Banat
Clisura Dunării în sărbătoare

Clisura Dunării în sărbătoare

Darius Herea, 08 Septembrie 2018

În ziua când Biserica Ortodoxă face pomenirea minunii Sfântului Arhanghel Mihail în Colose, credincioșii de pe Clisura Dunării și-au îndreptat pașii spre locul unde cu 300 de ani în urmă a existat o vatră monahală, pentru a participa la Sfânta Liturghie, oficiată de părintele arhimandrit Constantin Timiș, vicar eparhial al Episcopiei Caransebeșului, alături de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeşului.

Din cuvântul de învățătură, credincioșii au aflat povestea minunii săvârșite de Sfântul Arhanghel Mihail în Colose. Prin credință, oamenii care se scăldau în izvorul de apă ce curgea sub biserica sfântului arhanghel, aflată în Colose din Frigia, aproape de Ierapole, își găseau vindecarea tuturor bolilor. Asemenea și noi ne putem găsi vindecare în izvorul de apă al credinței, în care să scăldăm toate nevoile noastre, acestea fiind purtate spre Dumnezeu de Sfântul Arhanghel Mihail. Toto­dată, părintele arhimandrit Timiș a vorbit credincioșilor prezenți și despre cultul îngerilor.

La finalul Sfintei Liturghii, au fost binecuvântate prinoasele pregătite cu această ocazie, care au fost împărţite tuturor celor prezenţi.

Ruinele vechii mănăstiri ortodoxe din secolul al XVI-lea pe Valea Văradului din Clisura Dunării, în apropierea localităţii Coronini, au fost recent descoperite. Biserica Mănăstirii „Sfântul Arhanghel Mihail” este un monument cu plan arhaic, ce a cunoscut o lungă vieţuire în timp, de-a lungul Evului Mediu. Cazul Mănăstirii „Sfântul Arhanghel Mihail” ilustrează drumul anevoios de identificare pe teren şi de cercetare a arhitecturii eclesiastice medievale ortodoxe din Banat.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!