Diaspora
Chemarea Sfintei Învieri nu are graniţe

Chemarea Sfintei Învieri nu are graniţe

Raluca Brodner, 22 Aprilie 2014

Departe de casă, printre străini, românii nu-şi uită tradiţiile şi obiceiurile, mai ales de marile praznice ale creştinătăţii. De la IPS Nicolae, Arhiepiscopul ortodox român al celor două Americi, şi PS Siluan, Episcopul românilor ortodocşi din Italia, am aflat cum s-au pregătit să întâmpine şi cum au celebrat românii din diaspora Sfintele Paşti şi în ce măsură sărbătoarea îşi mai păstrează semnificaţia şi profunzimea spirituală şi cea autentic românească.

În comunităţile de pes­te mări şi ţări, Biserica es­te cea care adună ro­mânii la un loc şi nu-i lasă să se înstrăineze de neam, de limbă, de strămoşi.

Familia creştină a românilor ortodocşi din SUA şi Canada

Ca în fiecare an, românii din SUA şi Canada au participat la sfin­tele slujbe din zilele Paş­te­lui la Catedrala „Sfinţii Îm­pă­raţi Constantin şi Elena“ din Chi­cago. Tot acolo şi-au adus pri­nosul rugăciunilor la Deniile din Săptămâna Patimilor. Pen­tru întâmpinarea Sfintelor Paşti, românii de peste Ocean s-au pregătit „după cum au în­vă­ţat acasă, în ţară. În primul rând, este pregătirea prin post, pe care fiecare o urmează după râv­na pentru cele sfinte şi dra­gos­tea de Dumnezeu. Apoi, tot mai mulţi se gândesc la spo­ve­da­nie. Ne-am străduit să ur­măm rânduiala Bisericii Orto­do­xe din Postul Sfintelor Paşti, res­pectiv să împlinim slujbele din această perioadă: Canonul Sfân­tului Andrei Criteanul, Li­turghia Darurilor îna­in­te sfin­ţite. I-am îndemnat pe cre­din­cioşi să se pregătească pen­tru împărtăşirea la Litur­ghia Da­rurilor care s-a săvârşit sea­ra, după rânduială. Sunt mulţi care ascultă şi împli­nesc“, a spus Înaltpreasfinţitul Ni­colae, Arhiepiscopul ortodox ro­mân al celor două Americi.

De asemenea, Înaltpreasfin­ţia Sa a făcut referire la obice­iu­rile tradiţionale culinare, păs­trate şi perpetuate de la o ge­neraţie la alta de vrednice gos­podine. Chiar dacă trăiesc la mii de kilometri distanţă de va­tra străbună, de pe mesele ro­mânilor strămutaţi nu lip­sesc cozonacii, pasca, ouăle ro­şii, drobul de miel. Voia bună şi spe­ranţa îşi fac loc mai cu sea­mă atunci când copiii şi tinerii se întrec în gingăşie şi isteţime la serbările pregătite special cu o­ca­zia sfintelor sărbători. „Pen­tru mulţi români ortodocşi, SUA sau Canada nu mai re­pre­zin­tă «departe de casă» sau «prin­tre străini», ci casa şi fa­mi­­lia lor. Pe lângă aflarea unui rost personal şi familial, şi-au a­flat casa duhovnicească, care es­te parohia ortodoxă pe care o frec­ventează. Aceasta este fa­mi­lia lor creştină, unde petrec săr­bătorile împreună cu fraţii de aceeaşi credinţă. Şi aceasta es­te dovada împlinirii misiunii noastre în multe oraşe de pe continentul american. De aceea ne străduim să ne păstrăm tra­di­ţiile creştine şi ortodoxe şi o­bi­ceiurile româneşti legate de sfintele sărbători“, a încheiat IPS Arhiepiscop Nicolae.

Praznicul Învierii - afirmare a propriei identităţi creştine

În Italia, slujba Învierii s-a să­vârşit, ca de obicei, în parcul din incinta sediului Epis­co­piei Or­todoxe Române a Italiei, de la Roma, în prezen­ţa credincio­şi­lor care frecven­tea­ză în mod o­bişnuit slujbele de la Pa­ra­cli­sul „Adormirea Mai­cii Dom­nu­lui“, care are şi sta­tut de mă­nă­sti­re (de maici). „Praznicul În­vi­­e­­rii ca­pă­tă pentru cei aflaţi pe meleaguri străine o co­no­ta­ţie şi mai profundă, constituind un moment de trăire şi de afir­ma­­re a propriei identităţi de «creş­­tin», moartea şi Învierea Dom­nului stând nu doar la te­me­lia credinţei noastre, ci şi la te­melia naşterii noastre «din nou» - «din apă şi din Duh», când am gustat, prin cele trei a­­fu­ndări, moartea şi Învierea lui Hristos, cele trei zile petre­cu­te de El în mormânt şi bi­ru­in­­ţa Sa asupra morţii“, a pre­ci­­zat Preasfinţitul Siluan, E­pis­­co­pul ortodox român al Italiei.

Preasfinţia Sa consideră că pre­gătirea acestui luminos praz­­nic nu se reduce doar la as­­pec­­tul gastronomic - care îşi păs­trează şi el propria semni­fi­ca­ţie, păstrându-se şi tran­s­mi­ţân­du-se, la rându-i, cu multă grijă -, ci are în vedere re­do­bân­direa sensului şi con­ţi­nutului autentic, de „curăţire a sim­ţi­rilor pentru a vedea pe Hris­tos“ strălucind în propria ini­­mă, în propriul suflet, în pro­pria viaţă, „cu neapropiata lu­­mi­nă a Învierii“, după cum se ara­tă în Canonul Paştilor.

Despre bucuriile duhovniceşti ale românilor stabiliţi în Italia

„Bucuria noastră de păstori es­te să vedem o mulţime de suflete care de ani de zile sau u­ne­­ori chiar din copilărie nu se mai spovediseră, venind, îm­pinşi parcă de un glas lăuntric, să-şi deschidă odaia cea lăun­tri­­că şi să-şi curăţească haina su­fletului, înnoind astfel în­te­me­­ierea Botezului şi primind din nou, prin pocăinţă şi ier­ta­re, haină luminoasă de la Cel ce Se îmbracă cu lumina ca şi cu o haină.

Bucurie mare este să vedem fe­ţele săracilor şi pribegilor, a ce­lor înfrânţi de viaţă şi eşuaţi la marginea societăţii, tran­sfi­gu­­rate de lumina şi de bucuria în­vierii, ca ale unora care au re­­găsit demnitatea aceea din­lă­­untru, pe care o dă Harul Bo­te­­zului, arvuna Duhului, ce se în­noiesc prin Învierea D­om­nu­lui Care i-a socotit pe toţi a­ceş­tia fraţii lui cei mai mici.

Bucuria de pe feţele celor ca­re sunt privaţi de libertatea lumii acesteia şi care fac din peni­ten­ciar adevărat loc de peni­ten­ţă, de întoarcere spre Dum­nezeu şi spre moştenirea Sa cea ne­preţuită, loc de renaştere la o via­ţă nouă, adaugă o nuanţă a­par­te la trăirea acestui praznic al iertării şi al înnoirii.

Bucuria celor care, zi şi noap­te, veghează la căpătâiul bol­na­vilor şi bătrânilor care, din patroni necunoscuţi le de­vin semeni şi aproapele pentru care se roagă şi pe care adesea îi petrec în ceasul morţii, pri­meşte co­no­ta­ţii unice în lumina învierii Ce­lui Care neputinţele noastre a lu­at şi bolile noastre le-a purtat.

Lumina învierii se preface în mân­gâiere şi în bucurie, us­când lacrimile de pe obrajii fii­ce­lor care sunt nevoite să-şi la­se acasă părinţii bolnavi şi să în­­grijească părinţi străini şi ale mamelor care s-au văzut silite să-şi smulgă de la sân propriii co­pii şi să îngrijească copii stră­ini, pentru că Cel înviat poar­tă de grijă de părinţi şi de fii, precum a purtat grijă de pro­pria-I Maică şi de Ucenicul cel iubit, încredinţându-i unul al­tuia, la picioarele crucii Sale.

Bucurie mare este să vedem mul­ţimea de copii, purtaţi în br­aţe, sau de acum mărişori, ca­re, împreună cu părinţii lor, vin să primească Lumina şi să se adape din Izvorul ne­stri­că­ciu­nii ce izvorăşte, precum lap­te­le din sânul mamei, din coas­ta lui Hristos Cel înviat.

Fie ca aceste gânduri să se pre­facă în mângâiere şi neclin­ti­­tă încredere că Dumnezeul nos­tru care a prefăcut întris­ta­rea în bucurie, suferinţa în bi­ru­inţă şi moartea în Înviere, poa­te, prin Înviere, să pre­schim­be perspectiva întune­ca­tă ce se arată la orizontul exis­ten­­ţei noastre actuale în ră­să­rit de viaţă nouă, cu perspecti­vă veşnică“, sunt cuvintele PS Si­luan, Episcopul ortodox ro­mân al Italiei.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!