Evanghelia de Duminică
Căutăm Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui?

Căutăm Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui?

Duminica a 3-a după Rusalii (Despre grijile vieţii) Matei 6, 22-33

Zis-a Domnul: Luminătorul trupului este ochiul; dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar dacă ochiul tău va fi rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul, cu cât mai mult! Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona. De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; oare nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât haina? Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele? Şi cine dintre voi, îngrijindu-se, poate să adauge staturii sale un cot? Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc, şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Pentru că după toate acestea se străduiesc păgânii; doar ştie Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea se vor adăuga vouă.

Pericopa evanghelică din această duminică face parte din cuvântarea rostită de Mântuitorul în prima parte a activității sale publice, cunoscută sub numele de Predica de pe munte. Această cuvântare este adresată unor oameni fascinați de chemarea la pocăință și viață nouă adresată de Iisus (Mt. 4, 17). Tonul imperativ și caracterul irezistibil al chemării erau date de iminența instaurării unei Împărății noi, fără pereche în realitățile cotidiene, Împărăția cerurilor, una și aceeași cu Împărăția lui Dumnezeu.

In extenso, Predica de pe munte este un ghid pentru dobândirea demnității de membru al Împă­răției cerurilor, un îndreptar practic pentru înfătuirea dreptății lui Dumnezeu. Accederea la această nouă realitate sau la demnitatea de membru al Împărăției care nu este din lumea aceasta (In. 18, 36) este condiționată de credința în Hristos și de receptarea chemării Sale „veniți după Mine” (Mt. 4, 19), de asumarea statutului de sare a pământului, lumină a lumii și luminător al oamenilor (Mt. 5, 13-16), de coerența de manifestare între ceea ce înveți și ceea ce trăiești (Mt. 5, 19; 7, 21), de înfăptuirea cu prisosință a dreptății (Mt. 5, 20), de relații fraterne și responsabile cu semenii, prieteni și dușmani, bazate pe iubire (Mt. 5, 23-25 și 43-47; 7, 9-12), de asumarea unui cod de valori comportamentale care exclude imoralitatea, sperjurul, violența și dorința de răzbunare (Mt. 5, 27-42), ipocrizia și judecarea semenului (Mt. 6,1; 7, 1-5) și care se manifestă prin rugăciune, milostenie, post, iertare, paza celor sfinte și evitarea prorocilor min­cinoși și ademenitori (Mt. 6 și 7).

Ordinea priorităților nu e sinonimă cu lenea sau iresponsabilitatea

Textul Evangheliei acestei duminici vorbește despre obstacolele pe care ni le ridicăm în calea drumului spre Împărăție. În esență, aceste obstacole sunt realitățile cotidiene pe care le transformăm noi înșine în griji obsesive ale vieții: hrana, îmbrăcămintea, confortul, siguranța financiară și toate cele asemenea lor. Acestea parazitează și paralizează viața noastră spirituală menită să graviteze pe orbita Împărăției lui Dumnezeu. Grija poate să fie o parte firească a vieții. Este normală precauția, cumpătarea, dorința de a economisi sau cea de a avea un mod de viață sănătos. E obligatorie pentru creștin grija de suflet, paza minții și a buzelor, dar și preocuparea pentru mântuire. Acestea ne țin pe calea spre Împărăție și ne ajută să fim oameni duhovnicești.

Dacă dăm dovadă de o minimă onestitate, putem constata cu ușurință că preocupările pentru omul trupesc sunt o prezență copleșitoare în viața noastră. Nu le negăm rostul, întrucât textul Evangheliei este explicit: știe Tatăl nostru Cel ceresc că avem nevoie de ele (Mt. 6, 32). Chiar dacă în cadrul liturgic ne cere ca toată grija cea lumească de la noi să o îndepărtăm, Biserica nu respinge grijile, nu propovăduiește lipsa de responsabilitate familială sau socială, inactivitatea sau lenea, lipsa de inițiativă și de competitivitate, risipa și ineficiența, impostura sau corupția. Toate acestea sunt condamnate în termeni duri de Sfintele Scripturi, de Părinții Bisericii și de comunitatea eclezială.

Biserica însă ne invită la o reflecție cu privire la prioritățile pe care le avem, la o reevaluare a acestor priorități prin prisma unei întrebări hristice încă fără răspuns concludent din partea noastră: „Ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul?” (Mc. 8, 36) sau, altfel spus, la ce-i folosește omului să dobândească lumea și bunurile din ea dacă pierde Împărăția?

Prin urmare, este potrivit să ne întrebăm cu maximă responsabilitate dacă noi mai căutăm Împărăția lui Dumnezeu și dacă mai suntem preocupați de înfăptuirea dreptății care ne călăuzește spre aceasta. Cum gândim: la lucrurile imediate, imanente și efemere, doar la ele, sau și în perspectivă, în perspectiva veșniciei? Ce mai reprezintă veșnicia și dorul după ea pentru noi?

Țelul vieții noastre nu este să mâncăm și să bem, ci să ne mântuim

Înainte de a ne răspunde în taină, este bine să ne readucem aminte de una dintre cele mai hazlii povestiri ale copilăriei. Aceasta îl are în centru pe Guliver, uriașul ajuns captiv în țara piticilor. Acesta a fost imobilizat nu prin forță, ci prin stăruință și a fost răpus nu cu lovituri grele, ci, într-un moment de neatenție, de legături nenumărate. Așa sunt și aceste obsesii cotidiene: ne imobilizează sufletul, din cauza neatenției și a lipsei preocupărilor spirituale, și ne înrobesc. Ele însele devin sursă de neatenție, unelte prin care suntem ținuți departe de Hristos. În acest sens este elocvent un pasaj din lucrarea lui C.S. Lewis, Sfaturile unui diavol bătrân către un diavol mai tânăr, unde se devoalează strategia împrăștierii ca metodă de îndepărtare de calea și de pe calea Împărăției: „Fă-l să zărească tot felul de mărunțișuri... Ține-l mereu conștient de aceste mărunțișuri, încât să nu-L mai vadă niciodată pe Hristos”.

Revenind la suita de întrebări anterioare, pentru a ne putea răspunde, este important să înțelegem că Împărăția lui Dumnezeu pentru noi este destinația unde suntem invitați și așteptați de Hristos: „Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți Împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii” (Mt. 25, 34).

Sfântul Ioan Gură de Aur, comentând textul Evangheliei de la Matei, ne atrage atenția că „n-am fost făcuți să mâncăm și să bem și să ne îmbrăcăm, ci să plăcem lui Dumnezeu și să dobândim bunătățile ce vor să fie”, adică să intrăm în Împărăția Sa.

Mitropolitul vrednic de amintire Bartolomeu al Clujului constata cu amărăciune că Împărăția lui Dumnezeu este o realitate despre care noi, după două milenii de teologie sistematică, știm mult mai puțin decât tâlharul de pe cruce. Tot el definește Împărăția lui Dumnezeu ca fiind un spațiu duhovnicesc în care se vor sălășlui cei mântuiți. Un ideal și o speranță, pentru evrei. Spațiu al mântuirii omului, stadiu final al desăvârșirii duhovnicești și țelul suprem al oricărei speranțe, pentru creștini. „Împărăția cerurilor este o realitate antinomică: în același timp ea este și va să fie. Împărăția lui Dumnezeu, una și aceeași, pe pământ e în curs de constituire, iar în ceruri va fi constituită. Ea a venit odată cu Hristos și s-a constituit odată cu Pogorârea Duhului Sfânt, când a luat ființă Biserica lui Hristos ca expresie văzută a Împărăției lui Dumnezeu. Ea poate fi dobândită prin asaltul credinței și al faptelor bune. Aici și acum, ea crește în timp; dincolo și atunci, va fi desăvârșită și veșnică. Acum și aici, ea este Biserica; dincolo și atunci, ea va fi, pur și simplu, Împărăția.”

Mântuitorul Iisus Hristos ne încredințează că Împărăția lui Dumnezeu este o realitate, ea se află înlăuntrul nostru (Lc. 17, 21), la îndemâna noastră, este deja a celor care au trăit în stare de sfințenie și a martirilor, a celor care au fost prigoniți pentru dreptatea lui Dumnezeu (Mt. 5, 3 și 10) și este pregătită să-i primească pe toți care rămân în iubirea Fiului lui Dumnezeu (Col. 1, 13).

Dorim oare și noi să ne regăsim în Împărăția iubirii veșnice a Preasfintei Treimi? Să pregustăm așadar de aici, de pe pământ, în Biserică, lumina, pacea, bucuria și liniștea Împărăției lui Dumnezeu și să ne însuflețim cu dorul după veșnicie.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!