Reportaj
Comori ale arhitecturii populare din „Ţara lemnului“

Comori ale arhitecturii populare din „Ţara lemnului“

Otilia Bălinişteanu, 14 Februarie 2013

Până în secolul XX, peste tot în Bucovina oamenii au construit şi şi-au manifestat harul de creatori într-o civilizaţie a lemnului, lăsând în urmă adevărate bijuterii arhitecturale. Vechile biserici de lemn, precum şi casele ţărăneşti tradiţionale spun şi astăzi poveştile din „Ţara lemnului“.

Nu degeaba austriecii, în timpul dominaţiei lor de aproape un sfert de mileniu, au denumit ţinutul de sus al Ţării Moldovei Bucovina. Pe limba lor - „Ţara fagilor“. Căci pe cuprinsul acestui bogat ţinut au existat şi există încă păduri nesfârşite. Iar acolo unde pădurea domneşte, arta lemnului produce capodopere.

Azi, în Bucovina, se construieşte mult, poate la fel de mult ca şi odinioară. Chiar dacă materialele folosite de meşteri sunt din ce în ce mai diversificate, în încercarea de a ţine pasul cu industria modernă a construcţiilor, arhitectura tradiţională continuă să rămână o sursă inepuizabilă de inspiraţie pentru cei ce trăiesc în acest ţinut.

Şi nici nu se poate altfel, când în fiecare sat bucovinean se păstrează măcar câteva case de lemn tradiţionale, bisericile vechi de lemn, precum şi meşteşugul de a construi cu acest atât de cald şi prietenos material.

Rezistenţa în timp a acestor construcţii, până în zilele noastre, se datorează nu doar harului meşterilor, ci şi ştiinţei lor ancestrale de a alege un lemn de calitate, de a-l pregăti pentru construcţie şi de a-l folosi pentru o anumită parte a acesteia. „Lemnul se alegea numai pe lună plină, în februarie, când seva nu era intrată încă în copaci. Acela era bun şi pentru draniţă, şi pentru riglă pentru gard, şi pentru bârne“,  a explicat pr. Constantin Croitoru, paroh la biserica de lemn de la Putna. În cazul acestui lăcaş, construit, potrivit legendei, de voievodul Dragoş la Volovăţ şi mutat apoi la Putna de Ştefan cel Mare, există bârne datate dendrocronologic în secolul XIII, ceea ce spune mult despre ştiinţa de a construi a vechilor meşteri lemnari ai Moldovei.

Tipicul caselor tradiţionale bucovinene

Construcţia unei case, la fel ca în toate ţinuturile româneşti, nu putea începe în Bucovina până ce nu se sfinţea locul. De aceea, preotul satului era chemat, se făcea agheasmă, se sfinţea locul, iar apoi cu toţii stăteau la masă. Lucrul începea cu turnarea temeliei de piatră a casei. „Materialul folosit în construcţia caselor era bradul. Casele se făceau din bârne în cheutori, cu acoperişul în patru table, din draniţă. La casele mai vechi, cheutorile obişnuiau a fi  lăsate în afară, iar la cele mai noi erau tăiate în coadă de peşte, încât peretele rămânea drept. Acum 100 de ani casele se construiau cu lemn de pe loc, prin defrişarea pădurilor de brad, ce se găseau pe locul unde astăzi se află satul“, explică etnograful Emilia Pavel, într-un studiu realizat în zona Rădăuţi - Vicov.

Aproape tot ce se folosea în construcţia casei era din lemn. Pentru îmbinarea bârnelor se foloseau cuie de lemn, uşile caselor şi pragurile înalte erau tot de lemn, iar cheia de la uşa tinzii tot din lemn. La exterior, pe peretele din faţa casei şi pe cel de la răsărit, sub streaşină, se aşeza drughina, o nuia lungă pe care se ţinea la aerisit zestrea sau pe care se aşezau rufele atunci când ploua. Casele de lemn tradiţionale au, de asemenea, ca element distinctiv, laiţa de brad din faţă, „care se sprijinea pe prispă sau, dacă aceasta lipsea, se sprijinea pe cheutorile de la colţul casei, numite costoroabe“.

Lemnul era utilizat însă nu numai pentru construcţia propriu-zisă, ci şi pentru confecţionarea uneltelor şi a obiectelor de uz gospodăresc. De asemenea, lemnul servea şi ca obiect de construcţie pentru mobilierul de interior. „Pentru case, mai demult, lemnul aşa se alegea: din luna lui septembrie, de când ieşea mâzga (n.r. - seva) din copaci, şi până în luna lui aprilie, când intra înapoi. Se spunea că în perioada asta lemnul era mai sănătos, că n-avea apă într-însul“, spune meşterul botnar Gheorghe Popescu (89 de ani), din Straja.

Unele case erau lăsate cu bârnele dezvelite la exterior, altele erau tencuite cu lut şi humă. „Peste bârne puneau un fel de peniţe din lemn de fag şi peste acestea se bătea, între bârne, lut cu paie. Tencuiala caselor în vechime se făcea numai cu humă, mai nou şi cu var. De multe ori lăsau casa nevăruită pe afară, numai între bârne băteau lut cu paie“, explică etnograful Emilia Pavel.

Bisericile de lemn, vârful de expresie al arhitecturii populare

Şi pentru că sat fără biserică nu se putea închipui, meşterii lemnari ai Bucovinei au transferat şi în planul arhitecturii religioase toată imaginaţia şi dibăcia lor. Nu întâmplător bisericile de lemn ce se păstrează şi astăzi în această zonă vădesc migală, delicateţe şi infinită grijă atât pentru rezistenţa în timp a lăcaşurilor construite din lemn, cât şi pentru decorul acestora: elemente sculptate, ancadramente, brâuri cioplite, motive incizate. Bisericile de lemn din Frătăuţii Noi, din Horodnicul de Jos, din Soloneţ, de la Colacu sau de la Botoşana, toate sunt mărturii vii ale măiestriei cu care acestea erau nu doar construite, ci şi înfrumuseţate. „Moldova, pe lângă minunatele biserici de piatră din epocile de înflorire a artei moldoveneşti, păstrează şi o categorie de monumente, modeste în aparenţă, vădind însă mărturii incontestabile ale conştiinţei artistice a meşterului popular“, consideră cercetătorii Ioana Cristache Panait şi Titu Elian, într-o cercetare pe tema bisericilor de lemn din Moldova.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!