Reportaj
„Catedrala munţilor“, visul patriarhului Nicodim

„Catedrala munţilor“, visul patriarhului Nicodim

Gheorghecristian Popa, 26 Februarie 2010

Astăzi se împlinesc 82 de ani de la trecerea la cele veşnice a patriarhului Nicodim Munteanu. În fiecare an, credincioşii din localitatea nemţeană Pipirig se adună în biserica satului, pentru a aduce un omagiu celui de-al doilea patriarh al BOR, fiu al satului şi principalul ctitor al bisericii parohiale intrată în istorie cu numele „Catedrala munţilor“. Părintele paroh Vasile Sandu, profesor la Seminarul Teologic Liceal „Veniamin Costachi“, şi mai mulţi preoţi-profesori şi călugări de la Mănăstirea Neamţ îşi unesc astăzi rugăciunile de mulţumire către Dumnezeu, pentru darul pe care l-a dăruit comunităţii din Pipirig în persoana vrednicului de pomenire patriarh Nicodim Munteanu.

Pe valea liniştită, căptuşită cu locuinţele sătenilor, străjuite de turnurile bisericilor şi apărate de munţii înalţi ai Neamţului, se întinde de-a lungul unei şosele şerpuite satul Pipirig, o aşezare de oameni harnici care, cândva, s-au refugiat din Ardeal din cauza persecuţiilor religioase ale uniaţilor şi catolicilor şi a imperialismului habsburgic. Ajunşi în acestă zonă, au fost primiţi pe moşia Mănăstirii Neamţ, care i-a şi ajutat să-şi ridice micile gospodării şi să-şi construiască o biserică, pusă sub ocrotirea Sfântului Ierarh Nicolae.

Aceşti oameni care au trecut munţii pentru a-şi păstra credinţa strămoşească s-au bucurat de grija deosebită şi dragostea celui care, plecând de pe plaiurile sale natale, a urcat până la cea mai de sus treaptă a demnităţii bisericeşti. Fericitul patriarh Nicodim a năzuit să poată înălţa în satul copilăriei sale un măreţ locaş de închinare, care să poarte aprinsă peste veacuri flacăra credinţei - „Catedrala munţilor“.

27 de ani de muncă şi rugăciune

Astfel, în anul 1923, încă de pe când era episcop al Huşilor şi stareţ al Mănăstirii Neamţ, a pus piatra de temelie încredinţând proiectul construcţiei unor arhitecţii de renume precum Carol Zane şi Mihai Stoian, acesta din urmă fiind şi arhitectul Mitropoliei Moldovei.

Lucrările de construcţie au mers încet şi greu. Construcţia catedralei era o operă vastă care cerea, pe lângă mijloace materiale, şi un efort deosebit din partea comunităţii. Asprimea vremurilor ridica şi alte stavile, care încetineau mersul lucrărilor. Zidurile bisericii au fost construite numai din piatră cioplită în formă de cruce şi bucerdată, pregătită pentru construcţie de meşteri italieni.

În 1936, chiar dacă s-a decretat mobilizarea şi au urmat concentrări în toată ţara, lucrările de construcţie n-au fost întrerupte, ci doar încetinite. Pe tot parcursul lucrărilor de construcţie, patriarhul Nicodim Munteanu a supravegheat şi a sprijinit construcţia acesteia, dar greul ducerii la îndeplinire a acestei opere a fost dus de nepotul său, părintele Vasile Munteanu, care, alături de enoriaşii săi, au fost în permanenţă pe zidurile bisericii.

După război, încă din anul 1945, lucrările de construcţie au luat un mai mare avânt. Părintele Vasile Munteanu şi credincioşii s-au dedicat trup şi suflet, cu multă osteneală şi râvnă, apelând pentru obţinerea de fonduri şi la anumite colecte publice.

Au trebuit să treacă 27 de ani pentru ca măreaţa operă să fie realizată. Au fost ani de trudă, de greutăţi şi piedici nenumărate, lipsuri, iar peste toate acestea s-au adăugat şi anii războiului, ai foametei, ani care au adus multă suferinţă, lacrimi şi durere pipirigenilor. Dorinţa patriarhului Nicodim s-a îndeplinit, însă a plecat la Domnul înainte de a-şi vedea împlinit visul de-o viaţă. Preotul Vasile Munteanu împreună cu familia şi vrednicii săi enoriaşi, cu multă strădanie şi osteneală, au reuşit să treacă linia de sosire, terminând construcţia în anul 1950.

Biserica a fost sfinţită de următorul patriarh, Justinian Marina, în ziua de duminică, 9 iulie 1950. La slujba de sfinţire a sfântului lăcaş, pe lângă patriarhul Justinian a mai participat şi un impresionant sobor de arhierei şi preoţi, printre care mitropolitul Sebastian al Moldovei, episcopul Antim al Buzăului, stareţul Melchisedec al Mănăstirii Neamţ şi de mulţi alţi călugări.

Însuşi patriarhul a denumit-o „Catedrala munţilor“, alegându-i patron şi ocrotitor pe Sfântul Ierarh Nicolae, în memoria ctitorului principal, patriarhul Nicodim, care primise de la botez numele Nicolae.

Opera n-a fost încheiată însă odată cu sfinţirea. Peste cei 27 de ani s-au adăugat alţi patru (1950-1954), în care s-a realizat pictura. Catedrala a fost pictată de pictorii Dimitrie Nicolaidi din Iaşi şi arhimandritul Sofian Boghiu din Bucureşti, ajutat de un grup de elevi monahi de la seminarul monahal de la Mănăstirea Neamţ, unde cel din urmă era profesor.

„Starea de încântare s-a transmis şi în pictură“

Părintele Sofian Boghiu spunea că „un munte întreg a fost dărâmat, ca să care toţi pipirigenii piatră, să construiască această mare catedrală“. Iar despre atmosfera în care s-a pictat biserica mărturisea că „era o mare veselie, pentru că ei erau cântăreţi de la Mănăstirea Neamţului, erau elevi care ştiau să cânte, erau un cor nemaipomenit, cântau de jos, şi pe schelă, şi sus... tot timpul a fost o mare veselie în timpul lucrului, o veselie duhovnicească... şi uneori starea de încântare se transmitea şi pe zid, în chipul său, în veşmântul, în culoarea care se făcea acolo... culorile nu erau gata, atunci se făceau... şi această voie bună, să zic aşa, s-a transmis şi în pictura aceasta în ansamblul ei, şi în amănunte“.

Cinci personalităţi în istoria Pipirigului

Primul preot slujitor al acestei biserici a fost Paul Munteanu, fiul celui care a ostenit atâţia ani pentru construirea ei şi care a fost hirotonit de însuşi patriarhul Justinian chiar în ziua sfinţirii bisericii. Abia al doilea slujitor al acesteia a fost preotul Vasile Munteanu, iar după trecerea sa la Domnul, din anul 1988, i-a urmat preotul Vasile Sandu. „În istoria localităţii Pipirig din ţinutul Neamţului, există cinci personalităţi înscrise cu majuscule. Numele celor cinci este strâns legat de numele localităţii Pipirig, de Catedrala munţilor. Un moldovean descins din Ardeal - Nicodim Munteanu, un muntean - Justinian Marina, un basarabean - Sofian Boghiu, un moldovean, împreună cu fiul său - Vasile Munteanu şi Paul, care au trudit împreună la realizarea acestei bijuterii arhitectonice şi spirituale. Toţi cei cinci alcătuiesc o veritabilă trinitate istorică - Ardealul, Moldova şi Muntenia - şi, în acelaşi timp, un simbol al unităţii româneşti. Numele lor vor rămâne de-a pururea vii în cartea adevărului şi a demnităţii acestei comunităţi, care poate nu este între cele mai însemnate ale ţării şi ale neamului nostru, însă a fost şi va rămâne mare prin oamenii care s-au ridicat de aici“, ne-a spus părintele paroh Vasile Sandu.

„Vlădica Nicodim“ este viu în sufletul satului

Pipirigenii, aceşti oameni deosebiţi, care şi-au dăruit preaplinul sufletului şi căldura inimii lor pentru ca flacăra sfântă a ortodoxiei strămoşeşti să ardă veşnic în Catedrala munţilor, nu şi-au uitat nici binefăcătorii. Astfel, în fiecare an, pe data de 27 februarie, „toată suflarea“ se adună în „inima satului“, cu lumânări, colaci şi colivă, spre a se ruga lui Dumnezeu pentru sufletul „vlădicăi Nicodim“ şi pentru ceilalţi ctitori şi binefăcători răposaţi. Întrebat de unde atâta evlavie pentru acest „vlădica Nicodim“, părintele Vasile Sandu, în câteva cuvinte parcă rupte din Scriptură, a concentrat crezul tuturor păstoriţilor săi despre patriarhul Nicodim: „Deoarece atât de mult a iubit Domnul nostru Iisus Hristos comunitatea noastră încât a chemat pe unul din fii noştri să-I slujească, să păstorească turma Sa, pentru ca toţi cei ce îi vor urma să se bucure de harul dumnezeiesc şi să dobândească viaţa veşnică.“


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!