Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Banat Centrul de tineret „Vasiova” la ceas aniversar

Centrul de tineret „Vasiova” la ceas aniversar

Galerie foto (4) Galerie foto (4) Banat
Un articol de: Gabriela Şerban - 03 Martie 2016

Centrul de tineret „Vasiova” și-a sărbătorit recent cei doi ani de existență și activitate printr-un pelerinaj la locuri sfinte și aducătoare de bucurii din Banatul de Munte. Astfel, duminică, 28 februarie, un grup de 20 de tineri ai centrului însoțiți de preotul coordonator Doru Melinescu a participat la Sfânta Liturghie de la Mănăstirea „Duminica Tuturor Sfinților” de la Piatra Scrisă, comuna Armeniș, locaș impresionant, cu tradiție și izvorâtor de legende și miracole.

Părintele Doru Melinescu a slujit alături de părintele Serafim, împreună oferind celor prezenți câteva ore de aleasă încărcătură emoțională și spirituală, completați fiind de miraculoasa voce a părintelui Atanasie. Momente înălțătoare la care au luat parte, după puterile lor, și tinerii Centrului de tineret „Vasiova”, care au rostit într-un glas atât Crezul, cât și Rugăciunea inimii, apoi au intonat două cântece religioase în această caldă și frumoasă mănăstire, a cărei sculptură în lemn, mai ales vasiovenilor, amintește de iconostasele făurite de Tata Oancea. O mănăstire care se află într-un amplu proces de renovare, de la acoperișul din țiglă înlocuit cu tablă de inox, până la interioare și mici detalii. Un loc primitor, cu viețuitori harnici și dedicați, un loc de poveste și smerenie. După un prânz gustos și bine-venit oferit de gazde, pelerinii au vizitat și s-au închinat în bisericuța veche la icoana din stâncă, pe care au privit-o cu uimire și sfială.

În pelerinaj la Schitul „Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul” de la Feneș

După ce le-au mulțumit părinților Serafim și Atanasie pentru generozitate și clipe de neuitat, membrii Centrului de tineret „Vasiova” și-au continuat pelerinajul spre un alt loc binecuvântat de Dumnezeu: Schitul „Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul” de la Feneș, păstorit cu grijă și pricepere de starețul ieromonah Hristofor Abălașei. Și aici au găsit o biserică nouă, vie, frumoasă și primitoare, iar părticele din moaștele Sfântului Nectarie, puse la loc de cinste și făcătoare de minuni pentru cei cu credință puternică, reușesc să adune călători și pelerini de pretutindeni.
Mulțumind părintelui stareț pentru primire și explicații, membrii Centrului de tineret „Vasiova” au încheiat acest pelerinaj aniversar îmbujorați de plăcere, dar și de răcoarea sfârșitului de februarie. Acest pelerinaj a fost menit să marcheze cei doi ani de rodnică activitate, dar și să stimuleze tinerii care vin la biserică, slujesc în strană, cântă în cor și iau parte la diversele activități ale centrului.