Cultură
Colocviile Putnei, ediția a XX-a

Colocviile Putnei, ediția a XX-a

Protos. Ieremia Berbec, 02 Septembrie 2017

Miercuri, 30 august 2017, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, s-a deschis ediția a XX-a a Simpozionului Internațional de Istorie „Colocviile Putnei”. Evenimentul a debutat cu un Te Deum în biserica voie­vo­dală, după care arhim. Mel­chisedec Velnic, starețul mănăstirii, a adresat un cu­vânt de bun venit și a pre­zentat volumul „De veghe în Casa Măriei Sale. File de pateric de la Mănăstirea Putna”, care reunește chipuri de monahi cu metania la Putna care s-au nevoit și au creat în acest loc sfânt sau care au ajuns să slujească Biserica în diferite scaune episcopale.

Protosinghelul Dosoftei Dijmărescu a prezentat a doua ediție a albumului „Sfânta Mănăstire Putna”, apărut în limbile română și engleză, în cadrul manifestărilor prilejuite de sărbătorirea a 550 de ani de la întemeierea Mănăstirii Putna, iar monahul Alexie Cojocaru a prezentat albumul „Tezaurul Mănăstirii Putna. Broderii și țesă­turi” care prezintă în detaliu bogatul patrimoniu de broderii și țesături de la Mănăstirea Putna.

Prof. univ. dr. Ștefan Gorovei a prezentat apoi ultimele două numere ale revistei de istorie Analele Putnei, anume numerele 1 și 2 pe anul 2016, care reunesc comunicări științifice prezentate la Colocviile Putnei.

Profesorul ieșean a prezentat și o apariție editorială de suflet, anume studiul regretatului profesor istoric al artei Dumitru Nastase, „Prinosul românesc adus Sfântului Munte și valoarea lui simbolică”. Profesorul Nastase a trecut la cele veșnice în ziua de 19 aprilie 2013, la Atena.

În vara anului 2016, în cadrul „Colocviilor Putnei” s-a discutat aducerea rămășițelor pământești ale profesorului Nastase și reînhumarea lor la Mănăstirea Putna. Atunci profesorul Ștefan Andreescu, de la Institutul Nicolae Iorga din București, a semnalat existența studiului profesorului Nastase, care rămăsese nepublicat din cauza morții autorului. Prof. univ. dr. Maria Magdalena Székely a corectat întregul text, a completat notele, a întocmit bibliografia și a pus în pagină textul, fapt care a făcut posibilă publicarea lui în acest moment de către Centrul de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare” al Mănăstirii Putna. Volumul vede lumina tiparului concomitent cu strămutarea mormântului lui Dumitru Nastase de la Atena la Putna – slujba de reînhumare în pământul Putnei fiind programată pentru astăzi, ora 11:00.

Tot în domeniul aparițiilor editoriale, cercetătorul Liviu Cîmpeanu, de la Institutul de Ştiinţe Socioumane din Sibiu, a prezentat monografia Mănăstirii Dragomirna: „Mănăstirea Dragomirna. Amintirile unui loc de memorie”, alcătuită de reputatul istoric Ștefan S. Gorovei.

Prima sesiune de comunicări științifice a fost deschisă de comunicarea istoricului român Radu Păun, cercetător în cadrul Centrului de Studii ale Lumii Ruse, Caucaziene și Cetral-Europene de la Paris (Centre d’Etude des Mondes Russe, Caucasien et Centre-Européen, Paris), intitulată „Slujba la Duminica Ortodoxiei. Contribuţii la istoria Triodului în limba română (secolele al XVII-lea – al XIX-lea)”. Domnia sa a continuat rezultatele unor cercetări prezentate la ediții anterioare ale Colocviilor Putnei, cu aplicare asupra publicării în limba română a Triodului, începând cu anul 1700. Cercetătorul a arătat că la prima ediție, din anul 1700, publicată sub auspiciile domnitorului Constantin Brâncoveanu, au fost incluse canonul Procesiunii Sfintelor Icoane din Duminica Întâi a Postului Mare și Sinodiconul Ortodoxiei – sau tomosul celui de-al Șaptelea Sinod Ecumenic, în care se anatematizează toți ereticii și luptătorii împotriva sfintelor icoane dar și toți marii începători de erezii și se binecuvântează toți Sfinții Părinți și apărătorii Ortodoxiei. S-a scos în evidență faptul că acest text apare numai în ediția de la 1700 – în contextul prozelitismul catolic din Transilvania, care a dus la Uniație – și nu apare în nici o ediție ulterioară, din rațiuni mai degrabă care țin de contextul politic – „oareșicare supțiri socoteli”, cum se exprima Mitropolitul Veniamin Costachi în „Cuvântul către cititori” ce deschide Triodul tipărit la Neamț, în 1833.

Profesorul Ivan Biliarsky, de la Institutul de Istorie al Academiei Bulgare de Științe, în comunicarea „L’idée dynastique dans un manuscrit liturgique” (Ideea dinastică dintr-un manuscris liturgic), a prezentat un manuscris cu texte liturgice, nedatat, care se află acum la Biblioteca Academiei Române, cota ms.sl. 117 (manuscris slav 117). Autorul a descris manuscrisul (text, filigrane etc.) și a discutat contextul istoric în care a apărut. Din contribuțiile sale și din discuțiile care au urmat după comunicare, s-a conchis că manuscrisul a apărut în vremea domnitorului Ieremia Movilă (1595-1606).

Alexandru Pînzar, în comunicarea „Reizbucnirea crizei politico-dinastice în Moldova în 1447. O nouă analiză a izvoarelor”, a adus iluminări și lămuriri pentru contextul în care domnitorul Moldovei Ștefan al II-lea – fiu a lui Alexandu cel Bun – a fost detronat și decapitat în anul 1477 de fratele său, Petru, pe care îl asociase la domnie anterior. Așa cum a arătat autorul, în acel context istoric, dreptul la domnie revenea în primul rând fraților domnitorului, iar nu fiilor acestuia.

După pauză, au urmat două comunicări ale unor reputați oaspeți, Daniel Ursprung – Universitatea din Viena – „Propaganda şi popularizarea: povestirile despre Vlad Ţepeş în contextul anului 1488” și Claudia Rapp – profesor la Universitatea din Viena, membră a Academiei de Științe a Austriei, membră corespondentă a Academiei Britanice – „Kaisarios Dapontes (1713–1784): Orthodoxy and Education between Mount Athos and the Danubian Principalities” (Chesarie Dapontes, 1713–1784: Ortodoxia și Educația între Muntele Athos și Principatele Danubiene). Istoricul elvețian a explicat contextul în care sunt tipărite la Nürnberg, începând cu anul 1488, mai multe ediții cu povești despre Vlad Țepeș – Dracula. Prof.  Rapp a prezentat personalitatea și activitatea unui important personaj din Renașterea greacă, care a publicat mai multe cărți de edificare, în limba greacă, la tipografii din Țările Române.

A doua zi a colocviilor

A doua zi a debutat cu comunicarea protosinghelului Dosoftei Dijmărescu, „Tipuri de motivaţii pentru acţiunile lui Ştefan cel Mare dincolo de graniţele Moldovei”, care și-a propus să propună posibile explicații pentru anumite gesturi ale lui Ștefan cel Mare. Voievodul a avut tot felul de expediții militare în spații din afara granițelor Moldovei, care se explică, afirmă protosinghelul Dosoftei, prin legătura organică – pentru domnitorul Moldovei – între bunăstarea țării sale și apărarea creștinătății. Calitatea de apărător al creștinătății este legată de apărarea țării dincolo de granițele ei. Domnitorul Moldovei a făcut ceea ce au făcut marii conducători politici – a fost tot timpul în gardă, în stare de jertfă, pentru a-și apăra țara și creștinătatea. El urmărea un unic bine, al țării sale date de Dumnezeu pentru apărarea creștinătății.

A doua comunicare a aparținut doctorandului Mihai Anatolii Ciobanu, de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, și s-a intitulat „La începuturile relaţiilor moldo-moscovite”. Acesta a adus unele îndreptări ale unor interpretări eronate legate de această temă. Autorul consideră că începutul relațiilor trebuie plasat în 1475, după 6 iunie, data căderii Caffei în mâinile otomanilor, când Ștefan i-a trimis lui Ivan al III-lea o epistolă, vehiculându-se principiul dușman al dușmanilor și prieten prietenilor. Ulterior, prin căsătoria dintre Olena și Ivan cel Tânăr, la 12 ianuarie 1483, domnul Moldovei și marele cneaz al Moscovei s-au înrudit, fără însă să semneze un tratat de alianță.

Ovidiu Cristea, director al Institutului de istorie „Nicolae Iorga” din București, a prezentat comunicarea cu titlul „Moldova şi Polonia în epoca lui Ştefan cel Mare: surse şi interpretări în ultimele trei decenii”, în care a comentat în detaliu un document din 14 februarie 1499 în care un spion al ducelui Milanului transmitea stăpânului său ultimele vești din Imperiul Otoman, despre epilogul unei incursiuni a oștilor sultanului în Polonia. Spionul relata imaginea devastatoare a trecerii rămășițelor trupelor otomane înapoi peste Dunăre timp de 17 zile. Turcii, deși trecuți inițial, pentru pradă, cu peste 25.000 de oameni și 26.000 de cai, datorită unei ierni deosebit de geroase – văzută de creștini ca un ajutor minunat de la Dumnezeu – s-au întors în această stare jalnică. La întoarcerea spre Dunăre, relatează spionul, „Carabogdan [Ștefan cel Mare], domnul Moldovei, le-a interzis trecerea prin țara lui și fiind nevoiți să ia calea prin pustiu, ajunseră epuizați, sfârșiți, încât păreau nu oameni, ci fantome”.

Elena Firea, în comunicarea „Un ecou al asediului Sucevei din anul 1497 în frescele de la Arbore?”, a interpretat anumite reprezentări de pe frescele exterioare ale bisericii de la Arbore.

Doamna Firea a afirmat, cu titlu de ipoteză, că în frescele exterioare ale acestui minunat edificiu se poate desluși un ecou al asediului din anul 1497 și al semnificației lui speciale pentru Luca Arbure. Dincolo de acest aspect, autoarea a reluat complicata chestiune a datării frescelor de la Arbore, în sensul sprijinirii opiniei ce le atribuie perioadei de sfârșit a epocii ștefaniene – începutul secolului al XVI-lea. Analiza autoarei s-a bazat în principal pe două scene: o neobișnuit de amplă Deisis, avându-i în centru pe Iisus Hristos, Maica Domnului și Ioan Botezătorul, flancați de arhanghelii Mihail și Gavriil și însoțiți de alte douăzeci de figuri de sfinți – o structură compo­zițională nemaiîntâlnită până atunci. Noutatea mare o constituie apariția, ultimul din desfășurarea vestică a procesiunii, a Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Cealaltă scenă, simetrică cu aceasta, este cea a „Asediului Constantinopolului”. Scena în discuție este singura fidelă reprezentării momentului istoric din 626, neînfățișând artileria în scena asediului sau pe atacatori drept otomani sau ieniceri, ca la Humor sau Moldovița, pictate în vremea lui Petru Rareș. Dacă concluzia autoarei ar fi adevărată, ar fi o adevărată revoluție – susținând pictarea exterioară a bisericilor încă din vremea lui Ștefan cel Mare.

În particular, reprezentarea neobișnuită a Sfântului Ioan cel Nou ascunde marea evlavie a portarului Sucevei față de sfântul protector al cetății și poate conduce la ideea că o minune a sfântului, asemenea celei a Maicii Domnului de la anul 626, a salvat cetatea de mâinile polonilor în anul 1497.

Monahul Alexie Cojocaru, de la Mănăstirea Putna, în comunicarea „Despre autenticitatea pisaniei cu stemă de la Mănăstirea Putna (1481). În jurul unei controverse”, a reluat analiza despre autenticiatea pisaniei de la intrarea în Mănăstirea Putna. Monahul Alexie, analizând poze mai vechi ale pisaniei și făcând comparații ale înscrisului de pe această pisanie cu alte pisanii care datează cu certitudine din vremea lui Ștefan cel Mare (de exemplu, pisania Turnului Tezaur de la Mănăstirea Putna), a propus revenirea la ipoteza că această pisanie este cea originală, de la Ștefan cel Mare.

Mihai Gicoveanu, în comunicarea „Lespezile funerare din vremea lui Ştefan cel Mare şi a urmaşilor săi. Tipologie şi conţinut”, a încercat alcătuirea unui repertoriu al lespezilor funerare din vremea lui Ștefan cel Mare.

După-amiază, sesiunea a fost deschisă de comunicarea reputatului arheolog Voica Maria Puşcaşu, „Arhitectura eclesiastică din vremea lui Ştefan cel Mare. Ce şi cât ştim”, în care a încercat să treacă în revistă caracteristicile foarte variate – cu o certă căutare a originalității fiecărui locaș în parte – ale arhitecturii din vremea lui Ștefan cel Mare.

Domnia sa a vorbit de posibilele influențe din spațiul occidental, de tehnicile de construcție folosite – remarcând în mod special calitatea deosebită a execuției lucrărilor și, astfel, trăinicia lor –, de elementele de structură, de planurile arhitectonice – cu o deosebită grijă pentru a nu se repeta –, de fațade, remarcând că sunt încă multe întrebări fără răspuns legate de această temă.

Lect. dr. Adinel Dincă de la Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, în comunicarea „Manuscrisul cronicii moldo-germane (1502): o analiză paleografică”, a propus o revizuire a opiniilor istoriografice referitor la persoana care a copiat singura cronică a domniei lui Ștefan cel Mare păstrată într-o variantă contemporană cu voievodul Moldovei. Cronica este copiată la 28 aprilie 1502 de către medicul din Nürnberg, Hartman Schedel. O asemenea ipoteză fusese avansată încă de O. Górka, istoric polonez, în anii 1920-1930, însă respinsă vehement de specialiști români (Iorga, Panaitescu, Chițimia).

Autorul a stabilit fără dubiu identitatea copistului prin com­parația caracteristicilor scrisului din cronica moldo-germană cu alte manuscrise semnate explicit de către Schedel. Implicațiile acestei descoperiri sunt diverse: este vorba, în primul rând, de posibilitatea ca modelul cronicii – probabil un izvor latinesc – să poate încă fi găsit în biblioteca lăsată în urmă de medicul din Nürnberg, una dintre bibliotecile cele mai mari din Evul Mediu german.

Părintele Dumitru Tincu, paroh al bisericii ctitorite de Ștefan cel Mare la Hârlău, în comunicarea „Tetraevanghelul bisericii curţilor din Hârlău (1504)”, a adus imagini inedite cu Tetraevangheliarul care odată fusese în biserica în care sfinția sa slujește. Manuscrisul se află în prezent în Muzeul de Stat din Muntenegru. Cu ajutorul Amabasadei României din Muntenegru și cu bunăvoința autorităților muntenegrene, părintele Tincu a intrat în posesia unei copii digitale a manuscrisului ștefanian, produs fără îndoială în Scriptoriul Mănăstirii Putna.

Alexandru Pascal din Republica Moscova a trimis textul unei comunicări, „O însemnare şi un manuscris din vremea lui Petru Rareş”, citită de domnul Silviu Tabac de la Chișinău, în care a prezentat două manuscrise aflate în biblioteci din Rusia. Primul, aflat în colecția Bibliotecii de Stat a Rusiei (fond 205, nr. 337), conține celebra însemnare despre marele incendiu din 1536 de la Mănăstirea Putna. Al doilea manuscris, aflat acum în fondurile Muzeului de Stat de Istorie din Moscova (colecția A. S. Uvarov, NR. 391), este un Triod-Penticostar copiat la 11 martie 1543 din porunca Episcopului de Rădăuți, Teodosie, pentru Biserica „Sf. Nicolae“, reședința episcopală. Manuscrisul conține și o a doua însemnare, mai puțin cunoscută în literatura de specialitate, care aparține Episcopului Teodosie Barbovschi, datând de la 14 septembrie 1603. În însemnare, Episcopul Teodosie Barbovschi arată că a găsit manuscrisul în stare jalnică și a dispus ca acesta să fie împărțit în două cărți, Triodul separat și Penticostarul separat, restaurându-le și ferecându-le în coperți de argint cu motive florale.

Profesor univ. dr. Maria Magdalena Székely, în comunicarea „Un portret neaşteptat în biserica Mănăstirii Coşula”, a adus informații inedite în legătură cu un frate al vistiernicului Mateiaș, ctitor al Mănăstirii Coșula. Domnia sa a arătat, pe baza unei analize riguroase, cine a fost respectivul frate, al cărui chip a fost pictat pe peretele sudic al pronaosului bisericii ctitorite de Mateiaș, unul dintre cei mai apropiați sfetnici ai lui Petru Rareș. Datarea acestui tablou contribuie, în mod fundamental, și la cunoașterea istoriei acestei mănăstiri care, se pare, a trecut prin vremuri de restriște, cândva în a doua jumătate a veacului al XVII-lea.

Arcadie M. Bodale, de la Arhivele Statului, Direcția Județeană Iași, a trimis textul unei comunicări, „Izvoare noi despre campania otomană din 1538”, în care semnalează existența în Arhivele Secrete ale Vaticanului a unor documente diplomatice legate de campania militară a sultanului Soliman Magnificul în Moldova, în 1538. În majoritatea lor, aceste documente sunt rapoarte ale Nunţiului apostolic din Viena către Sfântul Scaun, foarte apropiate cronologic de desfăşurarea evenimentelor, ceea ce le sporeşte valoarea documentară.

Profesorul Ştefan S. Gorovei, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în comunicarea „Ştefan cel Mare, Petru Rareş şi Arhiepiscopia de Ohrida”, și-a propus să demonteze orice pretenție de veridicitate a ipotezei – susținută de-a lungul veacurilor de anumite persoane sau interese politice și ideologice – că Mitropolia Moldovei ar fi fost subordonată celei de la Ohrida.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!