Cultură
Ce se păstrează la Putna din vremea lui Ştefan?

Ce se păstrează la Putna din vremea lui Ştefan?

Daniela Cârlea şontică, 26 Noiembrie 2011

La Mănăstirea Putna orice român calcă cu sfială şi respiră cu mândrie patriotică. Poate fiecare se întreabă: nu cumva pe acolo o fi călcat însuşi ctitorul-voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt? Există îndreptăţire pentru astfel de atitudine, chiar dacă din consemnările cronicarilor şi din cercetările arheologilor reiese că multe dintre construcţiile din incinta Putnei au fost reclădite, nemaifiind în picioare din epoca lui Ştefan decât Turnul Tezaurului. În schimb, s-a reconstruit mult cu elemente din vechile clădiri, iar în muzeul de aici se află multe dintre obiectele dăruite de însuşi voievodul acestei vetre monahale. Muzeograful mănăstirii, părintele Alexie Cojocaru, ne-a vorbit despre campaniile de cercetări arheologice întreprinse din 1955 încoace.

Părinte muzeograf, vă rugăm să ne relataţi pe scurt despre cercetările arheologice în incinta Mănăstirii Putna, în secolul XX, şi despre rezultatele lor.

S-a făcut o astfel de campanie în anii 1955-1956, când s-a dorit o restaurare a întregului complex arheologic. Şi pentru că unul din principiile restaurării este de a conserva în primul rând ceea ce este şi a se respecta originalul, pentru ca restauratorii să ştie cum arăta incinta mănăstirii, cum arătau clădirile, unde erau ele amplasate, atunci au făcut săpături arheologice. Cele din anii â50 au vizat doar incinta mănăstirii, plus câteva porţiuni din afara ei, nu s-a intervenit însă în interiorul bisericii. S-au scos atunci la iveală diferite vase din material ceramic, care sunt expuse în muzeu la noi. Se ştie că materialele ceramice cu inscripţii sunt cele mai valoroase, iar aici s-au găsit foarte multe. Unii arheologi consideră chiar că ceramica inscripţionată găsită la Putna este cu o valoare mult mai mare chiar decât cea găsită la Suceava. S-au găsit şi fragmente de secol XIV, ceea ce arată că şi înainte de ridicarea mănăstirii exista aici ceva, greu de spus ce anume, dar aici au existat urme de locuire omenească. Cea mai multă ceramică a fost găsită ca fiind de secol XVI. Interesant este că sunt şi nume de monahi incizate pe ceramica respectivă. Apoi s-a găsit şi ceramică de secol XVI, XVII, dar ceramică din vremea lui Ştefan cel Mare s-a găsit mai mult fără inscripţii. Nu se poate spune că s-a descoperit întreaga cantitate de ceramică existentă aici la Putna, doar s-a făcut o groapă, s-a căutat acolo şi asta avem. Nu s-au făcut săpături pe tot perimetrul, căci nu era posibil, iar ca să decopertezi întreaga suprafaţă a incintei era greu, se poate face şi asta, dar nu era scopul, ci a fost acela de a se aduce mărturie despre înfăţişarea originală a mănăstirii, cât s-a putut. Foarte interesant este că în 1956 s-a descoperit vechiul zid de incintă, care se afla cu 25 de metri spre interior. S-au descoperit mai multe etape de restaurare a locuinţelor de lângă zidul original, ca şi a zidului. Au urmat săpăturile arheologice din biserică, între anii 1969 şi 1971, care sunt şi cele mai faimoase pentru că acolo sunt mormintele.

S-au desfăcut atunci şi mormintele?

Unele erau cripte cu boltă, unele erau deja distruse pentru că înhumările practicate au fost realizate succesiv, şi s-a întâmplat ca o criptă de secol XVIII să distrugă o criptă de secol XV, dar nu atât încât să nu rămână nici o umbră.

După aceea s-a ajuns şi la mormântul Sfântului Ştefan, s-a încercat desfacerea lui, dar nu s-a primit aprobare de la Bucureşti. În urma acestor cercetări s-a ajuns la nişte întrebări la care nu a putut răspunde istoria scrisă. O întrebare ar fi: actuala biserică a fost construită integral de Vasile Lupu, Gheorghe Ştefan şi Eustratie Dabija în secolul al XVII-lea? Pentru că, în conformitate cu documentele, se ştia că Vasile Lupu ar fi reconstruit biserica, dar nu se ştia dacă din temelie sau doar de la ferestre în sus. Cercetările arheologice au arătat că elevaţia clădirii este nouă şi porneşte din temelie până sus. A fost o refacere integrală a bisericii.

S-a încercat să se răspundă la întrebarea: de ce a fost nevoie de demolarea bisericii? Arheologii încearcă un răspuns, nu pot fi siguri că chiar aşa a fost. Din cercetările lor au observat că fundaţiile bisericii originale au fost întărite cu un şanţ la exterior în secolul al XVII-lea, şi acesta, cred ei, pentru că fundaţia ar fi cedat. Pe de altă parte, au luat nişte probe din săpăturile făcute în sol până la nivelul depunerilor geologice şi au constatat că solul este destul de fragil şi instabil, pământul din zona aceasta dintre dealuri nu este bine tasat, iar la un cutremur straturile glisează. Din cauza aceasta, din vremea lui Ştefan cel Mare nu mai este în picioare decât Turnul Tezaurului, aici, în incinta Putnei, iar celelalte au fost distruse în timp. Fireşte, s-a refăcut planul iniţial al bisericii, actuala biserică este cam cu 2 m mai lată spre sud decât cea iniţială. La reconstruirea realizată în secolul XVII-lea a fost o problemă foarte greu de rezolvat: pe de o parte trebuia să se ridice biserica, iar pe de altă parte trebuia să se păstreze şi vechea fundaţie.

Aceasta pentru că acolo erau mormintele, iar biserica trebuia păstrată în continuare drept necropolă domnească, aşa cum fusese proiectată. Constructorii de atunci au găsit un sistem foarte interesant de fundare: de jur împrejurul fundaţiei, pentru a întări pământul, au bătut câte 6-8 pari de grosimi între 12 şi 16 cm de lemn, cam la 1-1,5 metri în pământ, au turnat fundaţia, iar pe alocuri au prins şi fundaţia veche. După aceea s-a ridicat zidul.

Dacă biserica a fost dărâmată la un moment dat, din câte înţeleg, ce s-a întâmplat cu mormintele?

Ele s-au păstrat, pentru că avem motive să credem că înaintaşii au pornit reconstruirea bisericii imediat după avarierea celei vechi. Inscripţia zice că biserica actuală s-a început în vremea lui Gheorghe Ştefan şi s-a terminat în vremea lui Eustratie Dabija. Corelând datele cu cronicile istorice, constatăm că biserica de fapt a fost începută în vremea lui Vasile Lupu la 1653 şi s-a terminat în 1662, deci a durat 9 ani. Este posibil ca în această perioadă biserica să nu fi fost acoperită, dar măsuri de precauţie trebuie că au fost luate pentru că de atunci până acum mormintele din biserică nu au fost deschise decât de vreo trei ori, şi de fiecare dată au fost găsite la locul lor şi cu tot inventarul în regulă. Cunoaştem acest lucru pentru că o comisie austriacă a fost aici în 1856 şi a deschis mormintele, lăsând un proces-verbal despre tot ce s-a găsit acolo, cu o descriere amănunţită, din care reiese că mormintele fuseseră protejate.

Au mai fost şi alte campanii de cercetări arheologice?

A urmat o altă campanie de cercetări între 1980 şi 1982. Atunci se dorea refacerea casei domneşti. Ştefan cel Mare avea aici la Putna o reşedinţă construită de el şi trebuia, ca şi în cazul anterior, să se facă săpături arheologice pentru a se afla precis cum şi unde era acea casă. Prin acele săpături s-au găsit vechile fundaţii ale casei domneşti, erau destul de distruse pentru că, după ce casa domnească a fost demolată în secolul al XIX-lea, peste ea s-a ridicat o clădire, lungă, pe întreaga lăţime a incintei, iar fundaţia acesteia a distrus aproape toate urmele fundaţiei vechi. S-a reuşit însă să se aprecieze vechiul plan al casei domneşti. Fireşte, s-au găsit şi vestigii arheologice atunci, în special urme de ancadramente de uşi, portaluri, urme de boltă, ceea ce arată despre casa domnească originală că era o construcţie impunătoare. Atunci când s-a refăcut actuala casă domnească, s-a dorit ca această nouă construcţie să aibă o sală boltită, în spiritul celei vechi.

În timpul acelor săpături, în special în 1970, s-au descoperit şi bucăţi de frescă în latura estică, în afara incintei, într-o groapă în care cei din secolul al XVII-lea au recuperat o parte din fresca originală. Sigur, fragmentele sunt mici, de câţiva centimetri, dar aceasta arată grija lor pentru ceea ce reprezintă sfinţenie. Se află în muzeul nostru acele fragmente. Pe de altă parte, în biserică, când s-au făcut acele săpături în 1970, au decopertat şi tencuiala pereţilor să se vadă dacă zidurile au continuitate şi au găsit că unele bucăţi de piatră aveau urme de frescă. Deci au refolosit material din prima biserică în actuala biserică. Şi în zona pridvorului sunt nişte pietre cu găuri în ele, sunt găurile date de meşterii din secolul al XV-lea pentru a fi prinse cu nişte cârlige şi urcate pe grindă, ceea ce este specific epocii lui Ştefan cel Mare. Iată deci o mărturie despre reconstrucţia bisericii Mănăstirii Putna cu pietrele din vechea biserică.

Oseminte s-au descoperit în vremea acestor săpături?

Pe locul actualei case domneşti au fost găsite oseminte într-un strat de pământ anterior primei mănăstiri, aceea ridicată de Ştefan cel Mare. Osemintele acestea au fost găsite sub stratul de secol XV. Noi ştim că Ştefan cel Mare, când a construit Putna, a defrişat locul pentru că aici era pădure. Săpăturile arheologice au descoperit sub întreaga incintă un strat gros de arsură provenind de la o incendiere. Practic, aici era o pădure, iar Ştefan a defrişat-o prin ardere şi a nivelat terenul pentru a construi. Osemintele acelea erau sub acel strat de arsură. Ceea ce înseamnă că aici fusese o aşezare, despre care arheologii spun că ar fi datând din anii 1300-1400. Tradiţia, fireşte, păstrează această amintire a unei vechi sihăstrii monahale.

În unele muzee se practică expunerea unor replici ale obiectelor. În muzeul Mănăstirii Putna aveţi doar originalele?

Suntem împotriva replicilor, chiar dacă adeseori s-a pus problema realizării de replici pentru a se proteja obiectele originale din muzeu. Da, fireşte, ar fi mai bine să le luăm din muzeu, să le ferim de fluctuaţii de lumină şi umiditate, să le păstrăm în depozit unde ar fi condiţii mult mai bune, dar replica creează o discontinuitate între cel care le priveşte şi trecut. Dar chiar dacă o replică este foarte fidelă originalului, nu mai are aceeaşi valoare. E ca atunci când te întâlneşti cu sosia unui personaj celebru, nu cu personajul. S-a încercat şi s-a reuşit să se păstreze obiectele noastre în condiţii optime, lumina este filtrată, nu puternică, exact cât pot suporta obiectele.

Fiind muzeograful mănăstirii, cu ce sentiment trăiţi printre obiectele acestea foarte vechi, unele din vremea lui Ştefan cel Mare, pe care le aveţi aici, în muzeu?

Toate odoarele acestea împreună sunt un corp, ele fac imaginea pe care ne-o oferă trecutul şi e important să ştii că înaintea ta au fost nişte oameni care au avut aceeaşi credinţă cu tine, că au fost în aceeaşi biserică. Autenticitatea Bisericii constă şi în aceasta că sfinţii la care ne închinăm şi cultul sunt aceleaşi cu ale creştinilor de acum 500 de ani. Toate acestea îţi dau o siguranţă, te aşază în realitate, nu este nevoie să inventezi un trecut, pentru că îl ai. Este nevoie de această odihnă sufletească pentru a construi ceva bun.

O părticică din bunul-gust al epocii ştefaniene

Muzeul Mănăstirii Putna este fascinant, merită să-i vedeţi vechile odoare păstrate cu grijă de sute de ani şi prin care noi, cei de azi, putem să întrezărim o parte din dragostea de biserică şi neam a domnitorului sfânt, dar şi bunul-gust care domina pe atunci lumea. Printre cele mai valoroase obiecte aflate în muzeul Mănăstirii Putna se află Tetraevangheliarul de la Humor (1473), o cruce cu trei braţe (datată 1503, cea mai veche de pe teritoriul României), sculptată în lemn, şi o cădelniţă, confecţionată din argint aurit, dăruită mitropolitului Teoctist în semn de mulţumire după ce înaltul ierarh l-a uns domn pe Ştefan cel Mare. De asemenea, aici se poate admira celebrul Acoperământ de mormânt al Mariei de Mangop, care este o broderie de o mare valoare, datând de la 1477, lucrată cu fir de aur, argint şi mătase colorată pe un fond de atlaz roşu.

Din epoca lui Ştefan cel Mare se mai află în patrimoniul Putnei şi cădelniţa de la 1470, dăruită de el însuşi mănăstirii, o ferecătură din 1487 a Evangheliarului de la Humor, cu un portret al domnitorului, o ferecătură din 1488 a craniului Sfântului Ghenadie, precum şi o minunată ripidă aurită, dăruită tot de domnitor, în 1497.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!