Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Banat Cerc pastoral în Parohia Chisindia, județul Arad

Cerc pastoral în Parohia Chisindia, județul Arad

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Banat
Un articol de: Florin ­Gaşpar - 27 Septembrie 2016

În după-amiaza zilei de 25 septembrie 2016, preoţii din cadrul Cercului pastoral-misionar Buteni, condus de preotul Marinică Ciucur, s-au întrunit în biserica cu hramul „Intrarea Domnului în Ierusalim” din Chisindia, Protopopiatul Sebiș. Au fost prezenţi următorii preoţi: protopopul Alexandru Botea de la Parohia Prunişor, Marinică Ciucur de la Parohia Buteni, Gheorghe Stănel Stan de la Parohia Cuied, Teodor Tripa de la Parohia Păiuşeni, Vasile Coșeri de la Parohia Paulian, Cătălin Rus de la Parohia Sebiş II, Gheorghe Pop de la Parohia Revetiș, Teodor Dragoș de la Parohia Cărand și Alexa Birău, preotul paroh al Parohiei Chisindia.

În cadrul acestei întruniri, preoții au săvârșit Taina Sfântului Maslu, la slujbă aflându-se numeroși credincioși. După slujbă, părintele Teodor Dragoş de la Parohia Cărand a susţinut cuvântul de învăţătură, care a avut ca temă principală rugăciunea. Acesta a explicat credincioşilor că, în primul rând, rugăciunea trebuie să fie din inimă, cu sufletul curat şi însoţită de dragostea către Dumnezeu şi aproapele nostru. Apoi o a doua condiţie a rugăciunii ar fi atenţia minţii la cuvintele ce se rostesc, pentru a ajunge ca, rugându-ne cu mintea, să ne rugăm şi cu inima. De asemenea, a arătat care sunt felurile rugăciunii, după formă, subiect şi scop, expunând mai multe povestioare şi întâmplări culese din viaţa Sfinţilor Părinţi.

Spre finalul cuvântării sale, acesta a dat mai multe sfaturi practice de rugăciune, vorbind despre rolul părinţilor şi bunicilor în formarea tinerelor generaţii de rugători creştini. O temă foarte importantă din misiunea Bisericii este familia creştină. Soţii, înainte de a fi doi, sunt una, dualitate în unitate şi prin urmare întreaga lor împreună viețuire este una de ajutor, muncă şi rugăciune reciprocă, iar rodul muncii și rugăciunii lor se vede în buna creștere a odraslelor pe care Dumnezeu le-a dăruit. Ultimele cuvinte au fost rostite de părintele paroh Alexa Birău, care le-a mulțumit preoților participanți și tuturor cre­din­cioșilor prezenți.