Revista presei
„Clima cea de iarnă a Sinaiei e fără preţ“

„Clima cea de iarnă a Sinaiei e fără preţ“

Oana Rusu, 13 Februarie 2010

Prilej de odihnă şi tratament pentru unii, subiect de cercetare pentru alţii, locurile frumoase din ţară erau regăsite deseori în paginile ziarelor interbelice prin descrierile amănunţite care reprezentau şi un îndemn la vilegiatură. Cititorii puteau să se convingă cât de frumoşi sunt Munţii Neamţului cu mănăstirile lor, cât de curat şi tămăduitor era aerul de la Sinaia şi care sunt surprizele unei expediţii în sălbăticia Deltei Dunării. Cititorii mai aflau că „în România, ca şi în Franţa, există o serie de munţi de foc care nu mai erup de multă vreme, aşa-numiţii vulcani stinşi, cu cratere împădurite. Aceşti vulcani nu sunt însă definitiv adormiţi“.

„O expediţie ştiinţifică austriacă în regiunea gurilor Dunării“ din 20 octombrie 1924 din „Adevărul“ arăta care sunt „Impresiile unui savant vienez“ din „Neue Freie Presse“. Aici aflăm că un „consilier guvernamental, dr. Victor Pietschmann, ichtyologul Muzeului de Istorie Naturală, s’a întors împreună cu d. dr. O. Koller dintr’o călătorie de explorare şi colecţionare în regiunea gurilor Dunării (...) Regiunea inundată a Dunării în preajma deltei sale cuprinde peste 8000 de metri pătraţi, aproape jumătate din suprafaţa Austriei de Jos, şi e acoperită în cea mai mare parte de păduri dese, mlaştini şi lacuri (...) Vrednice de remarcat sunt în special unele insule plutitoare care adesea întrec cu mult în mărime suprafaţa oraşului Viena şi sunt alcătuite din rădăcinile împletite ale trestiilor înalte de trei până la patru metri. În special în aceste regiuni inaccesibile trăiesc nenumărate păsări de mlaştini şi apele foiesc de peşti“.

Munţii Neamţului, precum şi întreg ţinutul mănăstirilor din Moldova de Nord erau printre cele mai des întâlnite destinaţii ale vilegiaturştilor din perioada interbelică, aşa cum arată ziarele de atunci. Vizitatorii acestor locuri erau chiar şi „turişti“ străini de soi care aveau un program organizat din timp, aşa cum arată articolul „Vizita unor savanţi străini în Bucovina“ din Adevărul, 26 august 1933. Între cei şase savanţi străini care erau aşteptaţi de autorităţile române se aflau şi „doi vechi prieteni ai ţării noastre: profesorul dr. Laignel - Lavastine (Paris) şi profesorul dr. P. Capparoni (Roma)“. Printre altele, savanţii urmau să viziteze „mănăstirile Putna şi Suceviţa. Prânzul va fi luat la fabrica de sticlă din Putna. După amiază se va vizita mănăstirea Humorului, castelul regal din Poiana Iţcani, iar seara va fi plecarea la băile Vatra Dornei. Urmează apoi, a doua zi, o excursie cu plutele pe Bistriţa“.

Un călător prin Munţii Neamţului este evocat în articolul „În amintirea lui Calistrat Hogaş„ de C. R. Ghiulea din „Adevărul“ 11 iunie 1924. „În ceasurile de singurătate, în anii cei mai fragezi ai vieţii, Hogaş visa prin fân şi prin copaci, primind mângâierea plantelor şi ascultând glasul pământului. Mai târziu, în lungile vacanţe de vară fugea din ariditatea oraşelor pentru a se dedica excursiilor lungi prin munţii Neamţului, spre mânăstiri, pe culmea Ceahlăului. Atât de mult se identificase cu natura încât îşi făcuse timp obişnuit de muncă din ceasurile nopţii, când oraşele adormite îţi dau răgaz să simţi, să auzi limba vie a frunzişului şi răcoarea ţarinei“.

La fel, în articolul „Prin munţii Neamţului. Agapia“ de A. Semaca, din 12 august 1924, ziarul „Adevărul“, era evocat farmecul locurilor, apreciat de numeroşi vizitatori: „Dacă bunul nostru prozator G. Galaction, ca şi atâţi alţii cu mai puţin talent, dar cu suflet tot atât de mare, a rămas entuziasmat la sunetul vestitelor clopote de la Neamţ, care îşi leagă undele până departe umplând văzduhul cu o muzică divină, socotesc că îmi fac o pioasă datorie adăogând că nu există toacă mai minunată ca la Agapia.

Clopotele de la Neamţ şi toaca de la Agapia sunt o notă specifică fiecăreia din cele două mănăstiri şi care se adaugă la farmecul lor odată cu trecutul glorios şi frumuseţea locurilor (...) Cunosc Agapia încă din copilărie căci ani de-a rândul mi-am petrecut în acest colţ de lume cele câteva luni de vară. Locurile acestea care mai târziu mi-au căzut nostalgice le-am iubit din prima zi. Mânăstirea, care se înalţă, albă şi severă în mijlocul codrilor, Blagoslovul cu cimitirul şi bisericuţa de lemn, muncelul pleşuv, veşnic bătut de soare şi de vânturi, drumul în susul pârâului spre cherestea şi mai departe la Sihla, iar mai presus de toate soarele Agapiei şi nopţile cu lună sunt clipe ce vor rămâne pentru totdeauna vii în amintire“.

„Vulcani noroioşi care se mai numesc şi pâcle“

Pentru o parte din cititorii ziarelor interbelice, multe zone ale ţării reprezentau adevărate curiozităţi. „Vulcanul de metan Copşa Mică“ este subiectul din „Adevărul“, de pe 15 iunie 1933, în care se descrie un fenomen interesant: „Coloana de gaze care până ieri a format la Copşa Mică un fel de vulcan invizibil, aprinzându-se, oferă acum un spectacol grandios şi înfiorător“. De aici aflăm că „Pe muntele «Puturosul», pe alocuri, gazul iese prin fundul lacurilor şi atunci apa bolboroseşte, are un miros special şi ucide uneori vietăţile din ea sau se aprind focuri jucăuşe pe luciul iazului. Astfel, la Borsec, în judeţul Ciuc şi la Borca, în Suceava, sunt fântâni bolborositoare din cauza bioxidului de carbon. Aceste ape capătă denumirea de borvisuri (ape cu acid carbonic), cum se găsesc la Dorna, Borsec, Tuşnad, Malnaş, Vâlcele etc.

La Bados, pe muntele Puturosu, în judeţul Trei Scaune, sunt peşteri cu bioxid de carbon, în care un animal care intră acolo nu mai iese viu, deoarece gazul îl asfixiază (...) La Lopătari, în jud. Buzău, sunt focuri nestinse, iar în regiunea petroliferă gazele produc incendii ce durează uneori luni sau ani întregi aşa cum a fost incendiul faimoasei sonde de la Moreni“.

Tot de aici aflăm şi despre „Vulcanii noroioşi. La Barca şi Policiori, în jud. Buzău şi în jud. Râmnic, sunt salze, adică vulcani noroioşi care se mai numesc şi pâcle. Unii din aceşti vulcani de noroi au conul înalt de 1,50 m“.

O privelişte neobişnuită o oferea „coloana de foc de la Copşa Mică. A fost de ajuns, desigur, ca una din pietrele asvârlite de vulcan, căzând pe o altă piatră dară, să scapere o scânteie pentru ca întreaga gură de gaze să se aprindă“.

Dacă „profanii“ nu ştiau, aveau prilejul să afle, din „Adevărul“ de pe 23 iulie 1933, că „«Suntem o ţară vulcanică, ba una din cele mai vulcanice din Europa întreagă», ne spune d. prof. I. Simionescu, eminentul geolog şi popularizator al ştiinţei. Profanii cred în mod greşit că în Europa ar fi numai 5 vulcani, anume Etna, Vezuviul şi Stromboli în Italia, Hecia în Islanda, Santorin în Grecia.

În România, ca şi în Franţa, există o serie de munţi de foc care nu mai erup de multă vreme, aşa-numiţii vulcani stinşi, cu cratere împădurite. Aceşti vulcani nu sunt însă definitiv adormiţi. Şi pe Vezuviu se cultiva viţa de vie veacuri de-a rândul, până erupse în anul 78. d.Hs. îngropând în lavă oraşele Herculanum, Stabia şi Pompei“.

„Viligiaturiştii dela Tuşnad pot fi deocamdată liniştiţi“

Savantul a arătat că „nu toţi vulcanii varsă dar foc, lavă şi cenuşe. Regiunea noastră petroliferă e considerată drept o regiune vulcanică, ipoteză ce s’a confirmat acum patru ani cu prilejul erupţiei de la Moreni. În adâncul pământului sunt mase de gaze la presiune de sute de atmosfere, ce aşteaptă străpungerea straturilor ce le acoperă spre a erupe luni şi ani de zile. A fost o greşeală sodajul făcut la Moreni în 1929, până la stratul meotic, care odată străpuns a permis explozia grozavă de la 27 Mai 1929 şi aprinderea gazelor. Focul de la Moreni s’a stins abia după 840 de zile, provocând economiei naţionale o pagubă cifrată la miliarde de lei, prin degazefiarea regiunei“.

„Mai avem în Ardeal şi alţi vulcani. La 3 km. de Tuşnad e lacul Sf. Ana. Acest lac, atât de frumos, are drept fund un crater situat la 950 m altitudine. Viligiaturiştii dela Tuşnad pot fi deocamdată liniştiţi, dar în ziua când se va străpunge aci pământul la câteva sute de metri adâncime s’ar repeta greşelile dela Moreni şi Copşa Mică.

Munţii Ţebleşului, Harghita, Căliman şi zona rocelor eruptive formează aşa-numitul lanţ de foc al României. În ţara noastră se găseşte cel mai lung şir de munţi vulcanici din toată Europa, începând din Maramureş, până la Tuşnad. Cuprinde munţii: Vihoriat, Sălăuşul, Ouaş, Gutin, Ţibleş, Calimanii, Gurghiul, Hărghita, Barotul şi Puciosul. Craterul vulcanului de la Sovata are o lărgime de 4 kilometri, o adâncime de 700 metri. E acoperit cu păduri seculare de brazi“.

„Vulcanii României sunt vulcani liniştiţi. Forţa lor e în adâncime. De aceea în viitor ar trebui mai multă prudenţă în execuţia lucrărilor de foraj“.

„Ce-ar putea deveni Sinaia“

Un articol semnat de I. Teodorescu în ediţia de pe 29 septembrie 1924 a „Adevărului“ arată că Sinaia ar putea fi „Un Simmering sau un Saint Maurice al României“.

Autorul face o pledoarie pentru Sinaia, staţiune care ar putea fi „exploatată“ mai ales în timpul iernii. Are „altitudine favorabilă (circa 900 de metri), păduri de tot soiul, climă bună, apă de băut minunată, cum poate nu este alta în ţară, toate acestea şi multe altele i le-a hărăzit natura. Oamenii au adăugat drumuri şi niţel confort, mai deosebit ca în alte staţiuni climaterice. Dacă Sinaia mai poseda şi ape minerale, cine ştie ce devenea până astăzi. De sigur că valea actuală n’ar fi fost suficientă şi s’ar fi întins până la Poiana Ţapului. Ea are însă ceva pe care puţin îl cunosc şi care va forma miezul articolului de faţă. Aceea că Sinaia de iarnă întrece imens pe cea de vară, adică vreau să spun că clima cea de iarnă a Sinaiei e fără preţ, e incomparabilă pentru căutarea sănătăţii. În adevăr, iarna aerul devine aci de-o uscăciune şi de-o limpezime extraordinară, ceaţa şi umezeala care vara sunt supărătoare, iarna, dela Decembrie - Martie inclusiv, dispar cu totul. Un soare cald, dela orele 10 - 3, şi un cer senin ziua ca şi noaptea străluceşte aproape în permanenţă, peste zăpada sclipitoare. Praful e atunci necunoscut. Această uscăciune e aşa de intensă încât carnea prinde coajă într-o zi şi locuitorii sunt nevoiţi să îşi acopere şunca, brânzeturile şi alte alimente cu cârpe ude spre a le putea păstra.

Prin urmare tot ce e rană externă sau internă se usucă şi se închide repede în acest climat hibernal. De-asemenea neurasteniile, diabeturile, uremiile, chiar reumatizmele, scrofulele deschise, afecţiunile pulmonare sunt foarte repede influenţate în bine“.

Autorul articolului observă că mulţi oameni suferinzi mergeau „în străinătate, cu sdruncin cumplit şi cu grele cheltuieli (...) Nimeni nu s’a gândit să le spue că Sinaia le stă la dispoziţie, că staţiuni cilimaterice ca Sinaia puţine se găsesc“.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!