Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Concurs pentru copii, în orașul Victoria, judeţul Braşov

Concurs pentru copii, în orașul Victoria, judeţul Braşov

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Transilvania
Un articol de: Daniel Mihai Smădu - 10 Feb 2018

Parohia Victoria II, Protopopiatul Făgăraș II, județul Brașov, a organizat recent o nouă activitate cultural-educativă pentru copii. Proiectul a fost intitulat „Lăsaţi copiii să vină la Mine” și s-a desfășurat în biserica parohială, locaș de cult cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”.

Peste 20 de elevi din localitatea bra­șovea­nă, îmbrăcaţi în costume populare, au participat la concursul inițiat de parohie. Elevii au avut de răspuns la 15 întrebări pe teme istorice şi religioase şi au interpretat cântece patriotice, prin care au elogiat personalitățile Marii Uniri şi au reafirmat idealul de unitate de credință și de neam. Efortul copiilor a fost răsplătit cu diplome şi daruri, apoi aceştia au participat la o agapă  organizată de parohie.

Parohia Victoria II a început încă din anul 2006 o colaborare cu profesorii de religie şi cu ceilalţi slujitori ai parohiilor învecinate pentru a-i angrena pe tineri în viaţa Bisericii.

Anul acesta au răspuns afirmativ invitaţiei preoţi şi profesori de religie din cinci protopopiate ale Arhiepiscopiei Sibiului: Făgăraş I, Făgăraş II, Agnita, Avrig şi Rupea.

Concursul „Lăsați copiii să vină la Mine” a fost organizat prin implicarea parohului Octavian Smădu, care consideră că viitorul comunității trebuie zidit prin în copiii ei: „Ceea ce semănăm astăzi în sufletul și cugetul tinerilor reprezintă și ceea ce vor culege copiii acestora peste câteva decenii”.

Concursul „Lăsaţi copiii să vină la Mine” are ca obiective formarea virtuţilor creştine şi consolidarea deprinderilor de comportament religios-moral, verificarea cunoş­tințelor. Competiţia s-a dovedit a fi un bun prilej de a evidenţia participarea activă a elevilor la disciplina religie, precum şi implicarea profesorilor de specialitate în procesul instructiv-educativ.

La Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” are loc, în fiecare an, consacratul Festival de Toacă de la Victoria, care a ajuns, în anul 2017, la cea de-a XIV-a ediție internațională. Peste 100 de tineri din țară și din străinătate participă anual la acest festival-concurs și primesc premii, diplome și alte daruri. Fondatorul acestui eveniment este parohul Octavian Smădu, iar festivalul a fost organizat încă din 1995, când tineri de la Biserica „Sfinţii Constantin şi Elena” au fost primii concurenți. Din 2001, festivalul a devenit un eveniment național, la care copiii iubitori ai cântecului de toacă se înscriu an de an pentru a-și dovedi măiestria în această artă. Renumele căpătat de evenimentul organizat anual la începutul lunii iulie, interesul crescut al copiilor și tinerilor au făcut ca festivalul să fie o manifestare spirituală și culturală unică în lume, iar orașul Victoria, așezat la poalele Munților Făgăraș, să iasă din anonimat și să devină preț de câteva zile o adevărată capitală internațională a cântecului de toacă. De câțiva ani, mai mulți copii participanți la festival completează evenimentul și prin cântece de clopote.

De asemenea, Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” găzduieşte şi organizează expoziţia „Drumul Icoanei pe sticlă”, care a ajuns anul trecut la cea de a XII-a ediţie. Manifestarea reuneşte iconari din protopopiate ale Arhiepiscopiei Sibiului, are scopul de a promova această artă cu tradiţie de secole precum şi pe meşterii iconari, păstrători ai acestui străvechi meşteşug artistic.