În urmă cu 35 de ani, pe 22 decembrie 1989, era înlăturată ultima dictatură est-europeană de sorginte comunistă - cea din România. A fost un moment de mare tensiune socială, dar și un timp marcat de
Carnavalul de la Veneţia la Institutul Român
Prima zi a Carnavalului de la Veneţia va fi sărbătorită, astăzi, 13 februarie, la Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică (IRCCU) printr-un dublu eveniment, conform dr. Monica Joiţa, director ad-interim al instituţiei. Unul dintre cei mai importanţi scriitori veneţieni de azi, Alfio Fiorentino, a ales Institutul Român pentru o aniversare poetică. În această seară va fi redeschisă Mica Galerie a institutului, spaţiu expoziţional care va găzdui din acest an proiecte aparţinând unor tineri artişti plastici. Seria acestora debutează cu proiectul „Fusione“/ „Contopire“, propus de Oana-Elena Bîrsan. Proiectul său abordează, cu mijloacele artelor decorative, cutumele vestimentare şi semnificaţiile măştilor specifice tradiţiei Carnavalului veneţian. Expoziţia va rămâne deschisă publicului până pe 18 februarie.