Banat
Cerc pastoral-misionar în Parohia Sântana

Cerc pastoral-misionar în Parohia Sântana

Diac. Adrian Crainic, 03 Septembrie 2018

Joi, 30 august, Parohia Sântana I, din Protopopiatul Arad, a găzduit întrunirea preoţilor din cadrul Cercului pastoral-misionar Zărand, coordonați, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei al Aradului, de către preotul Nicolae Rădulescu, paroh la Parohia Sântana I.

Întrunirea a început în biserica parohială, după care preoţii prezenţi s-au retras la Oficiul parohial, unde s-au purtat discuţii pe tema referatului susţinut de părintele Nicolae Rădulescu, de la Parohia Sântana I. În referatul prezentat, „Școala ardeleană și iluminismul în spațiul românesc”, părintele Nicolae Rădulescu a vorbit despre apariția umanismului în spațiul european, generat de „reformarea” din spațiul catolic, despre ideile iluministe pătrunse mai întâi în spațiul transilvănean și mai apoi în Țările Române.

Școala ardeleană, prin cei patru reprezentanți ai ei (Samuil Micu, Petru Maior, Gheorghe Șincai și Ioan Budai Deleanu), a contribuit la cristalizarea identi­tății naționale, la luminarea și emanciparea maselor prin educa­ție și cultură, la dezvoltarea limbii române și la demonstrarea originii romane și a latinității poporu­lui din stânga Dunării. A vorbit și despre aportul celei de-a doua ge­nerații de oameni de cultură, ge­nerația pașoptistă, care va pune bazele făuririi statului na­țio­nal unitar român. În luările de cuvânt, preoţii prezenţi şi-au adus contribuţia la dezbaterea temei.

La finalul discuţiilor, preotul paroh Nicolae Rădulescu a mulţumit preoţilor care au participat la acest moment important din viaţa comunităţii pe care o păstoreşte. Seara s-a încheiat cu o agapă frăţească.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!