Actualitate religioasă
Catedrala din Timişoara, stil şi eleganţă

Catedrala din Timişoara, stil şi eleganţă

Ioan Bude, 02 Februarie 2012

Construirea acestui sfânt şi măreţ lăcaş al românilor ortodocşi timişoreni a reprezentat un vechi deziderat, exprimat documentar pentru prima dată la 19 decembrie 1920, în cadrul primei şedinţe a Comitetului de iniţiativă pentru înfiinţarea Parohiei ortodoxe române Timişoara-Cetate.

La solicitarea Comitetului parohial Timişoara-Cetate din 15 martie 1923, Consiliul orăşenesc Timişoara donează terenul pe care este amplasată actuala catedrală în vederea construirii unei biserici reprezentative - în suprafaţă de 5 jughere şi 910 stânjeni pătraţi. Concomitent, începând cu anul 1922, Consiliul orăşenesc Timişoara a deschis linia de creditare în scopul construirii bisericii, astfel că în anul 1933 s-a ajuns, prin acumulări financiare succesive, la o sumă ce permitea întocmirea documentaţiei aferente construirii noii biserici, cu destinaţia finală de Catedrală mitropolitană. În urma unei serii de cinci etape de concurs, aplicându-se o maximă exigenţă profesională, juriul de specialişti decide a fi acceptat proiectul şi devizul întocmit de arhitectul Ioan D. Traianescu, profesor la Academia de Arhitectură din Bucureşti. Se organizează apoi o licitaţie pentru desemnarea constructorului, Consiliul parohial alegând firma inginerului Tiberiu Eremie, din Bucureşti. Astfel că, după consolidarea terenului, prin implementarea la fundaţie a 1.116 piloni de beton armat, legaţi printr-un planşeu, tot din beton armat de 80 cm grosime, zidirea bisericii a început la 14 septembrie 1936. Recepţia finală a tuturor lucrărilor de arhitectură s-a făcut la 8 septembrie 1941.

Repere privind arhitectura

Proiectantul a luat ca model bisericile moldoveneşti din epoca lui Ştefan cel Mare, dar într-o concepţie amplificată, la alte proporţii. Catedrala se întinde pe o suprafaţă clădită de 1.542 mp, cu lungimea de 63 m, lăţimea de 32 m. Înălţimea totală a acesteia este de 90,5 m, volumetria situându-se în jur de 50.000 mc, iar suprafaţa accesibilă credincioşilor fiind de 1.084 mp. Capacitatea sfântului lăcaş este de aproximativ 5.000 de persoane. Exteriorul este din cărămidă aparentă de culoare roşie galben-portocalie îmbinată cu discuri smălţuite şi firide pictate ca la bisericile moldoveneşti (toate provenind de la fabrica din Jimbolia). Soclul, colonadele şi ramele exterioare ale ferestrelor sunt din piatră de Banpatac. Catedrala are 11 turnuri acoperite cu ţiglă smălţuită fabricată la Jimbolia (pe fondul ţiglelor se disting cele trei culori ale drapelului naţional: roşu, galben şi albastru). În vârful turlelor sunt aşezate şase cruci, trei mitre şi şase "capete" de cruci. Crucea cea mai mare, aşezată pe cupola Pantocratorului, are înălţimea de 6,90 m, la care se adaugă înălţimea soclului crucii de 4,10 m, însumându-se deci înălţimea de 11 m. Crucile s-au confecţionat de firma Iacob Schwab din Timişoara. Cele şapte clopote, în greutate totală de aproximativ 8.000 kg, au fost fabricate de renumitul specialist Antoniu Novotny din Timişoara, în directă colaborare cu compozitorul Sabin Drăgoi, care este autorul armonizării lor în gamă muzicală cu efecte sonore de mare rafinament.

Pe întinderea zidurilor sunt amplasate 204 ferestre cu deschidere interioară, lucrate din fier laminat, fasonat, cu cercevele duble; dintre acestea, 16 fac iluminaţia pe cupola principală. Pereţii exteriori sunt împodobiţi cu 210 firide şi aproape 4.000 de discuri ceramice smălţuite, după tradiţia bisericilor din Moldova. Planul de construcţie este specific ortodox: nartex (tinda), pronaos, naos, solee, altar, dispuse în formă de cruce bizantină. La acestea se adaugă alte încăperi adiacente. De o parte şi de alta a pronaosului, la înălţimea de 7,5 m, se ridică galerii laterale de unde credincioşii asistă la serviciile divine.

Deasupra tindei se situează balconul deschis spre naos - loc rezervat pentru cor cu o capacitate de 150 de persoane. În dreapta pronaosului este o importantă piesă, lucrată de sculptorul Grigore Dumitrescu, şi anume racla ce adăposteşte moaştele Sfântului losif cel Nou, canonizat în 1950, dar aduse aici abia în 1956, de la Mănăstirea Partoş.

Decorurile interioare, respectiv pilaştrii, capitelurile coloanelor, frizele, balustradele, ramele, chenarele ş.a. au fost realizate de firma Ioan Cristescu din Bucureşti. Pardoseala bisericii din plăci de mozaic combină stilul şi coloritul covoarelor bănăţene, fiind executată după schiţele pictorului Catul Bogdan. Lucrările de sculptură şi aurire sunt opera sculptorului Stefan Gajo şi au fost realizate în perioada 1944-1946. Pictura catedralei a fost realizată de reputatul artist plastic Anastase Demian, în aproximativ şase ani. Execuţia picturii s-a făcut în tehnici variate.

Multiplele calităţi însumate de întreaga iconografie a acestei catedrale au fost evidenţiate de reputaţi specialişti prin analize detaliate, atât din perspectiva tematicii, cât şi a virtuţilor plastice. Dintre acestea, menţionăm un fragment ilustrativ: "Pictura Catedralei mitropolitane din Timişoara, opera maestrului Anastase Demian, face parte din marile ansambluri monumentale din ţara noastră. Lucrată cu nerv şi sensibilitate, într-o manieră neobizantină cu totul personală, epatează prin decorativismul ei, prin caracterul pronunţat narativ şi prin precizia structurală a compoziţiilor. Imensa suprafaţă pictată impresionează prin unitatea stilistică şi dominanta tonală, ceea ce dă întregului ansamblu o copleşitoare măreţie", se arată în lucrarea "Catedrala Mitropoliei Banatului", semnată de I.D. Suciu, D. Niculescu, V. Tigu, apărută la Timişoara în 1979.

Solemnitatea sfinţirii catedralei

Sfinţirea sfântului lăcaş a avut loc la 6 octombrie 1946, cu un impresionant ceremonial care a întrunit participarea unor înalţi arhierei ai timpului, în frunte cu patriarhul Nicodim, înconjuraţi de peste 400 de preoţi, de înalţi demnitari din fruntea statului, de oficialităţi locale şi de o mulţime de credincioşi ortodocşi sau de alte confesiuni din întreg Banatul. Întregul efort de iniţiere şi coordonare a tuturor operaţiunilor privind procurarea şi administrarea resurselor financiare şi materiale, ca şi cele privitoare la înălţarea şi finalizarea întregului edificiu, a aparţinut dintru început conducerii Parohiei Timişoara-Cetate, în frunte cu parohul ei, protopopul dr. Patrichie Ţiucra. Timişorenii şi-au dorit o biserică-catedrală "demnă de oraşul nostru şi de importanţa elementului românesc" şi în final acest vis s-a împlinit, căci originalitatea monumentului constă tocmai în modul în care elementele preluate din zone diferite ale ţării sunt folosite pentru obţinerea unei viziuni ce dă monumentalitate şi personalitate edificiului.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!