Sănătate
Consumul de portocale, o explozie de energie

Consumul de portocale, o explozie de energie

Monahia Ecaterina Vicleanu, 08 Ianuarie 2018

Portocalul are origini în Asia și a fost adus în Occident de către arabi. Se cunosc mai multe specii de portocal printre care portocalul dulce, portocalul amar, portocalul roșu. Cultivarea acestui arbore face parte din agricultura multor țări mediteraneene. Se cultivă atât ca arbore agricol, cât și ornamental și poate ajunge la o înălțime de 5-8 metri.

Sezonul portocalilor începe din octombrie și durează până în februarie. Fructele, portocalele, conțin o gamă variată de vitamine: A, B1, B2, B3, B5, B6, E, C, K. De asemenea, conțin sodiu, calciu, potasiu, cupru, fosfor, acid folic, fier, magneziu, mangan, zinc, beta-caroten etc. Un pahar cu suc de portocale este mai eficient decât un supliment cu vitamina C.

Portocalele sunt ușor digerabile, oferind organismului o explozie de energie, precum și o serie de beneficii în menținerea sănătății. De exemplu, consumul acestui fruct ajută la prevenirea unor forme de cancer, a bolilor renale, la reducerea colesterolului, la scăderea imunității organismului, la formarea artritei reumatoide, la formarea pietrelor la rinichi, la apariția semnelor de îmbătrânire. Portocalele combat, totodată, constipația, îmbunătățesc vederea, reglează tensiunea arterială, protejează pielea de radicalii liberi, conferă protecție împotriva inflamației, ajută la alcalinizarea organismului. Consumate în cantități moderate, portocalele sunt recomandate și diabeticilor.

Portocalele se consumă ca atare sau sub formă de suc. Pot fi întrebuințate și în gastronomie, la prepararea unor mâncăruri, dulcețiuri, jeleuri, creme, prăjituri etc. 

Rață cu portocale

Ingrediente: 1 linguriță cimbru uscat, o foaie de dafin, 500 ml supă de pasăre concentrat, 50 ml oțet de vin alb, 50 g zahăr, 250 ml suc de portocală, 2 cepe, 1 portocală, 4 pulpe inferioare de rață, 2 căței de usturoi, sare, piper.

Mod de preparare: se prăjește carnea și după ce s-a colorat uniform se ia de pe foc; într-o cratiță se pune ceapa tăiată rondele și felii de portocală; se adaugă zahărul, oțetul și se lasă să se caramelizeze, apoi se stinge întregul conținut cu suc de portocale; se pune carnea în vas, se adaugă usturoiul, cimbrul, foaia de dafin și se presară sare și piper; se adaugă apoi supa din concentrat, se acoperă cu un capac și se dă la cuptor; va sta 45 de minute cu capac și 10 minute fără.

Prăjitură cu portocale caramelizate

Ingrediente: 5 ouă, 200 g unt topit, 200 g făină, 275 g zahăr, 2-3 portocale spălate, 100 g zahăr, o linguriță extract de vanilie, 1 pliculeț praf de copt, sare.
Mod de preparare: se încălzește cuptorul; se taie portocalele subțiri și se pun pe o tavă tapetată cu hârtie de copt; se presară deasupra 100 g de zahăr și se dau la cuptorul preîncălzit la 160 de grade, până se topește zahărul și se caramelizează ușor; se pun ouăle într-un bol, se adaugă sarea, 275 grame de zahăr, extractul de vanilie și se mixează ușor până ce conținutul își triplează volumul; se adaugă untul topit și se pune făină încet și praful de copt; se amestecă ușor până se omogenizează; se scoate tava cu portocalele caramelizate din cuptor și se toarnă deasupra aluatul; se introduce din nou în cuptor pentru încă 30-35 de minute, la 180 de grade. După ce se scoate din cuptor, cât încă este cald, se răstoarnă pe un platou și se lasă să se răcească.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!