 de epistole, multe cu caracter dogmatic sau apologetic. O altă importantă scriere este Liturghia Sf. Vasile cel Mare. Scrierile sale au o mare importanţă teologică şi au fost traduse pe tot globul. Sf. Vasile este cel mai important dintre „Cei Trei Capadocieni“. El nu a fost mare numai prin teologhisire, deşi e adevărat că a pătruns în cele mai adânci probleme teologice, precum adevărurile despre Taina Sfintei Treimi şi Taina Duhului Sfânt, ci a fost „mare“ mai ales prin trăire, ca unul care şi-a însuşit toată învăţătura aceasta, pe care a transpus-o în viaţă, pentru că era un iubitor de semeni, model deplin, desăvârşit, imitându-l pe Mântuitorul Iisus Hristos.

Sf. Vasile este serbat pe data de 1 ianuarie. Împreună cu Sf. Ioan Gură de Aur (Hrisosostom) şi cu Sf. Grigorie de Nazianz, el este sărbătorit şi pe 30 ianuarie, cu prilejul Sfinţilor Trei Ierarhi. Sărbătoarea a fost hotărâtă în 1081, de către Ioan, patriarhul Constantinopolului, în memoria celor trei mari sfinţi şi teologi ortodocşi.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!