Repere şi idei
Câte cuvinte pot zugrăvi, convingător, căderea?

Câte cuvinte pot zugrăvi, convingător, căderea?

Pr. Alexandru Pripon, 14 Iunie 2017

Un alt cuvânt rostit în grabă, cu scopul de a epata. O altă alcătuire prolixă, dedicată nimicului. Aceasta ne este viața, printre picăturile ne­fireștii ploi ce ne-a potopit devenirea, aruncându-ne într-un orizont lacustru dezolant. Aici părem a fi noi înșine, dar cine mai știe? Măreția pe care o visam se transformă, abscons, într-o dramoletă neconvingătoare, iar semenii noștri devin spectatori, nu coparti­cipanți la împlinirea întru divin.

A fost rostit un alt cuvânt. Încă unul dintr-o înșiruire menită să mimeze, cumva, un soi de înțelepciune arogantă. Micul univers pe care îl clădim în jurul nostru pare a căpăta consistență și credibilitate cu fiecare vorbă aruncată în vânt. Gânduri plăpânde, adevăruri nerostite plutesc în aer, contemplând dojenitor mascarada ce ne-a transformat în actori și regizori ai unei farse.

Câte cuvinte pot zugrăvi, convingător, căderea?

Asistăm, de ceva timp, la strădania unor contemporani de a-și justifica atitudinea radicală, opusă oricăror practici ale Bisericii, prin apelarea copioasă la citate din Sfinții Părinți, rupte cu ­dezinvoltură din context. Sau prin așezarea pe un postament, în agora, a câtorva personaje ivite meteoric pe firmamentul arbitrar lipit pe fereastră și motivat printr-o neverosimilă eliminare a graniţelor, spre a uni, dincolo de legalitate și canonicitate, nume și voci, sub stindardul unei idei sforăitoare și al unui interes de moment.

Se rostesc cuvinte. Grele. Se în­tinează chipuri și amintiri. Se îndeamnă la luptă, pe un tărâm de­dicat, dintotdeauna, păcii. Și cei mai puțin atenți au impresia că totul se desfășoară aici, în Bise­rică, fără a remarca decorurile de mu­cava așezate la întâmplare în spatele actorilor care, pe un pla­tou de filmare neinspirat improvizat, mimează apartenența la Ortodoxie. Deși se situează, prin declarații și comportament, pe acel tărâm îndepărtat în timp și spațiu specific, mai degrabă, demult apuselor orizonturi păgâne.
Am fost întrebat adesea: cum pot fi deosebiți adevărații păstori ai Bisericii de lupii înveșmântați perfid în piei de oaie? Trebuie să recunosc, este mai simplu de oferit un răspuns bazat pe situații concrete. Generalizând, este posibil să pierdem din vedere aspecte importante, marginalizând atitudini poate prea entuziaste, însă bine intenționate, sau ezitând în a condamna firesc situații absurde, incompatibile cu învățătura noastră de credință. Și, probabil, tocmai asta se dorește. O bulversare cvasitotală, care să ne împingă pe marginea haosului. Cu toate acestea, îmi permit o generalizare, sfătuind persoanele nedumerite să îi privească atent, cu o legitimă susceptibilitate, pe credincioșii (ghilimelele se subînțeleg) care afișează atitudini histrionice și gălăgioase, provocând reacții gregare. Compunând sloganuri sforăitoare, menite să dărâme, nicicum să zidească. Cuvintele aruncate cu scop mârșav îmi amintesc de acțiunile piraților din alte vremuri și locuri, care, pe timp de furtună, aprindeau focuri pe mal, în dreptul stâncilor, spre a atrage ambar­cațiunile la pieire sigură. Iar călătorii înșelați credeau că au în față un far, navigând cu încredere către ceea ce sperau a fi un port salvator. Ambarcațiunile sfărâmate și cadavrele purtate de valuri erau jefuite, în timp ce eventualii supraviețuitori erau uciși cu sălbăticie.

Fără nici o legătură (oare?), privesc uimit cum mass-media și mediul online sunt infestate de așa-numite „știri obiective” în care credința noastră strămoșească este luată în derâdere, iar preoții Bisericii sunt copleșiți cu epitete și invective josnice, prezentați fiind într-o lumină voit nefavorabilă. Nefavorabilă nouă, tuturor, care, înșelați astfel, întoarcem spatele adevăratului far călăuzitor. Pe de altă parte, se face o reclamă fățișă, sub pretextul faptului divers, unor culte de apartament, unor mireni (fie ei și foști clerici, destituiți pentru fapte reprobabile) care pozează în ierarhi, monahi ori preoți - actori diletanți care mimează preoția, cu scopuri pecuniare lesne de înțeles. Se vorbește despre „biserici paralele” și despre facțiuni bizare, care își caută rădăcini canonice imaginare pe alte meleaguri, cu toate că seamănă izbitor cu ereziile primelor veacuri creștine. Se irosesc cuvinte, multe cuvinte, cu înveliș strălucitor, dar fără conținut. Se joacă teatru de duzină. Se invocă moravuri, se pastișează principii. Și mă întreb: oare câți dintre noi observă că se caută deturnarea drumului nostru către divin, prin atragerea spre focurile aprinse pe un țărm îndepărtat și înșelător/­Către stânci. Către vorbe goale.
Oare câte cuvinte pot zugrăvi, convingător, căderea?


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!