Reportaj
Cetăţuia care l-a atras pe regele Carol I

Cetăţuia care l-a atras pe regele Carol I

Eugenia Golub, 11 Iunie 2010

Un pelerinaj la Mănăstirea Ciolanu din Buzău nu poate fi complet dacă nu faceţi şi o mică abatere din drum, urcând vreo 2 kilometri spre vârful Cetăţuia. Acolo, oboseala pricinuită de urcuşul prin pădure vă va fi răsplătită din plin de frumuseţea şi liniştea de Rai care sunt stăpâne şi pe dealul ce ţine pe coama sa Schitul Cetăţuia.

Nume predestinat a străjui zările, Cetăţuia oferă priveliştea întregii depresiuni a Cislăului, cu apa Buzăului şerpuind la poalele dealului, dar şi, de jur împrejur, Munţii Vrancei, Vârful Penteleu, Munţii Siriului, Ciucaşului şi, în depărtare, Bucegii.

"Locul acesta atât de frumos l-a fermecat şi pe regele Carol I (1866-1914) care, pe când era încă doar principe domnitor al României, şi-a propus să-şi ridice aici un castel-reşedinţă de vară. Lipsa unei surse de apă potabilă în apropiere, ca şi alte inconveniente l-au făcut să renunţe şi, drept urmare, şi-a ridicat, la Sinaia, plănuita reşedinţă - Castelul Peleş. Totuşi, rămânându-i în inimă acest loc, pe atunci cu adevărat sihăstresc, principele Carol a plătit, din bani personali, pictura interioară a bisericii Schitului Cetăţuia, devenind, astfel, unul dintre ctitorii acestui lăcaş", povesteşte părintele Costică Panaite, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei.

Legende despre Dealul Cetăţuia

Istoricul Nicolae Stoicescu, în lucrarea "Bibliografia localităţilor şi monumentelor feudale din România", spune că Schitul Cetăţuia, a cărui biserică are hramul "Schimbarea la Faţă", datează din secolul al XVIII-lea. Totuşi, de-a lungul veacurilor nu s-a mai păstrat nici o urmă care să dovedească existenţa unui lăcaş de cult aşezat în această frumoasă poiană. Meleagurile pitoreşti de aici s-au regăsit şi în scrierile istoricilor. Astfel, Nicolae Iorga consemna că în această zonă ar fi fost întâi o străveche aşezare getică. În Evul Mediu, se pare că pe acest deal ar fi existat o "cetăţuie" a Doamnei Neaga, soţia voievodului Ţării Româneşti, Mihnea al II-lea (1577-1583), dar nici un vestigiu arheologic nu vine în sprijinul acestei poveşti. Înainte de construirea bisericii din piatră, doi călugări, Agaton duhovnicul şi Iosif Singhelul, au ridicat în 1849 o cruce mare din piatră, cu inscripţie, aflată în dreapta intrării în biserica aşezământului monahal de la Cetăţuia. Episcopul Chesarie al Buzăului (1825-1846) cunoştea viaţa exemplară a acestor asceţi şi, de aceea, încă din 1834, a cerut stareţului Mănăstirii Ciolanu să-i lase pe aceşti monahi pustnici să-şi trăiască viaţa sus, la Cetăţuie, în sihăstrie. În 1857, monahul Iosif începe construirea unei biserici din piatră, lucrare ce durează până în 1865, inscripţia arătând că lăcaşul s-a făcut "prin stăruinţa şi osteneala singhelului Iosif, cu ucenicii săi, Eftimie şi Istodor ieromonahi, cu ajutorul Episcopului Filotei şi al mai multor pioşi creştini".

Piatră cioplită manual

Biserica aşezământului monahal de la Cetăţuia este construită în formă de cruce, cu o singură turlă pe naos, şi are decoraţiuni exterioare deosebit de frumoase. Piatra care a fost folosită la ridicarea acestui lăcaş de cult a fost integral cioplită manual, cu o măiestrie aparte. În 1858, episcopul Filotei al Buzăului, mare patriot şi unionist înflăcărat, cel care l-a primit pe Al. I. Cuza, pentru o noapte, în Palatul episcopal de la Buzău, dăruieşte 200 de galbeni pentru construcţia bisericii. Mai târziu, la intervenţia episcopului Dionisie Romano, mare cărturar, membru fondator al Bibliotecii Academiei Române, Ministerul Cultelor îl va ajuta pe singhelul Iosif cu alţi 300 de galbeni. Episcopul Filotei

l-a mai ajutat pe ctitorul Iosif, mijlocind la diferite eparhii pentru a-l sprijini în ridicarea bisericii de la Cetăţuia. În 1869 s-a efectuat pictura interioară a bisericii, nu de către Gheorghe Tattarescu, cum s-a crezut, ci de pictorul Costache Dumitrescu, reprezentant al Şcolii de zugravi din Buzău. Cu toate acestea, o icoană a Maicii Domnului, despre care se spune că este făcătoare de minuni, este în stilul picturilor bisericeşti ale lui Tattarescu. Lăcaşul a fost sfinţit la 27 aprilie 1869, de episcopul Dionisie Romano, în prezenţa principelui Carol I, care a dăruit 400 de galbeni pentru pictură, ceea ce-l face unul dintre ctitorii schitului. Peste scurt timp, în 1898, pictura

s-a degradat şi a fost nevoie să se facă una nouă, realizată de această dată de pictorul Eftimie Obrocea de la Mănăstirea Ciolanu, cu banii a doi creştini din Bucureşti, Ion şi Smaranda Pencovici. Catapeteasma a fost sculptată tot de călugări meşteşugari din obştea Cetăţuii. Tabloul votiv din biserică îi înfăţişează pe episcopul Filotei, singhelul Iosif şi principele domnitor Carol I.

Un nou lăcaş, ridicat între 2003 şi 2007

În urma seismului din 1940, turla făcută numai din piatră a bisericii ameninţa să cadă, astfel încât stareţul Nil Beleţ, în 1946, a reparat lăcaşul şi a reconstruit turla, lucrare făcută majoritar din fondurile Mănăstirii Ciolanu. Deşi câte un monah din obştea Mănăstirii Ciolanu a vieţuit mereu în chiliile odinioară modeste de la Cetăţuia, aici nu a fost în mod oficial schit. Abia în 1997, IPS Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a înfiinţat Schitul Cetăţuia, de călugări, iar din 2002, acesta a devenit aşezământ monahal de călugăriţe, în frunte fiind aşezată egumena Olimpiada Zaiţ. Până în 2007, la Schitul Cetăţuia s-a ridicat un nou lăcaş, paraclisul cu hramul "Naşterea Maicii Domnului", împodobit cu frumoase picturi in fresco. La 8 septembrie 2007, IPS Epifanie a sfinţit la Cetăţuia nu doar noul paraclis, ci şi un agheazmatar, o casă de oaspeţi şi câteva anexe gospodăreşti, toate ridicate cu ajutorul mai multor credincioşi. În prezent, în Schitul Cetăţuia vieţuiesc două călugăriţe.

21 de hectare dedicate artei

Pentru a ajunge la Cetăţuia dinspre Ciolanu, drumeţul va trece pe lângă Tabăra de sculptură de la Magura, unică în Europa. Cel care a organizat şi s-a implicat sufleteşte în realizarea acestei tabere a fost sculptorul Gheorghe Coman. În 1970, când a fost înfiinţată, se împlineau 16 veacuri de atestare documentară a Buzăului. A fost programată ca, timp de 16 ani, 16 sculptori, mereu alţii, să vină să lucreze în aceste mirifice poieni. Astfel, în lunile august şi septembrie, la Măgura s-a sculptat intens, iar când fenomenul s-a încheiat, au rămas în urmă 256 de lucrări în piatră, considerate de unii critici de artă adevărate capodopere, ce se întind pe 21 de hectare. Ca un lucru particular, sculptorilor nu li s-a impus o temă anume, lucru destul de rar în epocă, fiecare putând crea în funcţie de blocul de piatră ce-i revenea prin tragere la sorţi. La Măgura au lucrat 163 de sculptori, pentru a întregi cu o nouă operă poiana. La final, într-un cadru festiv, artiştii lăsau pe Măgura operele lor spre mirarea şi bucuria privitorilor de peste timp.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!