Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Casă nouă pentru o familie cu nouă copii din Parhida, Oradea

Casă nouă pentru o familie cu nouă copii din Parhida, Oradea

Galerie foto (5) Galerie foto (5) Transilvania
Un articol de: Pr. Laurențiu Lazăr - 02 Martie 2018

Soții Adrian și Andreea Tomoș, cu cei nouă copii, șase băieți și trei fete, cu vârste cuprinse între trei și paisprezece ani, și cel de-al zecelea copil care urmează să se nască, până de curând trăiau într-o locuință comunitară foarte mică, neîncăpătoare și insalubră dintr-o colonie socială. Începând din Duminica Ortodoxiei, locuiesc într-o casă a lor, în localitatea Parhida din județul Bihor, primită în dar prin bunăvoința unor credincioși din parohiile Paleu și Oșorhei, din Protopopiatul Oradea.

Duminică, 25 februarie 2018, după Sfânta Liturghie, preoții parohi din Paleu și Oșorhei, respectiv Cosmin Popa și Nicolae Robotin, au adus în dar acestei familii, pe lângă cele obișnuite, alimente, bunuri de folosință casnică, așa cum fac săptămânal de aproape doi ani de zile şi o icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu cu Pruncul Iisus. Au așezat-o în camera principală a noii locuințe, după ce au săvârșit slujba Sfeștaniei, sfințind casa, gospodăria și începutul bun al vieții de familie.

Preasfințitul Sofronie, Episcopul Oradiei, împreună cu binecuvântările arhierești aduse atât familiei sprijinite, cât și comu­nităților parohiale binevoitoare, a dăruit pentru acest nou început al familiei cu cei zece copii, prin Asociația Filantropia a Episcopiei Oradiei, rechizite școlare și bunuri casnice de trebuință, astfel încât copiii să poată urma cursurile școlii din localitate, în condiții normale.

Ajutoare şi bani pentru casa nouă

Părintele Cosmin Popa de la Parohia Paleu a mărturisit că a aflat despre această familie numeroasă și încercările cu care se confruntă în anul 2016, prin intermediul parohului Ioan Hercuț de la Parhida, care păstorește o mică comunitate dreptmăritoare, și care a vorbit cu admirație despre cei doi părinți și nouă copii, despre cumințenia lor sufletească și dragostea cu care își înconjurau copiii, chiar dacă erau în lipsuri, deoarece se descurcă doar din câștigul tatălui, care lucrează în construcții, mama fiind casnică.

„În Postul Crăciunului din anul 2016, împreună cu părintele Nicolae Robotin de la Parohia Oșorhei, am adus la cunoștința credincioșilor noștri despre această familie nevoiașă cu mulți copii, iar credincioșii au fost foarte deschiși și au ajutat fiecare cu ce a putut: alimente, îmbrăcăminte și produse de uz casnic. În Ajunul Crăciunului din acel an, când i-am vizitat și le-am dus bunurile adunate, am rămas impresionați până la lacrimi deoarece, fiind seară, la ora 20.00, am găsit copilașii dormind pe saltele subțiri, jos pe podea, iar în adăpostul în care își duceau zilele era rece, mama afirmând că soba este defectă și că îi este frică să lase focul aprins peste noapte”, a spus părintele Cosmin Popa.

Astfel, „împărtășind acest neajuns credincioșilor noștri, am convenit să cumpărăm o sobă de teracotă pe banii adunați în urma colindatului cu copii din parohie. Când am dus soba după sărbători, eu cu părintele Nicolae din nou am rămas impresionați, deoarece, fiind ziua la amiază, copilașii mai mici dormeau într-un singur pat, înghesuiți, iar unul dintre ei am crezut că se roagă, fiind ghemuit în genunchi cu capul în jos pe un pat improvizat, apoi am realizat că bietul de el dormea în aceasta poziție fiindcă doar așa avea loc, iar o fetiță mai mare își făcea temele pe jos. Masa o luau tot pe rând, deoarece nu aveau nici loc la masă și nici tacâmuri suficiente, a mărturisit mama. În prima fază am cumpărat și le-am oferit o vacă, pentru a avea lapte la copii, apoi am achiziționat un porc, pentru carne, și lemne pentru foc”, a mai spus părintele Cosmin Popa de la Parohia Paleu.

Preotul a adăugat că „spunând cele văzute credincioșilor noștri din Paleu și Oșorhei, mai mulți dintre ei au adunat bani și, în cursul anului 2017, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, am reușit să cumpărăm o locuință decentă acestei familii în Parhida, ce a fost renovată și dotată cu cele necesare traiului, astfel că în ziua de 22 februarie 2018, familia Tomoș s-a mutat într-o casă nouă, cu două camere, bucătărie, un hol mare, baie, cămară, toate aranjate, cu o livada și grădină de 1.300 metri pătraţi în total”.