„Clerul ortodox bucovinean și Marea Unire din 1918”

Eforturile Bisericii și clerului ortodox din zona Bucovinei pentru realizarea Unirii nu sunt foarte cunoscute și mai ales nu sunt prezente în ma­nualele de istorie ori în lucrările de specialitate, de aceea în Anul Centenar se cuvine o astfel de cercetare. Volumul „Clerul Ortodox bucovinean și Marea Unire din 1918” al Alexandrinei Cuțui, muzeograf la Muzeul Național al Bucovinei din Suceava, doctor în istorie al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, apărut anul acesta la Editura Militară, propune tocmai evidențierea contribuției preoților ortodocși la mișcarea de emancipare culturală și socială a bucovinenilor. Cartea este o veritabilă istorie a Bisericii Ortodoxe din Bucovina habsburgică și apoi austro-ungară.

În primul capitol, intitulat „Biserica și clerul ortodox din Bucovina de la anexarea provinciei până la 1786”, este prezentat contextul istoric ce a determinat ruperea Bucovinei de trupul Moldovei și anexarea la Imperiul Habsburgic. Una dintre consecințe a fost și ingerința directă a noilor stăpâni în organizarea bisericească, aceștia urmărind „scoaterea mănăstirilor de sub jurisdicția străină și separarea clerului bucovinean de jurisdicția Patriarhului din Constantinopol”.

A urmat depunerea jurământului de credință față de noile autorități, un alt pas a fost făcut prin numirea Episcopului ortodox de Rădăuți ca episcop independent al Bucovinei în 1782, iar Biserica Ortodoxă de aici a fost trecută sub jurisdicția Mitropoliei sârbești de la Carlowitz. Multe mănăstiri au fost desființate, numai Putna, Sucevița, Dragomirna și „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” au rămas neatinse.

Partea a doua a lucrării urmărește istoria provinciei din 1786, de la anexarea la Galiția și până la momentul înființării în 1873 a Mitropoliei Bucovinei. A fost „cea mai nefastă” perioadă „sub toate aspectele, atât sub cel religios, cât și economic, social, politic și cultural”, habsburgii ­încercând să distrugă tot ceea ce era românesc. Capitolul al treilea, intitulat „De la înființarea Mitropoliei Bucovinei la Vladimir de Repta”, se constituie într-o radiografie a Bucovinei în epoca pașoptistă și prezintă aspecte din lupta românilor bucovineni ­pentru emancipare națională, dar și păstorirea bisericii de către înalții ierarhi care s-au succedat până în 1902 la conducerea ­Mitropoliei Bucovinei.

Ultimul capitol, „Clerul ortodox bucovinean în lupta pentru Marea Unire”, este un inedit și foarte important demers, am spune recuperatoriu, pentru că aduce în față lupta și jertfele preoțimii bucovinene pentru cauza națională românească. Despre rolul clericilor în lupta pentru pregătirea și înfăptuirea Unirii, volumul cuprinde un subcapitol dedicat implicării acestora în activitățile pentru cauza unionistă, dar și suferințele lor pricinuite de autoritățile imperiale, care îi considerau principalii suspecți de iredentism, naționalism și atitudini antiimperiale.

Concluziile finale ale autoarei sunt acelea că „Biserica și clerul au ocupat un rol foarte important în istoria Bucovinei încă de la ruperea ei de Moldova și anexarea la Imperiul Habsburgic. Ca și în celelalte spații românești, Biserica a fost liantul între popor și stat. Prin Biserică, toată suflarea românească a luptat pentru împlinirea idealului comun de Unire a tuturor fraților de același neam și de aceeași credință”.

În mod sigur, lucrarea Alexandrinei Cuțui se constituie într-un demers important la cunoașterea rolului aparte, determinant am spune, pe care Biserica și clericii de aici l-au avut în realizarea acestui deziderat al acelor timpuri.