Cea mai cunoscută liturghie a Bisericii Ortodoxe

Când participăm la Sfânta Liturghie, intrăm în legătură spirituală cu primul săvârşitor al Euharistiei, cu Hristos, prin harul transmis de preoţii slujitori. Cuvintele din Scriptură ni-L fac pe Hristos cunoscut, iar prin Sfânta Împărtăşanie devenim una cu El. Liturghia înseamnă şi rugăciune, vorbire cu Dumnezeu, un dialog realizat prin cuvintele sfinţilor care au alcătuit o rânduială a modului în care Îi slujim lui Dumnezeu. Cea mai cunoscută liturghie este cea realizată de Sfântul Ioan Gură de Aur, pentru că la ea participăm cel mai des în timpul anului.

În Biserica Ortodoxă există trei liturghii care se oficiază în biserici în timpul anului, duminica ori la sărbători, sau la mănăstiri în fiecare zi. Ele aparţin unor mari ierarhi ai creştinătăţii, care au compus textele rugăciunilor citite în cadrul acestor slujbe, lăsând posterităţii adevărate opere de spiritualitate liturgică. Liturghiile Sfântului Vasile cel Mare, a Sfântului Ioan Gură de Aur şi a Sfântului Grigorie Dialogul, ocupă locul central în cultul creştin. Dintre acestea, cea mai cunoscută liturghie este cea alcătuită de Sfântul Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, care a trăit în perioada 354-407. Este cea mai cunoscută liturghie, pentru că ea se oficiază de cele mai multe ori în timpul anului bisericesc. Cu excepţia zilelor aliturgice (n.r. zile în care nu se oficiază nici o liturghie), a celor zece zile din timpul anului în care se oficiază Liturghia Sfântului Vasile cel Mare (1 ianuarie-ziua Sfântului Vasile, primele cinci duminici din Postul Paştelui, joi şi sâmbătă în Săptămâna Patimilor, ajunul Crăciunului şi al Bobotezei), precum şi miercurile şi vinerile din Postul Paştelui, luni şi marţi în Săptămâna Patimilor, dar şi la câteva sărbători mai importante din timpul Postului Mare, zile în care se oficiază Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, în timpul anului bisericesc se oficiază liturghia alcătuită de cel mai mare predicator al Bisericii şi unul dintre marii ierarhi care au păstorit în Bizanţ.

Inspirată de Liturghia Sfântului Iacob

Cu toate că este cea mai întrebuinţată liturghie în Biserica Ortodoxă, totuşi, Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur nu este cea mai veche dintre cele trei liturghii care se oficiază în zilele noastre. Până în secolele IX-X, liturghia uzuală, care era şi cea mai cunoscută, a fost Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. Codicele Barberini, un manuscris din secolul al VIII-lea, menţionează că Liturghia Sfântului Vasile cel Mare era „Liturghia zilnică“ pe care o aşază înaintea celorlalte două liturghii. Lucrul acesta este uşor de înţeles, dat fiind faptul că Liturghia marelui ierarh al Cezareii Capadociei este alcătuită înaintea celei a Sfântului Ioan Gură de Aur. Amândouă au însă acelaşi izvor: Liturghia Sfântului Iacob. Această liturghie, alcătuită la Ierusalim de primul episcop al cetăţii, Iacob cel tânăr, „fratele Domnului“, cum îl numeşte Sfânta Scriptură. De aici, ea s-a răspândit în Antiohia şi apoi în tot Răsăritul creştin, astfel încât a devenit în vechime liturghia obişnuită în Siria, Palestina, Asia mică şi Grecia. Cele mai bune descrieri ale Liturghiei Sfântului Iacob sunt cele din cartea a VIII-a a lucrării „Constituţiile Apostolice“, în „Testamentum Domini“, sau în Cateheza a V-a mistagogică a Sfântului Chiril al Ierusalimului. Această liturghie se oficia în limba greacă la oraşe, iar la sate în limba siriacă. Atât Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, cât şi ce a Sfântului Vasile cel Mare sunt inspirate din varianta siriacă a Liturghiei Sfântului Iacob.

Mărturii despre autenticitatea Liturghiei lui Ioan

Nici o lucrare a istoricilor, a biografilor ori a scriitorilor contemporani cu Sfântul Ioan Gură de Aur şi chiar de mai târziu nu menţionează faptul că marele ierarh ar fi scris o liturghie. Prima menţiune directă a faptului că arhiepiscopul Constantinopolului a alcătuit o liturghie o avem în lucrarea „Despre predania dumnezeieştii Liturghii“, atribuită patriarhului Proclu al Constantinopolului (secolul al V-lea), dar această mică scriere este neautentică, fiind un fals de mai târziu. În Codicele Barberini, păstrat astăzi în biblioteca Vaticanului, găsim numele Sfântului Ioan Gură de Aur înaintea a două dintre rugăciunile de astăzi ale acestei liturghii, cea pentru catehumeni şi rugăciunea proscomidiei de după Vohodul Mare. Aceeaşi menţiune o găsim şi în „Codicele 15“ din din Muzeul Rumianţev din Moscova (Fondul Sebastianov) din secolele X-XI. Pentru prima oară, titlul de „Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur“ apare într-un manuscris din secolele VIII-IX, păstrat în Leningrad, cu numărul 226, şi apoi în altul din secolele XI-XII, numit Rossanensis, din Biblioteca Vaticanului. Vechimea Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur este, totuşi, dovedită indirect de textele liturghiilor Bisericilor necalcedoniene, care sunt inspirate din textul Sfântului Ioan. Astfel, aceste liturghii dovedesc faptul că Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur este autentică şi se oficia cu mult timp mai înaint de secolul al VII-lea, când avem primele mărturii despre existenţa ei. De asemenea, faptul că pasaje întregi din Liturghia Sfântului Ioan se găsesc în rugăciunile din liturghiile perşilor nestorieni, sub numele lui Teodor de Mopsuestia şi a lui Nestorie, i-a determinat pe cercetători să presupună că, de fapt, Liturghia Sfântului Ioan exista sub un alt nume. ▲

▲ Anaforaua liturgică a Sfântului Ioan Gură de Aur

Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur este în mare parte o prelucrare a rânduielii Liturghiei Sfântului Iacob, aşa cum era în uz în secolele IV-V, în tot Orientul creştin. Rânduiala aceasta este păstrată în cele două liturghii „surori“ cum au fost numite liturghiile Sfântului Ioan Gură de Aur şi a Sfântului Vasile cel Mare. Ceea ce le diferenţiază una de alta, dar şi de cea a Sfântului Iacob, rugăciunile care se citesc, reprezintă opera celor doi ierarhi. Anaforaua liturgică (n.r. rugăciunile din momentul prefacerii pâinii şi a vinului) a Sfântului Ioan Gură de Aur este mai scurtă decât cea de la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, fiind singurele care au supravieţuit până astăzi, întrucât în Biserica Veche exista obiceiul ca în cadrul liturghiei să se spună rugăciuni (anaforale) compuse de diferiţi autori, în funcţie de momentul din timpul anului bisericesc.

Obiceiul s-a păstrat şi până astăzi în bisericile vechi orientale. Aşadar, meritul Sfântului Ioan Gură de Aur, ca şi cel al Sfântului Vasile cel Mare, este acela de a fi alcătuit frumoasele rugăciuni de la anaforaua liturgică. S-au mai păstrat din vremea celor doi, în rânduiala de astăzi a liturghiei partea cuprinsă între lecturile liturgice şi rugăciunea amvonului, care este de fapt elementul principal, cu origini siriene şi capadociene, iar partea de la început şi de la sfârşit, precum şi unele piese din restul liturghiei, sunt adaosuri posterioare epocii celor doi Sfinţi Părinţi.

▲ „A devenit liturghia uzuală din motive practice“

Chiar dacă autenticitatea Sfintei Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur a fost uneori pusă la îndoială, ea a devenit treptat cea mai cunoscută şi cea mai des oficiată liturghie în Ortodoxie. Frumuseţea ei, izvorâtă din gândirea celui mai mare predicator a Bisericii, se înţelege prin profunzimea ideilor din rugăciunile citite de slujitori în sfântul altar. „Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur este astăzi liturghia uzuală a întregii Ortodoxii, chiar dacă cea atribuită Sfântului Vasile cel Mare fusese mai înainte utilizată frecvent în Biserica Răsăriteană. Chiar şi informaţiile referitoare la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare sunt mai bogate decât cele referitoare la Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur. Aceasta nu înseamnă că Sfântul Ioan Gură de Aur nu a fost şi un organizator al vieţii liturgice. Rugăciunile de la liturghia atribuită marelui ierarh exprimă stilul şi gândirea sa, ceea ce demonstrează autenticitatea ei. A devenit liturghia uzuală din motive practice, pentru că ea este mai scurtă şi se încadrează mai bine în ritmul liturgic de peste an. Aceasta s-a întâmplat la sfârşitul primului mileniu creştin. Până atunci, liturghia uzuală era cea a Sfântului Vasile cel Mare, care a rămas specifică pentru duminicile Postului Mare şi alte zile din timpul anului. Ea se oficiază în perioada Postului Mare pentru că acum se intensifică rugăciunea şi, fiind mai lungă, se încadrează în spiritul acestei perioade“, ne-a explicat pr. Viorel Sava, titularul Catedrei de Liturgică şi decanul Facultăţii de Teologie „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi. ▲