Cultură
Casa Melik, cea mai veche locuinţă a Capitalei

Casa Melik, cea mai veche locuinţă a Capitalei

Raluca Brodner, 12 Ianuarie 2010

Mulţi bucureşteni trec zilnic pe lângă ea. Cei mai mulţi înaintează absenţi, preocupaţi doar de gândurile lor. Alţii o privesc în treacăt, atraşi de impetuozitatea sa. Casa Melik de pe strada Spătarului, nr. 22, din cartierul armenesc, este cea mai veche clădire civilă din Bucureşti. În mod fericit, dat fiind anul construcţiei - 1760, şi-a păstrat forma originală. Casa cu nume exotic - Melik - este astăzi sediul Muzeului „Theodor Pallady“, un loc cu adevărat valoros, pe care prea puţini au curiozitatea să-l descopere.

Încă de la intrare, casa primeşte pe oricine, binevoitoare, sub o boltă de ramuri desfrunzite, la fel ca şi grădina adormită, din care îşi mai păstrează verticalitatea doar arbuştii decorativi. Ceea ce îi dă un aer autohton, inspirat de stilul românesc, sunt cerdacul, odată deschis, acum protejat cu sticlă, şi acoperişul cu streaşină lată. Arhitectura casei, interiorul său cu obiecte de artă, adevărate piese de colecţie, mobilierul rafinat şi tablourile valoroase, toate vorbesc de la sine. Prezenţa ghidului nici nu mai este necesară, dacă ştii să priveşti în linişte. Să asculţi pulsul interior al casei, astăzi, muzeu.

Casa cu poveşti

Numele celei mai bătrâne locuinţe a Bucureştiului se trage de la arhitectul Iacob Melik, autorul lucrării L’Orient devant L’Occident, cel care i-a acordat o atenţie deosebită cât timp a fost proprietar. Arhitectul Melik este doar unul dintre personajele influente, multe dintre ele figuri istorice, care şi-au găsit adăpost în casa din vechiul cartier al armenilor. De pildă, în perioada paşoptistă, aici şi-au găsit scăparea cei mai de seamă reprezentanţi ai revoluţiei, precum Ion Heliade Rădulescu, Ion Brătianu, C. A. Rosetti. Este ştiut că în acea perioadă Bucureştiul subteran era mult mai bine organizat decât cel de suprafaţă, fapt pentru care, încă de atunci, exista convingerea că pivniţele Casei Melik şerpuiesc pe sub pământ pe distanţe de kilometri întregi.

Revenind la proprietarul Melik, documentele vremurilor arată că în 1948 acesta pleacă în exil. Se întoarce abia după nouă ani. Hotărăşte să-şi recupereze casa, pe care o repară, şi în care se mută împreună cu soţia sa, Ana. Cei doi soţi vor locui aici până la sfârşitul zilelor. După moartea acestora, din lipsă de moştenitori direcţi, casa devine azil pentru femeile armene sărace.

Salvarea

A fost zadarnică intervenţia unui nepot de frate, Eugen Melik, care, deşi obţine proprietatea pe o perioadă scurtă de timp, o pierde în favoarea comunităţii armene, ce o transformă în azil (perioada 1921-1947). Timp de 20 de ani, familii de chiriaşi, unii mai neglijenţi şi mai dezinteresaţi decât alţii, şi-au găsit adăpost temporar sub acoperişul bătrânei case, fapt care a dus la deteriorarea locuinţei.

Ca urmare a intervenţiei din 1960 a soţilor Serafina şi Gheorghe Răut, care donează colecţia Theodor Pallady, Casa Melik este salvată. Odată reabilitată şi păstrătoare a două colecţii de artă impresionante - cea a pictorului român şi cea a soţilor Răut -, locuinţa din strada Spătarului nr. 22 este tot mai vizitată.

Un simbol

Astăzi, doar acei vizitatori care au răbdare şi caută cu tot dinadinsul locurile frumoase ale capitalei, cu adevărat impregnate de istorie, artă şi pasiune, păşesc pragul Casei Melik. Sunt puţini aceşti vizitatori, dar buni, mai ales dacă avem în vedere prezenţa în acest spaţiu cu totul deosebit a copiilor. Din dorinţa de a dezvolta imaginaţia şi creativitatea celor mai mici dintre vizitatori, precum şi de a-i familiariza cu mediul muzeal, săptămânal se organizează Şcoala de sâmbătă, un program în cadrul căruia se predau cursuri de iniţiere în artele plastice pentru preşcolari şi elevii din ciclul primar.

Pentru cei interesaţi, muzeul se află în apropiere de Biserica Armenească şi poate fi vizitat din mai până în septembrie între orele 11 şi 19, iar din octombrie până în aprilie între orele 10 şi 18. Preţul unui bilet este de cinci lei. Casa Melik este închisă publicului în zilele de luni şi marţi.

Muzeul „Theodor Pallady“

După o perioadă de jumătate de an, timp în care au avut loc lucrări de reamenajare şi de restaurare a operelor de artă, Muzeul „Theodor Pallady“ este din nou deschis publicului. Cei interesaţi pot vizita periodic, în serii tematice, colecţia soţilor Serafina şi Gheorghe Răut, care conţine câteva pânze semnate de Theodor Pallady, precum şi peste 800 de desene şi gravuri ale marelui pictor român, reprezentative pentru perioada lui pariziană. Colecţionarul Gheorghe Răut, director al filialei Băncii Marmorosch Blank din Paris, a fost prietenul şi admiratorul lui Theodor Pallady. Răut a păstrat desenele şi picturile artistului din atelierul locuinţei în care acesta l-a găzduit la Paris, pe care le-a donat statului român la sfârşitul anilor ’60, împreună cu propria colecţie de artă. Colecţia soţilor Răut mai cuprinde pictură europeană din secolele al XVI-lea - al XIX-lea (franceză - Lubin Baugin, Edmond Aman Jean, Carolus Duran, olandeză - Jan van de Capelle, engleză, spaniolă, românească), sculptură antică greco-romană, egipteană, indiană, dar şi sculptură renascentistă italiană şi franceză, textile, piese de mobilier, ceramică orientală şi alte obiecte de artă decorativă. Conform specialiştilor, colecţia atât de diversă este o mostră sugestivă a colecţionismului românesc şi european de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea.

Un Maestru emerit al artei

Micuţul Theodor se naşte în aprilie 1871, la Iaşi, în familia lui Ioan şi a Mariei Pallady. Copilăria şi-o petrece la moşia de la Perieni (Tutova), dar şi la Iaşi, până când este nevoit să meargă la Bucureşti pentru a urma cursurile liceului „Sfântul Gheorghe“. După ce studiază ingineria la Politehnica din Dresda (1887-1889), pleacă în Franţa, unde se înscrie la Académie des Beaux-Arts. În acelaşi timp, lucrează în atelierul lui Jean Arman.

În 1892, intră în atelierul lui Gustave Moreau, unde va avea colegi pe Henri Matisse, care îi va deveni mai târziu bun prieten, pe Georges Rouault şi pe Albert Marquet. Urmează cursurile de la clasa lui Puvis de Chavannes.

În 1904, se întoarce în ţară şi expune la Ateneul Român şi la Saloanele Oficiale. Deschide mai multe expoziţii personale la Paris, până în anul 1940. De asemenea, expune la Bienala din Veneţia în anii 1924, 1940 şi 1942.

Influenţat de propriile reflecţii asupra picturii medievale româneşti şi de pictura lui Cézanne, Pallady pune un accent predilect în pictura sa pe natura moartă. Cât priveşte peisajele sale din perioada pariziană, pictorul alege locurile din vecinătatea Senei.

Ca o încununare a activităţii sale, la momentul aniversării a peste opt decenii de existenţă, în 1956, artistul primeşte titlul de Maestru emerit al artei, iar în cinstea evenimentului este organizată o expoziţie retrospectivă „Theodor Pallady“.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!