Constantinopol, cetatea de pe două continente

Astăzi se împlinesc 1.685 de ani de la inaugurarea solemnă a unuia dintre cele mai frumoase oraşe ale lumii: Constantinopolul. Singurul oraş din lume care se întinde pe două continente, având o populaţie de aproape 19 milioane de locuitori, Constantinopolul - Istanbulul de astăzi din Turcia - îşi păstrează şi în prezent farmecul de odinioară. Oraşul în sine, deşi mai aminteşte doar în mică măsură de întemeietorul său, reprezintă una dintre operele cele mai importante ale Sfântului Împărat Constantin cel Mare.

Motivul pentru care Constantin (306-337) se hotărăşte să mute capitala de la Roma la Byzantium este oarecum neobişnuit. Cu câteva secole înaintea lui, Nero (54-68) şi Commodus (180-192) avuseseră intenţia de a împrumuta propriul nume capitalei imperiului, Roma. Ar fi putut, aşadar, să împrumute numele său capitalei, fără să o mute în Răsărit.

Potrivit istoricului francez Bertrand Lançon, Constantin alege Byzantiumul ca loc pentru construirea noii capitale din considerente politice şi geo-strategice, înfiinţarea Constantinopolului survenind într-un moment-cheie din domnia sa. La 18 septembrie 324, Constantin îl înfrânge pe cumnatul său, Liciniu, în lupta de la Chrysopolis, devenind unic stăpânitor al imperiului. În amintirea acestei bătălii, dar şi din dorinţa de a se face mai vizibil în Răsărit, Constantin hotărăşte să înalţe un oraş pe locul vechiului Byzantium şi să mute centrul administrativ de la Roma la noul Constantinopol.

Cu siguranţă, Constantin a avut în vedere şi faptul că vechea capitală, Roma, se depărta din punct de vedere geografic de noile graniţe ale imperiului. Dacă dinspre vest nu existau pericole foarte mari de invadare a capitalei, în estul imperiului, perşii puneau constant presiune asupra graniţelor acestuia, trupele fiind foarte dificil de coordonat de la Roma.

Până să se oprească asupra acestui loc, Constantin dusese o viaţă itinerantă, stabilindu-şi reşedinţa imperială de mai multe ori, la Augusta Treverorum (Trier), Roma, Milano şi Sardica (Sofia). De asemenea, împăratul ar mai fi putut să aleagă Ilion, Calcedon sau Tesalonic drept loc pentru un nou centru administrativ. Potrivit lui Sozomen, la Ilion împăratul ordonase deja construirea unor porţi fortificate, care se puteau vedea din largul mării.

Importanţa geostrategică a vechiului Byzantium pare să fi fost principalul motiv de alegere a locului drept nouă capitală a Imperiului Roman, deşi acest lucru nu apare în nici o sursă istorică primară. Din anumite puncte de vedere, Constantinopolul semăna într-o oarecare măsură cu vechea capitală, prezentând un relief similar cu cel al Romei. Principalele informaţii despre întemeierea Constantinopolului ne sunt prezentate în relatările lui Zosima, Isihie al Miletului şi în „Chronicon Paschale“, precum şi în lucrările lui Sozomen, Socrate şi Zonaras.

Byzantiumul nu era o cetate anonimă din Imperiul Roman. Potrivit tradiţiei, acesta a fost întemeiat de coloniştii din Megara în anul 658 î.Hr., numele provenind de la legendarul conducător megarian Bizas. Septimiu Sever îşi manifestase interesul pentru această cetate încă de la sfârşitul secolului al II-lea şi începutul secolului al III-lea. La data întronizării acestuia ca împărat, în 193, cetatea îl sprijinise pe uzurpatorul său Pescennius Niger, motiv pentru care Sever o asediază şi o distruge aproape complet.

La data de 8 noiembrie 324, la aproape două luni de la înfrângerea definitivă a lui Liciniu, împăratul Constantin înalţă la rangul de Caesar pe fiul său, Constantin al II-lea, şi pune temelia noului oraş. Lucrările efective demarează în 325.

Pentru a putea vedea măreţia operei lui Constantin, este suficient să facem o comparaţie între vechiul Byzantium şi noul Constantinopol. Capitala nou-construită se întindea pe o suprafaţă de 6-7 km, triplă faţă de mica cetate din timpul lui Septimiu Sever. Potrivit afirmaţiei lui Filostorgiu, împăratul însuşi ar fi marcat graniţele cetăţii, cu vârful lancei. Opera de zidire a acestui oraş va dura mai puţin de şase ani, fiind necesară o forţă de muncă uriaşă, de câteva zeci de mii de oameni, printre care 40.000 de goţi.

Organizarea şi înfrumuseţarea noii capitale

Ceremonia de inaugurare a noii cetăţi are loc la data de 11 mai 330. Cu această ocazie are loc o impresionantă procesiune până la forumul oraşului, unde a fost înălţată o statuie din bronz a lui Constantin. Împăratul era reprezentat pe o coloană din porfir înaltă de 50 m, dublu faţă de Columna lui Traian. Tot cu ocazia inaugurării oraşului au fost emise medalii din aur care înfăţişau cele două capitale surori: Roma şi Constantinopolul.

Constantin acordă o mare importanţă populării cetăţii, îndemnând populaţia imperiului să se mute aici şi atrăgând-o cu diferite avantaje materiale. Astfel, în 332 împăratul oferă locuitorilor cetăţii pâine din proviziile de grâne ale imperiului. În 334 îi scuteşte de impozite pe arhitecţi şi îi obligă pe proprietarii de pământuri din Asia Mică să cumpere teren şi să îşi construiască o locuinţă în capitală.

Organizarea noii capitale urma îndeaproape modelul Romei, fiind împărţită în 14 regiuni. Tot pentru a o ridica la prestigiul vechii capitale, este construit un palat imperial asemenea celui din Roma, iar hipodromul de pe vremea lui Septimiu Sever este mărit şi înfrumuseţat. În ziua inaugurării cetăţii, îşi deschid porţile şi băile oraşului. În centrul cetăţii era forumul, în mijlocul căruia se afla statuia lui Constantin, amintită anterior. Porţile de intrare în Constantinopol erau la fel de impresionante precum întreaga cetate. Intrarea se făcea pe sub două arcuri, pe care au fost construite două pasaje paralele boltite, din marmură albă de Proconnesos. Instituţiile administrative copiau în aceeaşi măsură instituţiile romane, Senatul fiind identic celui de la Roma.

Creştinismul în noua capitală

Deşi la data începerii construcţiei Constantinopolului numărul creştinilor nu era mai mare decât cel al păgânilor, creştinismul începe să se dezvolte, împăratul împodobind cetatea cu biserici. Cele mai semnificative locaşuri de cult ridicate de Constantin sunt Biserica Sfintei Irina şi Biserica Sfinţilor Apostoli. Potrivit „Chronicon Paschale“, Constantin a fost cel care a început construcţia primei biserici închinate Sfintei Sofia, iar conform informaţiilor lui Socrate din „Istoria bisericească“, Constanţiu al II-lea a fost cel care a desăvârşit lucrările de zidire.

Biserica Sfinţilor Apostoli s-a vrut a fi mai mult decât o necropolă imperială. Eusebiu de Cezareea afirmă că locaşul de cult construit de Constantin era îmbrăcat în marmură şi avea plafonul aurit. Dorinţa lui Constantin era aceea ca mormântul său să fie înconjurat de mormintele celor 12 Apostoli, ale căror sfinte moaşte urmau să fie aduse aici.

Printre primele biserici din Constantinopol se numără şi cele numite „martyria“, construite pe locurile unde primii creştini de aici au primit cununa muceniciei. Astfel apar bisericile închinate Sfântului Acachie, Sfântului Mochie şi Sfântului Mina.

Consecinţele religioase, culturale şi politice ale întemeierii Constantinopolului au fost uriaşe. Pe lângă faptul că a rezistat mai bine de 11 secole, Noua Romă a atras şi a conservat elementele culturii greco-latine, dând naştere unei noi civilizaţii bizantine, ale cărei valenţe dăinuie până astăzi.