Cel dintâi ţăran împroprietărit în România Mare

Cel dintâi ţăran împroprietărit în România Mare

Dumitru Manolache, 04 Februarie 2018

„Pe mine m‑a bătut la Mărășești armata română, care a înviat ca o pasăre Phoenix și care a speriat armata germană! N‑au nici o haină pe ei! Sunt și în pielea goală sau în cămăși! Și la baionetă nu putem să rezistăm”, recunoștea cu onestitate victoria românilor feldmareșalul Mackensen, comandantul armatelor germane din România în Primul Război Mondial. Printre cei care au luptat la Mărășești s‑a numărat și Ilie Stan Chimingeru, din Gurbănești‑Călărași. În 1920, el a fost primul țăran împroprietărit din România Mare.

Bătălia de la Mără­șești a fost pentru români un fel de luptă de la Termopile. «Pe aici nu se trece» nu a fost o figură de stil, ci un jurământ de care soldații români s‑au ținut”, scrie într‑un editorial istoricul Ionuț Ţene.

Personajul principal al acestei bătălii a fost țăranul român sărac, dar însuflețit de promisiunea regelui Ferdinand I că va fi împroprietărit. Acest deziderat și cel al făuririi României Mari, semnate cu sânge, au transformat versul eminescian „iubirea de moșie” într‑o realitate palpabilă.

Infernul Turtucaia

Printre cei care și‑au adus contribuția la împlinirea acestor idealuri s‑a numărat și țăranul Ilie Stan Chimingeru, din satul Gurbănești, județul Ilfov, la vremea aceea, care la data bătăliei de la Mărășești avea 35 de ani. Despre el și despre mulți alții ca el istoria nu vorbește. Numele lor sunt topite în rodul jertfelnic al marilor bătălii și în izbânda comună a armatei române. Duminică, 19 septembrie 1920, Ilie Stan Chimingeru însă „a înfipt” în istorie, ca o cruce, numele său și al satului în care s‑a născut, pentru că el a devenit primul țăran împroprietărit în România Mare. Momentul marchează începutul celei mai mari reforme din istoria modernă a României și una din cele mai radicale din Europa. Act cu urmări benefice pentru țărănime, care a contribuit la dezvoltarea generală a țării, la consolidarea Marii Uniri, a statului unitar român, la modernizarea agriculturii, și care a produs schimbări profunde în viața social‑politică românească.

Numele acestui om l‑am auzit rostit prima oară de tatăl meu, gurbăneștean și el, ca întreaga mea familie de altfel, cu mulți ani în urmă. Lumina învăluit într‑o aură de legendă. Generalul Alexandru Averescu venise demult în Gurbănești să‑i dea pământ. Evenimentul a rămas fixat în memoria comunității ca un veritabil act fondator.

Recent, sprijinit și de părintele Adrian Lucian Scărlătescu, de la catedrala din Urziceni, am descoperit lucruri inedite despre acest țăran și despre ziua istorică de 19 septembrie 1920. Dintre urmașii săi în linie directă, în sat mai trăiește doar Ana Dobre, nepoată din partea fiicei sale, Maria. Dar aceasta nu l‑a cunoscut personal pe bunicul său, căruia i se mai spunea și Ilie „Bârsan”, pentru că este născută în 1947, după decesul bătrânului.

"Tot ce știu despre el am aflat de la mama mea, Maria, penultima lui fată, care a trăit 82 de ani și a decedat în 2004. Ea mi‑a spus că a luptat la Turtucaia și că din tot regimentul cu care a trecut Dunărea nu au rămas în viață decât nouă inși. Ceilalți scăpați din încercuire s‑au înecat în fluviu. Era apa îngroșată de cadavre. Bunicul a făcut o săptămână de la Oltenița, unde ajunsese înot, până acasă. A mers numai noaptea pe câmpuri, mâncând doar frunze și boabe de porumb. Când a ajuns în sat, și‑a găsit unul dintre copii mort. Bunică‑mea l‑a urcat în pod de frică și i‑a spus să plece imediat la unitatea lui militară, să nu fie dat dezertor. L‑a primenit, pentru că era plin de păduchi, apoi au îngropat băiatul, după care a plecat. El a avut 12 copii. Trei au murit în perioada aceea, unul după altul, primul, care avea vreo șapte ani, de meningită, iar ceilalți doi, căsătoriți, de plămâni”, ne‑a declarat nepoata bărbatului.

La începutul războiului, soldatul Ilie Stan Chimingeru avea 34 de ani, fiind născut în 1882. Prima bătălie la care a participat a fost cea de la Turtucaia, cu trupele germano‑bulgare, între 1 și 6 septembrie 1916, încheiată cu înfrângerea armatei române. Dezastrul a fost considerat o catastrofă națională. Generalul Alexandru Averescu declanșează însă celebra „Manevră de la Flămânda”, o scânteie care a generat speranțe, refacerea moralului și preluarea inițiativei strategice după umilitoarea înfrângere. Cu prilejul acestei manevre este posibil să‑l fi cunoscut Ilie Stan Chimingeru pe general.

Luptător la Mărășești

A ajuns apoi pe frontul de la Mărășești. Pe 6 august 1917, într‑un moment de acalmie a luptelor, oștenii au ieșit din tranșee să‑și spele uniformele într‑un pârâu apropiat, moment în care nemții au declanșat atacul. Luați prin surprindere, soldații țărani, care „își purtau originile cu ei”, cum spune Mircea Bălică, custodele Muzeului Mărășești, îmbră­cați în izmene și cămăși albe din pânză de in, apărându‑se „ca niște nebuni”, cu armele, cu baionetele, cu bolovani, mușcându‑i pe dușmani, au obținut o răsunătoare victorie pe care cronicile istorice o numesc „bătălia izmenelor” sau „bătălia fantomelor albe”.

Această luptă l‑a marcat profund pe ostașul nostru. La Gur­bănești, în casa în care s‑a născut, nepoata sa Ana păstrează două litografii color care i‑au aparținut, una care redă încleștarea de la Mărășești, iar cealaltă intrarea în Alba Iulia a Voievodului unificator de neam, Mihai Viteazul.

Victoria s‑a datorat atât sentimentului patriotic care anima oștirea română, cât și promisiunilor de împroprietărire a țăra­nilor care au luptat pe front, făcute în ziua de 23 martie 1917 de către regele Ferdinand, mesaj auzit desigur și de oșteanul din Gurbănești.

Dar, după obținerea victoriei și întregirea neamului la 1 Decembrie 1918, reformele promise nu s‑au putut pune în practică imediat. De aceea, țăranii care luptaseră pe front devin neîncrezători și cer urgentarea procedurilor, producând chiar tulburări sociale.

Generalul Averescu a demisionat din armată și a înființat Partidul Poporului, cu care a câștigat alegerile din 1920. Invocând pericolul unui nou 1907, el susținea urgentarea reformei. După ce ajunge prim‑ministru, la 19 septembrie 1920, trece la împărțirea pământului, la Gurbă­nești, înainte de votarea Legii reformei agrare.

„De la mama știu că bunicul a fost împroprietărit cu pământ de către Averescu. Mama a ținut actul de împroprietărire al acestuia într‑o ramă, dar s‑a rătăcit pe undeva. De la tataia ne‑a rămas doar o poză”, ne‑a mai spus Ana Dobre.

Marele eveniment

La 18 septembrie 1920, ziarul „Îndreptarea”, organ politic al Partidului Poporului, anunța:

„Duminică 19 sept. va avea loc în comuna Gurbănești‑Preasna jud. Ilfov primul act de împroprietărire individuală a țăranilor din acea comună... La această solemnitate vor asista dl prim ministru general Averescu...”

Numărul de a doua zi anunța și el pe prima pagină că „Cea dintâi dintre moșiile expropriate și parcelate din județul Ilfov trece... în posesiunea țăranilor. Și ceea ce se va petrece Duminică, 19 septembrie, în comuna Gurbă­nești‑Preasna, se va repeta în curând în celelalte comune din țara întreagă...”.

Numărul de marți, 21 septembrie 1920, al aceluiași ziar se deschide cu reportajul„Împroprietărirea a început”, în care se descrie pe larg evenimentul din 19 septembrie de la Gurbănești:

„Intrarea în satul Gurbă­neștii‑Preasna este împodobită printr‑un splendid arc de flori și verdeață. Un gornist în marginea satului anunță... sosirea automobilelor... De după muchia unui dâmb apare în praful șoselii automobilul generalului Averescu... care se oprește în fața primăriei... Urale nesfârșite cutremură văzduhul și într‑o singură clipă Președintele Consiliului este acoperit de flori și verdeață..., se ridică mii de căciuli și urale se aud din mii de pepturi. Câțiva invalizi ies înaintea d‑lui general”...

Primul‑ministru rostește un cuvânt, după care preotul satului, părintele Pavel Velescu, oficiază un serviciu religios, implorând „misericordia divină, cerând ca actul de împroprietărire ce se săvârșește astăzi să aducă liniștea și îmbelșugarea poporului român”.

După binecuvântarea actului de împroprietărire, vorbește generalul Averescu, apoi secretarul general al Comitetului agrar citește decretul de împroprietărire, iar ministrul agriculturii, Constantin Garoflid, spune:

„Suntem adunați aci pentru a realiza promisiunea făcută de M.S. Regele ostașilor săi pe câmpul de luptă. Astăzi începe împroprietărirea și va continua până când toți sătenii vor primi pământul ce li se cuvine...” Vicepreșe­dintele Camerei, D. R. Ioanițescu, enumeră cele trei fapte mari produse „în vremea din urmă... care vor rămâne în istorie, Războiul, unitatea națională și împroprietărirea”, la care au luat parte „generalul Averescu și țărănimea română” ambele forțe contribuind la „înfăptuirea României Mari”. La final, a vorbit primarul comunei Gurbănești, Costache Oprea, care a spus:

„...Astăzi, visul nostru de atâta vreme se preface în realitate și fiecare din noi vom avea înainte brazda noastră de pământ”...

„Copiii” generalului

După ce s‑a citit decizia prin care se împroprietăreau 602 locuitori pe o suprafață totală de 2.486 ha, Al. Ivănescu, consilier agricol al județului Ilfov, a anunțat ordinea parcelelor, generalul a semnat documentele, după care s‑a plecat la loturi.

La ora 12:30, automobilele oficialităților și două camioane cu țărani care urmau a primi pământ au pornit „spre țarina moșiei expropriate”. Apoi este descrisă o scenă cu Averescu care studiază o hartă:

„‑ Ca în timp de război, șoptește unul dintre săteni.

‑ E același lucru flăcăule, răspunde dl. general Averescu, bătându‑l cu mâna pe umăr. Atunci ne‑am mărit în afară și acum ne mărim înăuntru.

‑ Să trăiți dumneavoastră și să vă trăiască și copiii, că sunteți singurul nostru sprijin, intonează țăranii în cor.

Cineva observă că dl. general Averescu nu are copii.

‑ Dar noi, replică țăranii, care am luptat sub ordinile lui și pe cari ne face astăzi stăpâni pe pământ nu suntem copiii lui?”

Primul,Ilie Stan Chimingeru

Ordinea în care sunt împro­prietăriți țăranii este trasă la sorți. „Primul împroprietărit este locuitorul Ilie Stan Chimingeru din comuna Gurbănești” , se spune în reportaj. „Emoționat, țăra­nul primește din mâna primului ministru diploma de împroprietărire.

‑ Să trăiești flăcăule, îi spune dl. general Averescu strângându‑i prietenește mâna. Să îl stăpânești sănătos.

‑ Să trăiți dumneavoastră care ne dați pământ, replică noul împroprietărit...

‑ Ai să ajungi un om celebru Ilie, îi spune dl. ministru Garoflid. Și n‑au să te mai cunoască cei de‑acasă, glumesc câțiva dintre țărani, în timp ce Ilie își strânge cu grijă diploma pe care i‑o dăduse dl. general Averescu”, se spune în articol.

Apoi Ilie Stan Chimingeru răspunde celor care îl chestionează:

„‑ Câți ani ai?

‑ 38.

‑ Ai copii?

‑ Da, patru băieți.

‑ Dă‑i înainte cu băieți, plugarule, zise D.R. Ioanițescu, simpaticul vicepreședinte al Camerei.

‑ În războiu ai fost?

‑ Am luptat la Mărășești cu Regimentul 40 Călugăreni, Compania 7.

‑ Ai fost decorat?

‑ M‑a decorat astăzi dl. general Averescu cu cinci hectare de pământ și nu‑mi mai trebuie altă decorație, răspunde plin de fericire cel întrebat.”

După momentul din câmp, la ora 15:00, cortegiul s‑a întors în sat pentru masa festivă, unde Averescu a toastat.

Pentru că aici se desfășura nunta tinerilor Ștefan Niță Răducanu și Aneta Andrei, generalul s‑a oferit să le fie naș, iar slujba de cununie a săvârșit‑o protoiereul Cuciușmea, deputat basarabean. Oficialitățile au donat 1.240 de lei, cu care tânăra familie și‑a cumpărat o pereche de boi.

La final, generalul a expediat două telegrame cu referire la importanța actului istoric de la Gurbănești, una către regele Ferdinand și alta către fostul prim‑ministru liberal Ion Brătianu, după care s‑a întors la București.

Ecourile evenimentului

În numărul de miercuri, 22 septembrie 1920, același cotidian continua să relateze despre evenimentul de la Gurbănești, subliniind că faptele petrecute „sunt... o etapă istorică în dezvoltarea vieții de stat a poporului român, iar importanța lor depășește cu mult cadrul epocei actuale... Cu 19 septembrie 1920, națiunea română intră în rândul popoarelor sigure de destinele lor. Ziua aceasta de sfântă sărbătoare a conștiinței noastre sociale, ca și marele război de întregire a neamului, poartă într‑însa simbolul sublim al solidarităței naționale...”.

Ziarul publica și discursul ținut de Averescu la Gurbănești în care, printre altele, spune: „Ziua de azi este zi de sărbătoare nu numai pentru locuitorii acestei comune, ci pentru țărănimea din întreaga țară... România, așa cum a ieșit ea mărită din războiu, adică cu hotarele întinzându‑se de la Nistru pân la Tisa... Schimbarea care se face este foarte mare, poate nici nu suntem în stare a ne da seama de nețărmurita ei însemnătate în cartea neamului...” Iar următoarele trei numere ale aceluiași ziar publicau fotografii făcute la Gurbănești în timpul împroprietăririi.

În 1923, clopotul vechii biserici din sat este returnat și mărit de Partidul Poporului, după cum ne spune părintele paroh Iulian Dobre și cum reiese din inscripția pe care o poartă.

Pe Ilie Stan Chimingeru îl mai găsim menționat și într‑un articol din Foaia pentru popor a preotului Iosif Trifa, „Lumina satelor”, apărută la Sibiu pe 10 noiembrie 1929, în care se relata despre un miting al simpatizanților averescani desfășurat în fața Ateneului Român, la care au participat 60.000 de oameni „din toate părțile țării”:

„...Când treceau pe lângă dl. general Averescu, îi strigau să trăiască. Când au trecut Ardelenii... au strigat «Trăiască Vechiul Regat!» și atunci au strigat toți privitorii «Trăiască Ardealul!»... Când a defilat județul Ilfov, iacă în fața dl. Averescu un țăran care spune: «Să trăiți, dl general! Sunt cel dintâi țăran împroprietărit din România Mare. Când d‑voastră mi‑ați dat pământul în sat la Gurbănești, mi‑ați spus, d‑le general, să nu vă uit. Azi răspund: prezent, domnule General!»

Și Generalul i‑a strâns mâna, iar țăranul s‑a pus în rând și a mers mai departe”, se spune în articol.

Întâiul țăran împroprietărit după Marea Unire s‑a mutat la Domnul de mult. Satul său a îmbătrânit și s‑a împuținat. Uitarea s‑a așternut peste amintirile generațiilor care i‑au urmat. Proprietățile de odinioară și‑au schimbat stăpânii de nu se mai știe cui au aparținut. Pământul lui Ilie „Bârsan” a rămas însă pe loc, ca o santinelă în tranșeea uitării.

La Gurbănești, de câte ori bate clopotul bisericii, de undeva, de dincolo de gardul cimitirului, vocea soldatului Ilie raportează: „Să trăiți, dl general! Sunt cel dintâi țăran împroprietărit din România Mare. Când d‑voastră mi‑ați dat pământul în sat la Gurbănești mi‑ați spus, d‑le general, să nu vă uit. Azi răspund: prezent, domnule General!”


Galerie foto:

Lasa un comentariu
Articole asemanatoare
Momentan nu exista articole asemanatoare!

Arhivă ediții

Contactează-ne!