Reportaj
Confesiunea unui mare artist

Confesiunea unui mare artist

Daniel Tomescu, 01 August 2011

Grigore Leşe este un artist desăvârşit. Dumnezeu l-a înzestrat cu un glas răscolitor, cu talent şi sensibilitate; şi pentru că a socotit, pesemne, că nu i-a dăruit destule, i-a mai dat o minte ascuţită, o seriozitate aproape germanică şi o dorinţă neostoită de autoperfecţionare. Toate aceste calităţi, care foarte rar se găsesc înmănuncheate într-un singur om, fac ca Grigore Leşe să fie o voce unică în spaţiul public românesc. El vine parcă de la începuturile noastre, aducând cu sine toate bucuriile şi durerile acestui neam, toată înţelepciunea acumulată de poporul român de-a lungul existenţei sale.

M-am întâlnit cu Grigore Leşe în urmă cu două săptămâni. Artistul abia venise din Irlanda, de la o şcoală de vară. Am stat de vorbă îndelung undeva, în apropierea Capitalei, pe malul unui lac, sub o salcie bătrână.

Grigore Leşe s-a născut în satul Stoiceni din Ţara Lăpuşului, în judeţul Maramureş. "Tata - Dumnezeu să-l ierte, că s-o dus în Ceea Lume luna ce-o trecut - când se scula dimineaţa mai întâi îşi zicea rugăciunile. (…) Bunica mea, Varvara, mă lua dimineaţa lângă ea şi mă punea în genunchi: "Dragu' mamii, zi după mine "Înger, îngeraşul meu!" sau "Zi după mine Tatăl Nostru!" Ei mi-au adus în suflet de mic şi această dimensiune întru Hristos. Eu nu puteam fi în afara credinţei!" Grigore Leşe a păstrat rânduiala până în ziua de azi. "Şi-acum spun Tatăl Nostru, Crezul, mă duc la biserică. Da' când mă duc, ştiu de ce mă duc şi ştiu ce Evanghelie se citeşte în duminica respectivă! Că dacă mă duc la biserică şi după ce vin acasă mă-ntreabă careva "Mă', ce Evanghelie s-o citit?", iar eu nu ştiu să-i răspund, ce rost mai are să mă duc la Sfânta Liturghie? Altminteri, mergem doar ca să fim duşi!"

Şi în repertoriul lui Grigore Leşe se găsesc multe piese cu subiect religios. "În cântecele mele mă rog la Maica Domnului! În cântecele mele vorbesc despre Răstignirea Mântuitorului, despre Adormirea Maicii Domnului, despre Pogorârea Duhului Sfânt!" Grigore Leşe, însă, ţine să facă o precizare: "Da' nu sunt un habotnic care toaaaată zâua îşi face semnul Crucii şi îl pomeneşte pe Dumnezeu şi cu rost, şi fără rost. Cu Dumnezeu nu te joci! Adică să vorbeşti toată vremea de Dumnezeu, da' când e vorba să demonstrezi că eşti creştin şi eşti smerit, să nu faci nimic!"

Grigore Leşe ştie că îi datorează totul Celui de Sus. "Păi, dacă horesc, e pentru că Dumnezeu mi-o dat glasul ăsta. Fiindcă între voce şi glas e o diferenţă: vocea ţi-o "faci" la şcoală, dar cu glasul te naşti. Apăi, ori ai glas, ori n-ai! Mie Dumnezeu mi-o dat glas şi îi mulţumesc prin ceea ce fac. Îi aduc mulţumire de câte ori am ocazia, îi mulţumesc pentru că pot hori!"

Domnul Leşe se opreşte o clipă, dă la o parte o ramură de salcie pe care vântul i-o legăna în obraz şi priveşte departe, spre pădurea de pe celălalt mal al lacului.

O demonstraţie extraordinară

Spuneam mai sus că Grigore Leşe este o voce unică în spaţiul public românesc. A absolvit Academia de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj; şi-a dat doctoratul în muzică; este Doctor Honoris Causa al Universităţii "Vasile Goldiş" din Arad; este profesor asociat la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti, unde predă cursul de etnomuzicologie.

Domnul Leşe a cercetat cu mare atenţie folclorul (nu numai pe cel românesc) şi a găsit răspuns la o întrebare aparent simplă, în realitate fundamentală: de unde vine cântecul. Aşa a descoperit că în lume sunt mai multe centre creatoare. Un astfel de centru poate fi în România. Un altul este în ţările nordice. Cu siguranţă, un puternic centru creator se găseşte în Orient. În aceste centre s-au creat arhetipuri, de unde au plecat linii melodice care s-au răspândit în toată lumea. Ajunse într-un teritoriu, liniile melodice "de bază" s-au dezvoltat în funcţie de oamenii care ocupau arealul respectiv. Un popor contemplativ, de pildă, le-a cântat într-un anumit mod. Un popor războinic le-a adaptat temperamentului său. Grigore Leşe m-a surprins, realmente, cu un alt enunţ: oameni care trăiesc în condiţii asemănătoare, fie ei din cele mai îndepărtate colţuri ale lumii, se exprimă în cântec aproape la fel. "Uite, în Irlanda - unde am fost săptămâna trecută - împărţeala o fost cam ca la noi, în satul maramureşean. Că la noi satele sunt împărţite în "susănari" şi "josănari". Să se ştie asta: că-n "susănari" oamenii sunt mai avuţi şi-n "josănari" sunt mai săraci. În "josănari" sunt mai săraci, da'-s mai frumoşi la suflet! Şi la chip sunt mai frumoşi. Şi-atunci când se întâmpla o căsătorie între un "susănar" şi o "josănară", totdeauna se lăsa cu scandal. Părinţii feciorului nu erau de acord să ieie o fată din "josănari", chiar dacă pica de frumoasă."

Cam aşa a fost şi-n Irlanda. Pe măsură ce domnul Leşe împreună cu Peter Hurley, un prieten irlandez, se apropiau de ţărmul dinspre Ocean, pământul era din ce în ce mai arid. Irlandezii bogaţi care ocupaseră terenurile fertile din interiorul insulei îi alungaseră acolo, în zona aceea neospitalieră, pe ţăranii săraci. O parte dintre aceştia au plecat în America. Cei rămaşi au "inventat" un sol fertil, aruncând între stânci tonele de alge aduse la ţărm de valurile oceanului. Au reuşit astfel să cultive ceapă şi cartofi şi să supravieţuiască. "Ei bine, şi cântecele irlandeze au jalea doinelor noastre!"

Domnul Leşe a descoperit asemănări între horile sale şi un cântec din cu totul alt spaţiu: cel arabo-persan. "Pe 10 septembrie, în Piaţa Artelor din Bucureşti, în cadrul Festivalului Enescu, voi susţine un concert împreună cu muzicieni din Iran. O să vedeţi apropierile: doina din Maramureş (horea în grumaz) are mari afinităţi cu cântecul arabo-persan. Deci nu suntem buricu' pământului, asta trebuie să reţinem."

Despre "manelizarea" folclorului

Având un interlocutor de valoarea şi competenţa domnului Leşe, nu puteam să nu-l întreb ce crede despre "manelizarea" cântecului popular românesc. "Staţi să lămurim lucrurile. Toată lumea se leagă de acest termen: "manea". Cuvântul "manea" vine de la "mani", care înseamnă "a improviza". Maneaua este un gen extraordinar, care n-are nici o legătură cu ceea ce fac "cântăreţii" ăştia care apar pe bandă rulantă. Ei nu cântă manele. Ei lălăie nişte cântece de metisaj: ritmul din Bulgaria, textul din România şi totul pus într-un sos oriental. (…)

În altă ordine de idei, "manelizarea" a apărut de mult în muzica populară românească. De exemplu, orchestrele de muzică populară de dimensiuni "simfonice" şi ansamblurile folclorice din România, create după model rusesc, sunt o formă de manelizare a culturii tradiţionale. Şi, culmea, noi investim bani grei în aceste ansambluri, care există în toate judeţele ţării. Aruncăm banii pe fereastră."

Grigore Leşe mai are un of: calitatea oamenilor. "Fiecare e liber să cânte. Dar să nu uităm un lucru: fără şcoală şi fără har nu se poate! (…) Unii se joacă de-a folclorul, de-a cântatul. Ei nu înţeleg mesajul cântecului. Nu înţeleg dimensiunea cântecului. Cântă cu gura, nu cu sufletul. Pe la noi se spune aşa: "Sunt oameni cu minte, şi fără minte. Şi mai sunt unii care au minte, da' nu toată le e bună!" Ei, ăştia de care vorbesc, sunt din categoria "fără minte". În muzică trebuie să-ţi umble mintea, să ştii să sintetizezi o idee. Or, ei nu ştiu sintetiza, nu au criteriu şi nici măsură! Îşi transformă viaţa personală în spectacol. Da' trebuie să suportăm astea, nu le putem schimba dintr-odată."

Din păcate, lucrurile sunt mult mai complicate. "Sistemul cultural românesc, sistemul de învăţământ, reţeaua culturală din România trebuie reformate. Nu mai putem continua aşa. Noi confundăm şcolile populare de artă cu liceele de muzică, academiile de muzică le confundăm cu şcolile populare de artă. Da' ştii de ce? Ne place să înotăm în ape tulburi. Pentru că în apele tulburi nu te vezi! De-aia nu ne convin apele limpezi. Sunt mulţi cărora nu le convine competitivitatea. (…) Ei trăiesc tulbure, confuz."

Cum se construieşte o carieră

Grigore Leşe şi-a construit cariera cu multă migală şi atenţie. A stat printre oameni, ca să le cunoască viaţa, obiceiurile, trăirile. "Folclorul, muzica din vatra satului pot înşela pe oricine din lume. Şi ca să nu fii înşelat, trebuie să intri în pădure, nu să stai la marginea ei. Ciuperci sunt şi la marginea pădurii, cum să nu! Da' poate mai multe sunt în mijlocul ei. (…) Muzica asta tradiţională ori e la "bufet", ori e la nuntă, ori e la joc, ori e la înmormântare. Ca să vezi fenomenul până la capăt, trebuie să stai cu ei, cu oamenii. Acu' - mi-am zis - eu trebe să ştiu muzica asta şi-atunci trebe să fiu ca ei. Că dacă nu eşti ca ei, nu se destăinuie. (…) Şi am fost între ei: am fost şi la mină, am fost şi la Casa de cultură, am fost şi profesor, am fost şi la oi, am fost şi muncitor cu ziua, peste tot am fost. Ştiu despre ce este vorba. Dar câţi dintre colegii mei au procedat ca mine?" "Da', chiar - l-am întrebat - cum v-au privit colegii?" "Ba m-au făcut nebun, ba m-au făcut beţiv, m-au făcut în toate felurile. Le-am suportat. Dar hulitorii s-au înşelat, pentru că acum se văd rezultatele. (…) Am avut atâtea probleme! Totdeauna când vrei să faci ceva extraordinar, ţi se pun piedici. "Leşe-i dificil!", "Leşe? Nu-l găsim!" S-a minţit mult despre mine. Mi-au creat o imagine pe care n-am avut-o niciodată şi a trebuit să şterg toate astea. În comunităţile ţărăneşti se spune că, dacă te afli într-o răspântie, trebuie să ştii foarte bine pe ce drum o iei. Ei bine, acu' zece ani am zis "Dom'le, mă-ntorc în răscruce şi-o iau pe-un alt drum. Le las toate şi-o iau pe alt drum." Şi de zece ani am abordat viaţa altfel!"

Un om optimist

Grigore Leşe a rostit aceste ultime fraze cu atâta obidă, încât am simţit nevoia să schimb subiectul. "Domnu' Leşe, cum vedeţi viitorul?" "Ştii ceva? Când am împlinit 50 de ani, am zis că trebuie să mă uit înapoi, să văd cine vine după mine, cine mă urmează. (…) Pe mine trebuie să mă accepte generaţia de tineri, cei care vin. Ştii de ce? Ca să simt gustul eternităţii! Nu te poţi răstigni într-un timp şi să rămâi acolo. (…) Lumea se schimbă, vine un alt val. Vin tineri cu minţi strălucitoare; ei trebuie să mă recunoască şi să mă accepte." "Şi ce-aţi constatat, vă recunosc?" "Păi cum?! Asta-i bucuria mea. Că eu case nu-mi fac, n-am slăbiciunea asta. Slăbiciunea mea e să ştiu cât mai multe cântece şi să fac ceva, nu pentru mine, ci pentru oameni, pentru lumea asta. Dacă e de făcut şi se poate face ceva din cultura tradiţională! Dacă nu, câtă e, atâta să hie!"

În ceea ce priveşte viitorul acestui neam, Grigore Leşe este şi mai optimist. "Poporul nostru are şanse, pentru că avem valori. Trebuie doar să fim atenţi, pentru că în istorie am pierdut atâtea ocazii! Dar valori avem! Avem mulţi tineri cu minţi strălucite, sclipitori în ceea ce fac. Ei trebuie puşi în valoare. Sunt foarte mulţi tineri de care nu ştie nimeni. Ei trebuie scoşi la lumină. Uite, şi în ceea ce priveşte imaginea culturală a României în străinătate stăm mult mai bine decât înainte. Horia Roman Patapievici, prin Institutul Cultural Român, a promovat "afară" valori adevărate ale acestui popor. Despre Patapievici se spun tot felul de lucruri. Realitatea este că a schimbat multe. Eu m-am dus la el cu un proiect amplu, "Ultimii rapsozi". L-a analizat cu atenţie, l-a finanţat şi a ieşit senzaţional. La reprezentanţele institutului din marile capitale ale lumii a numit oameni tineri, inteligenţi şi bine pregătiţi. E adevărat, Patapievici nu mai trimite în străinătate ansambluri, lălăitori şi tot felul de amatori. Trimite oameni de valoare: poeţi, pictori, prozatori, artişti de primă mărime din teatre. Din punct de vedere cultural, imaginea României este mult schimbată în bine.

Asta vreau să spun, avem valori. Şi, repet, avem tineri extraordinari. Numa' că tre' să avem grijă de ei. Trebuie să le arătăm drumul. Când un tânăr vine la tine şi te întreabă "Ce trebuie să fac eu în lumea asta?", nu poţi să rămâi indiferent. La un moment dat, Ioan Alexandru îmi spunea: "Frate Grigore, dacă stau într-o staţie şi toată lumea se suie în autobuz împreună cu mine şi unul singur nu reuşeşte să urce, eu nu pot sta liniştit în autobuzul ăla!""

Printre oameni şi pentru ei

Grigore Leşe nu stă "liniştit în autobuz". Nu poate. "Nu am voie să mă izolez, să mă închid în "turnul de fildeş" şi să privesc lumea de acolo. N-ai cum să vezi lumea dacă faci asta. N-ai cum să vezi obiceiurile oamenilor, n-ai cum să le simţi stările sufleteşti, cum trăiesc, cum îşi cresc copiii. Eu mă duc printre ei, pe stradă, la metrou, de pildă, stăm de vorbă, mă-ntreabă de una, de alta. Şi mă fac fericit, pentru că sunt atâţia oameni cu probleme mari (dar bogaţi sufleteşte) care nu se plâng, nu se tânguie. Sunt fericit că mă-ntâlnesc cu ei şi că-i pot face, la rândul meu, fericiţi cântând pentru ei, horind."

Soarele a trecut dincolo de baltă şi acum străluceşte deasupra pădurii. Cu ochii îngustaţi de lumina albă a după-amiezii, Grigore Leşe priveşte gânditor undeva, departe. Deşi pare firav, este un om puternic. Are forţa talentului imens pe care i l-a dăruit Dumnezeu, talent cu care de câteva bune decenii ne bucură pe noi, semenii săi.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!