Documentar
Căpriana, o ctitorie voievodală de peste Prut

Căpriana, o ctitorie voievodală de peste Prut

Alexandru Briciu, 04 Noiembrie 2012

În partea stângă a Prutului, în comuna Căpriana, raionul Străşeni, din Basarabia, se află Mănăstirea voievodală Căpriana. Ansamblul monastic adăposteşte unul dintre cele mai vechi lăcaşuri de cult de pe acele meleaguri, zidit în timpul Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, pe locul altuia, mai vechi.

Doar 40 de kilometri măsoară distanţa dintre Mănăstirea Căpriana şi capitala Republicii Moldova, Chişinău. Primele hrisoave domneşti referitoare la Mănăstirea Căpriana au fost emise de voievodul Moldovei, Alexandru cel Bun (1400-1432), la 25 aprilie 1420, respectiv la 10 februarie 1429. Cel de-al doilea document este un uric prin care aşezământul primeşte statut de mănăstire domnească, fiind numită "mănăstirea de la Vâşnovăţ unde este egumen Chiprian". Biserica fusese ridicată de răzeşii din Mereni, sat în care se născuse Marena Doamna, soţia voievodului Alexandru cel Bun. Domniţa Marena era nepoata acestui stareţ, Chiprian (Căprian sau Ciprian), şi dăruia mănăstirii un epitrahil brodat între anii 1427 şi 1431, veşmânt pe care erau reproduse chipul său şi cel al soţului ei domnitor, Alexandru cel Bun.

Un astfel de aşezământ însă nu putea să nu fie învăluit într-o aură de legendă în ceea ce priveşte toponimul. Se spune că Ştefan cel Mare, domnul Moldovei, la întoarcerea dintr-o luptă purtată cu tătarii pe Nistru, în drum spre scaunul domnesc, a trecut prin acest codru, oprindu-se într-o poiană, pentru tihnă. Curtenii săi, întâlnind o căprioară, au înconjurat-o, vrând să o vâneze. Căprioara, văzându-se fără nici o scăpare, a îngenuncheat, aşteptând să fie ucisă, când Ştefan, care privea scena, făcându-i-se milă, opri pe curteni de a-i aduce vreun rău. Căprioara scăpă, iar Ştefan Vodă, văzând în această întâmplare un semn divin, hotărî să ridice o biserică lui Dumnezeu drept mulţumire pentru biruinţa împotriva tătarilor, chiar în acea poiană, dându-i numele "Căpriana".

"Lucruri roase de vremuri şi mărturii de fală străbună"

Pomelnicul Mănăstirii Căpriana începe cu Ştefan cel Mare, primul ei întemeietor, lucru confirmat de Nicolae Iorga. Cronicarul Miron Costin ne spune că Petru Rareş "şi la monastirea Chipriana au lucrat". Aceasta a avut loc în preajma anului 1541. Se pare că, în anul 1516, un puternic cutremur a avariat grav biserica, motiv pentru care Petru Rareş a rezidit-o din temelii. Tot el a afierosit mănăstirii o Sfântă Evanghelie, manuscris pe pergament, îmbrăcată în scoarţe de lemn învelite cu argint aurit, din octombrie 1545, cu următoarea inscripţie, săpată în metalul preţios de jur împrejurul marginilor ultimei scoarţe: "Binecredinciosul şi iubitorul de Hristos, Io Petru Voevod, cu mila lui Dumnezeu domn al întregului pământ moldovenesc şi doamna lui Ileana şi fiii lor Iliaş Voevod, Ştefan şi Constantin făcut-au şi înfrumuseţat-au acest Tetraevanghel şi datu-l-au întru ruga lor în mănăstirea din nou ridicată a Adormirei Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu ce se numeşte Căpriana, în anul 7053 (1545) luna Octomvrie". Pe la 1862, Evanghelia se păstra împodobită cu pietre preţioase de diferite culori.

Aurel Gheorghiu nota că Mănăstirea Căpriana adăpostea, de-a lungul vremilor, "odoare ca: mitre, cruci, Evanghelii, icoane, şi mai ales cărţi, în cea mai mare parte ieşite de sub teascurile tiparniţei de la Neamţ sau Putna lui Măzăreanul, lucruri roase de vremuri şi mărturii de fală străbună, lucrate în lumina curţilor domneşti sau în răbdarea chiliilor întunecoase, de cine ştie ce mână gingaşă de domniţă, ori de mâini noduroase şi cinstite de călugăr".

Mănăstirea Căpriana s-a bucurat, de-a lungul anilor, de numeroase danii ale domnitorilor moldoveni. În aprilie 1559, Alexandru Lăpuşneanu, domnitor originar din regiunea basarabeană Lăpuşna, dăruieşte acestui lăcaş 12 moşii: Lozova, Pârjolteni, Oneşti, Sadova, Bălăceni, Luceni, Vorniceni, Dumeni, Glăvăşeni, Bisericani, Parcani de Jos şi o vie la Cotnari. În ianuarie 1662 Istrate Dabija Vodă îi dăruieşte moşia Popăuţi din judeţul Orhei. Domnitorul Antioh Cantemir o închină, în anul 1698, Mănăstirii Zografu din Sfântul Munte, cu următorul document: "Pentru aceia, acest răposat întru sfinţi domn, mai sus amintitul Ştefan Voevod, a fost ctitor al sfântului locaş al Zografului dela Sfântul Munte şi deasemenea ctitor şi fundator al ambelor acestor mănăstiri, Căpriana şi Dobrovăţul, cari sunt zidite de dânsul, de aceia, după o bună judecată se cuvine ale sale către ale sale, ca de acum înainte sfânta mănăstire Căpriana să fie veşnic metoh al sfântului locaş al Zografului din Sfântul Munte".

Astfel, în anul 1698 începe o nouă etapă a Mănăstirii Căpriana, cea sub închinare atonită. Până în 1813 a fost cârmuită de monahi trimişi de la Zografu, când mitropolitul Gavriil Bănulescu Bodoni o preia sub conducerea casei mitropolitane a eparhiei nou-înfiinţate a Chişinăului şi Hotinului. Între 1837 şi 1873, în urma stăruinţelor celor din Sfântul Munte, revine sub conducere atonită. La 9 martie 1873, averile mănăstirilor româneşti din stânga Prutului trec sub supravegherea Ministerului de Externe rus, iar în 1915, când bulgarii declară război ruşilor, monahii bulgari de la Căpriana sunt puşi sub conducerea unui egumen rus. Abia începând cu anul 1918 mănăstirea recapătă vechiul ei rost românesc.

Mănăstirea adăposteşte în prezent trei biserici

Pelerinul ce trece pragul Mănăstirii Căpriana regăseşte în acest ansamblu trei biserici. Biserica "Adormirea Maicii Domnului", ridicată în 1545 de Petru Rareş, a fost distrusă, la rându-i, de un cutremur de pământ la 26 octombrie 1802. Mitropolitul Gavriil Bănulescu Bodoni o reconstruieşte în 1820, păstrându-i, în parte, stilul moldovenesc şi construindu-i un adaos de la naos spre ieşire. Tot prin dania mitropolitului s-a adăugat şi un turn-clopotniţă. Ctitoria ştefaniană, zveltă, cu prea bine cunoscutele turnuri ale Pantocratorului ce parcă străpung cerul, şi-a schimbat aspectul în timpul acestei rezidiri, cupola de pe naos fiind înlocuită cu una masivă, rotundă, într-un stil ce îmbină medievalul cu modernul.

A doua biserică este paraclisul de iarnă, ridicat în anul 1818, pus sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. A fost reclădit în 1840 de egumenul Ilarion, în continuarea clădirii chiliilor, şi avea, în vremea veche, un izvor chiar la intrare.

Cel de-al treilea lăcaş a fost construit între anii 1903 şi 1905, sub arhimandritul stareţ Teofilact şi este cel mai impunător din mănăstire. Este pus tot sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, prilej cu care hramul paraclisului de iarnă amintit a devenit "Sfântul Ierarh Nicolae". De dimensiunile unei catedrale neobizantine, are turla naosului străjuită de la bază de alte patru turle în cele patru puncte cardinale şi un turn-clopotniţă deasupra pridvorului.

Marele poet de peste Prut Grigore Vieru cânta în versuri chemarea "La Mănăstirea Căpriana": "Bate un clopot ca o chemare / La Căpriana în miros de crinişte, / Iar de la Putna, sfântă şi mare, / Dangăt de aur răspunde în linişte".


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!