Compasiunea, virtutea care ne face din nou oameni

Compasiunea, virtutea care ne face din nou oameni

Transformările rapide prin care trece lumea de astăzi fac tot mai necesară o reflectare atentă la actualele condiții de viață. Multe constatări subliniază faptul că aceste mutații profunde afectează semnificativ maniera de raportare a omului la semeni și la comunitatea din care face parte. Este evident rolul terapeutic, emoțional și cognitiv al compasiunii între oameni. Influențarea benefică a calității judecăților morale, receptivitatea la lucrurile noi, dobândirea echilibrului în situații tensionate sunt doar câteva din efectele pe care le resimt cei care manifestă compasiune față de semenii lor.

Numeroase cercetări evidențiază că numărul de persoane care aleg să trăiască în singurătate a crescut semnificativ în ultimele decenii. În același timp, comunicarea interpersonală, în societate, la locul de muncă sau în familie este tot mai mult intermediată de dispozitive digitale. În fine, în multe privințe, avem parte de o cultură a exteriorității, care ne orientează către lucruri; un ambient de viață asediat de reclame publicitare, știri și informații (data smog), organizat pentru consum și divertisment. Staționați, cu gândurile și emoțiile noastre, la suprafața lumii, pierdem abilitatea de a coborî în adâncul din noi și putința de a urca spiritual spre înțelesurile tainice ale lumii. Având tot mai facile și extinse posibilități de comunicare, conec­tați la un flux voluminos de mesaje provenite dintr‑o extinsă rețea de cunoscuți, resimțim tot mai puțin dispoziția pentru a reflecta la sine și de a ne deschide către persoana de lângă noi. De fapt, actualul context de viață ne oferă mai degrabă o experien­ță indirectă a celuilalt, mijlocită de tehnologiile comunicaționale, decât condiții adecvate pentru experierea unei comuniuni.

O convergență neașteptată: compasiunea și sănătatea

Sunt relevante în acest sens unele cercetări care evidențiază rolul terapeutic, emoțional și cognitiv al compasiunii. Există o legătură între experiența compasiunii, stilul emoțional și anumite aspecte ale activității cognitive. Un studiu comparativ a arătat că mila și întrajutorarea pot remodela reacțiile emoțio­nale, determinând o schimbare a tiparului de activitate a nucleilor amigdalieni. Este vorba despre o diminuare semnificativă a emoțiilor negative (furie, anxietate sau tristețe) în situația întâlnirii cu o persoană aflată în suferință. Datele obținute dovedesc că experiența compasiunii poate produce o modificare de durată a activității neuronale, în ariile cerebrale care corespund stărilor emoționale1. Pe de altă parte, compasiunea poate contribui la reorganizarea cognitivă, determinând o resemnificare a experiențelor traumatizante din trecut. Manifestând în mod repetat compasiune față de cei aflați în suferință, persoana poate antrena o schimbare de perspectivă asupra propriilor situa­ții dramatice2.

Experiența compasiunii are efecte benefice și asupra stării de sănătate. Mai multe studii indică rezultate în sprijinul acestei legături. De exemplu, experiența compasiunii reduce nivelul de inflamație din organism (nivelul citokinelor)3. Pe de altă parte, o îngrijire mai atentă, care exprimă mai multă compasiune din partea personalului medical, diminuează incidența depresiei și a ulcerelor4. Abordarea plină de compasiune a pacienților de către medici și personalul de îngrijire are rezultate semnificative în cazul bolnavilor afectați de răceală, scurtând convalescența. Prin măsurători asupra nivelului celulelor imunitare, cercetătorii au descoperit că pacienții care au resimțit empatie din partea doctorului, la întâlnirea cu el, au înregistrat, după 48 de ore de la prima lor vizită, o imunitate sporită.5

Educație cu suflet. De la pedeapsă la compasiune

Potrivit altor rezultate, compasiunea se dovedește eficientă și în aria educației și a formării. Recent, utilizând scanarea fMRI, s‑au evidențiat modificări specifice în funcția cerebrală determinate de instruirea (coaching) bazată pe compasiune. Maniera clasică a educației este axată pe eliminarea aspectelor negative, pe analiza dificultăților cu care s‑ar putea confrunta elevul, pe sancționarea și corectarea erorilor. O instruire inspirată de compasiune este orientată mai mult către viitor, urmărind să valorizeze partea bună a situa­ției, fructificând nereușitele personale ale elevului, contribuind în felul acesta la o eficientizare a învățării. S‑a evidențiat faptul că experiența compasiunii stimulează, în cazul elevilor și al adulților aflați în procesul de formare, rețelele neuroendocrine ce facilitează buna funcționare a rețelelor cognitive, crescând totodată atenția și îmbunătățind gradul de deschidere al celui care învață, receptivitatea lui la lucrurile noi.

Datele cercetărilor arată că exprimarea liberă a propriilor înțelegeri și preocupări activează pentru câteva zile zonele din cortex care corespund disponibili­tății cognitive, perceptuale și emoționale, antrenând o bună funcționare a ariilor cerebrale care au un rol important în în­vățare. În aceeași notă, compasiunea se dovedește utilă în management. O abordare inspirată de compasiune, arată studiile, ar putea determina o schimbare semnificativă a raporturilor cu angajații, fiind mult mai adecvată în situațiile tensionate decât sunt sancțiunile. De exemplu, în loc să urmărească sancționarea persoanelor care izbucnesc cu furie, considerând ieșirea lor neadecvată, managerul poate alege să manifeste compasiune față de angajații respectivi, urmărind să recepteze conținutul propriu‑zis din mesajul transmis de angajatul nemulțumit, degajând coloratura emoțională. În felul acesta, pe lângă ameliorarea tensiunii de la locul de muncă, managerul poate restabili mai repede raporturi de lucru favorabile. El evită, în acest fel, pronun­țarea unor sentințe și oferă ce­lorlalți angajați un exemplu de reacție echilibrată într‑o situație tensionată.6

Mila față de aproapele și calitatea judecăților de ordin moral

Experiența compasiunii are și o importantă contribuție în plan social. Potrivit unor autori, în activitatea obișnuită formulăm două tipuri de judecăți distincte: unele de ordin analitic sau cantitativ, și altele, mai rafinate, strâns legate de conținu­turile emoționale. Acestea din urmă sunt decise în bună măsură de empatie și de experiența compasiunii. Cele două rețele sunt expresia corticală a două forme distincte de judecată: una alcătuită printr‑un raționament rece, analitic, și una care evaluează conținuturile emoționale, vizând mai degrabă o înțelegere interpersonală, socială a situa­ției. Cele două rețele, analitică și empatică, au tendința de a se suprima reciproc. În multe din situațiile concrete de viață, jude­cățile reci, analitice sunt necesare. Totuși, când trebuie evaluat ajutorul acordat unui prieten ce trece printr‑o situație dramatică, persoanele dispuse la empatie gândesc și soluționează prin rețeaua neurală corespunzătoare judecăților empatice7.

Rezultate de acest fel indică faptul că experiența compasiunii este esențială în judecățile de ordin moral. Ignorarea voită a compasiunii afectează însăși calitatea judecăților morale. Persoanele care își inhibă starea de empatie și care evită cu intenție exprimarea compasiunii, sunt ulterior acestui episod mai puțin exigente în plan moral. De fapt, spun cercetătorii, după ce și‑a refuzat expresia compasiunii persoana relaxează atitudinile și convingerile morale. Odată ce a inhibat compasiunea, persoanele tind să flexibilizeze regulile și exigențele morale pentru a‑și păstra coerența propriei abordări8.

Aceste rezultate au o valoare edificatoare chiar mai mare, dacă ținem seamă de condiționarea subliminală. În ultima vreme, cercetările au evidențiat efectul de priming, anume că experi­en­țele, chiar cele trăite mai puțin intens, pot modifica dispozițiile. Modul cum ne asumăm situațiile de viață prin care trecem schimbă, într‑un anumit fel, maniera de a recepta lumea și pe semenii noștri. Iar starea noastră interioară9 se schimbă tot mai mult, pe măsură ce trăim mai intens sau mai des experiența respec­tivă10. Avem de‑a face, în situații în care experiențele sunt intense și repetate, cu o neuroplasticitate indusă, concretizată în noi cone­xiuni neuronale11.

Lucrarea compasiunii și granițele ei

Mulți speakeri vorbesc astăzi unui auditoriu considerabil despre construcția eficientă a unei cariere, despre dezvoltarea personală, despre succes și fericire. Totuși, mai înainte de a fi durata menită manifestării geniului creator (prin expresiile artelor, științelor sau ingineriei), viața e destinată unei exersări continue a bunătății și compasiunii persoanei față de semeni, posibile la fiecare pas, în împrejurările mărunte ale fiecărei zile.

În lumina învățăturii creștine, efectele terapeutice, educaționale și sociale ale compasiunii dezvăluie o anumită conformitate a virtuților cu starea de bine a vieții omenești, receptată deopotrivă la nivel sufletesc și trupesc. În legătură cu aceasta, în reflec­ția patristică există multe locuri unde se afirmă universalitatea preocupărilor pentru cultivarea virtuților, în toate culturile și epocile. Sfântul Ioan Scărarul, de exemplu, scrie că, întrucât Dumnezeu nu e făcătorul patimilor, păcatul nu se află în chip natural în om. Dimpotrivă, „virtuțile naturale sădite în noi de El sunt multe. Între ele sunt în chip vădit acestea: milostivirea, dacă și elinii compătimesc; iubirea, dacă și animalele necuvântătoare lăcrimează de multe ori când sunt lipsite unele de altele; credința, căci în toți se naște aceasta; nădejdea, căci împrumutându‑ne, plecând pe mare, semănând, nădăjduim cele mai bune”12.

Pe de altă parte, Sfântul Ioan Scărarul vede în aceasta dovada că fiecare dintre noi este chemat să cultive virtuțile. „Deci dacă, precum s‑a dovedit, iubirea este o virtute naturală în noi, iar ea e legătura și plinirea legii (Romani 13, 10), atunci virtuțile nu sunt străine firii. Rușinează‑se deci cei ce opun lucrării lor neputința”13.

Viața lui Hristos - suprema dovadă a compasiunii și călăuză către ea

Din perspectiva teologiei creș­tine, toate aceste rezultate suge­rează că viața reprezintă un câmp generos de edificare spirituală. De fiecare dată când întâlnim pe cineva, indiferent dacă acela este apropiat sau prieten, vecin sau necunoscut, avem un prilej nou de exprimare a compasiunii sau bunătății.

Compasiunea și bunătatea față de semeni au primit expresia lor deplină în Hristos, Cel Care S‑a jertfit pe Sine pentru viața oamenilor! În Viața Lui întrevedem dovada supremă a compasiunii ființei omenești pentru oameni și a iubirii pline de milostivire a lui Dumnezeu pentru om. Și tot Viața Lui, împărtășită nouă prin lucrarea Duhului Sfânt, se face izvor viu care în­tărește pe cei ce cred în El, pentru a exersa și a împlini tot mai mult această dragoste jertfelnică pentru semeni. Pentru că în Hris­tos, Dumnezeu și om, firea omenească este în stare de iubire jertfelnică, de compasiune față de semeni, mai presus de gra­ni­țele culturale și de zidurile timpului. În El este exprimată, în forma cea mai apropiată de noi, dragostea lui Dumnezeu pentru om, mila și ajutorul Lui. El este pilda noastră supremă de iubire pentru semeni și ajutorul nostru pentru împlinirea acestei pilde în viața de fiecare zi. El a binevoit „să ne facă pe noi frați ai Săi”14.

În fraternitatea aceasta, părintele Dumitru Stăniloae vede întregul parcurs al devenirii spirituale a omului. Fiul lui Dumnezeu, „făcându‑se Fratele nostru cel Mare, a confirmat voința lui Dumnezeu de a fi ajutat fiecare din noi printr‑un alt om, printr‑un frate al nostru întru umanitate. A arătat, prin aceasta, marea importanță a fratelui în existența noastră și importan­ța mea ca frate în existența altora. Iar prin aceasta, răspunde­rea noastră, a unuia față de altul, ca frați. Când ne‑a făcut Dumnezeu așa, a pus o temelie voinței de a face pe Fiul Său Frate al nostru, sau crearea noastră ca ființe ce își au temelia în voința lui Dumnezeu de a face pe Fiul Său Fratele nostru, prin care ne mântuim sau ne asigurăm viața de veci. Iisus a așezat în Sine ca Frate al nostru toate posibilită­țile comunicării de putere de la un frate la altul, nesfârșitele resurse de milă. El a trăit în mod culminant responsabilitatea fratelui pentru frați, valoarea ce o au frații Săi omenești pentru El, conținutul emoțional ce‑l dă vieții proprii interesul meu pentru frate, interesul fratelui pentru mine, căldura și sensul ce le dă vieții omenești relația între frate și frate. În Iisus însă responsabi­litatea nelimitată pentru frate nu e împreunată cu durerea de a nu‑i putea asigura viața veș­nică, așa cum o voiesc, dar n‑o pot da, de‑a asigura de fapt valoarea eternă a fratelui simțită de mine. Căci în El această responsabilitate de frate poate și realiza pe seama fraților ceea ce dorește el: eternizarea lor. Coborând Fiul lui Dumnezeu din cer ca să se facă Frate al nostru, a coborât suprema noblețe care‑i poate înnobila pe oameni prin iubirea reciprocă reală15.

Așadar, în fraternitatea Lui, omul găsește împlinirea vieții lui. Viața Lui împărtășită oamenilor este expresia unei firi omenești transfigurate, pusă de Ipostasul Lui într‑o stare de iubire plină de milostivire către toți oamenii. Și în mod minunat, împlinind lucrarea compasiunii pentru semenii hrăniți prin har, din umanitatea Lui înnoită, omul urcă treptele propriei deveniri spirituale, pentru că „mila lui Dumnezeu e ascunsă în milostivirea noastră față de aproapele”16.

Note:

1Cf. Gaëlle Desbordes et all, „Effects of mindful-attention and compassion meditation training on amygdala response to emotional stimuli in an ordinary, non-meditative state”, în Frontiers in Human Neuroscience, 1 noiembrie 2012, 6: 12.

2Cf. Antoine Lutz et all, „Regulation of the Neural Circuitry of Emotion by Compassion Meditation: Effects of Meditative Expertise”, în PLOS ONE, martie 2008, 3 (3): 4-6.

3Cf. Perla Kaliman et all, „Rapidchangesinhistonedeacetylasesandinflammatorygeneexpressioninexpertmeditators”, în Psychoneuroendocrinology, februarie 2014, 40: 96-107.

4Cf. Carol Toliuszis Kostovich et all., „Nursing Presence: Putting the Art of Nursing Back Into Hospital Orientation”, în Journal for Nurses in Professional Development, martie/aprilile 2014, 30 (2): 70–75.

5Cf. D. P. Rakel et all., „Practioner Empathy and the Duration of the Common Cold”, în Family Medicine,2009, 41 (7): 494–501.

6Cf. D. Geddes et all., „The trouble with sanctions: Organizational responses to deviant anger displays at work”, în Human Relations, februarie 2011, 64 (2): 201-230.

7Cf.Nadine Najjaret all., „Compassion Fatigue. A Review of The Research to and Relevance to Cancer-care Providers”, Journal of  Health Psychology, martie 2009, 14 (2): 267-277.

8Cf. C. D. Cameron et all., „The Cost of Callousness: Regulating Compassion Influences the Moral Self-Concept”, în Psychological Science, 2012; 23 (3): 225.

9Cf. Jon A. Krosnick et all., „Subliminal Conditioning of Attitudes“, în Personality Social Psychology Bulletin, aprilie 1992, 18 (2): 152-162.

10Cf. Mario Mikulincer et all, „Attachment Theory and Reactions to Others Needs: Evidence That Activation of the Sense of Attachment Security Promotes Empathic Responses“, în Journal of Personality and Social Psychology, 2001, 81 (6): 1205-1224.

11Cf. Yoshii A et all., „BDNF induces transport of PSD-95 to dendrites through PI3K-AKT signaling after NMDA receptor activation“, în Nature Neuroscience, iunie 2007, 10(6): 702-711.

12 ‑Sf. Ioan Scărarul, Scara, cuv. 26, partea întâi,  cap. 41, în Filocalia, vol. IX, Editura IBMBOR, 1992: 333-334.

13Ibidem.

14 ‑Sf. Varsanufie şi Ioan, Scrisori duhvniceşti, &109, în Filocalia, vol. XI, Editura Episcopiei Romanului și Hușilor, 1990: 146-147.

15 nota173, în ibidem: 146.

16 ‑Sf. Maxim Mărturisitorul, Cuvânt ascetic, cap. 42, în Filocalia, vol. II, Editura Humanitas, 1999: 50.


Galerie foto:
 

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!