Documentar
Mandatul încredinţat pr. Ilarie Gonțea, delegat de Adunarea poporului român din Țânțari la Marea Adunare Națională din Alba Iulia

Contribuția comunei Țânțari la Marea Unire

Comuna Țânțari, devenită din anul 1965 Dumbrăvița, de care depinde satul Vlădeni, unde s-a născut cel mai mare teolog român, pr. prof. acad. dr. Dumitru Stăniloae (1903-1993), este situată în partea de vest a Țării Bârsei, fiind atestată documentar pentru prima dată la 18 octombrie 1470 într-un act emis de regele Ungariei, Matei Corvin. În timpul Pri­mului Război Mondial, când această comunitate ortodoxă număra 2.800 de suflete, Parohia Țânțari era păstorită de preoții Ioan Gavrilescu (1862-1921) și Ilarie Gonțea (1878-1959). Acesta din urmă avea să participe ca delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia.

În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, localitatea Țânțari a fost aleasă „sat grăniceresc” de autoritățile de la Viena și în această comună și-a stabilit cartierul căpitanul celei de-a XII-lea Companii din Regimentul I Grăniceri de la Orlat, care păzea granița de sud-est a Imperiului Habsburgic. Cu toate acestea, credincioșii comunei Țânțari au rămas ortodocși și nu au acceptat unirea cu Roma, așa cum a fost cazul cu majoritatea satelor grănicerești din Ardeal.

Intrarea victorioasă a armatei române în Ardeal, în toamna anului 1916, a dus la eliberarea pentru scurt timp a satului Țânțari, iar la retragerea acesteia în sudul Carpaților cei doi preoți au plecat și ei împreună cu armata română. Preotul Ioan Gavrilescu a declarat după ce a plecat cu armata română peste munţi: „M-au prins germanii şi în 7 ian[uarie] 1917, împreună cu 115 refugiaţi, am fost închis la poliţia de graniţă din Sibiu. Dus la Făgăraş, am fost aruncat în temniţă ordinară din 11 ian[uarie] până în 24 martie 1917, de unde, apoi, escortat între baionete, la Târgu Mureş. De aici, transportat în 12 aprilie în închisoarea militară din Cluj până la 22 august. În temniţă am fost trataţi ca tâlharii cei mai ordinari, cu înjurături şi vorbele cele mai murdare şi epitete delicate, ca porc, mojic, opincă puturoasă, hoţ şi trădător de patrie. Mai sălbatic s-a purtat procurorul Cseh. După mai multe pertractări, în 22 august, am fost declarat nevinovat, dar internat în Cluj, până la 24 dec[embrie] 1917, când am fost eliberat. În lipsă de acasă mi-au sechestrat toată averea. Am avut pagube enorme” (Sebastian Stanca, „Contribuţia preoţimii române din Ardeal la războiul pentru întregirea neamului [1916-1919]”, 2015, p. 83). Preoteasa Gavrilescu a declarat despre soțul său că „din cauza grelelor suferinţe a contractat rheumatism cu semne de damblagie, astfel că după mari chinuri a încetat din viaţă în anul 1921. În urma decedatului preot a rămas o familie numeroasă compusă din 7 copii” (pr. Grigorie N. Popescu, „Preo­țimea română și întregirea ­neamului - Temnițe și lagăre”, vol. 2, 1940, p. 50).

În anul 1916, preotul Ilarie Gonțea rămăsese văduv cu patru copii minori, iar la retragerea armatei române s-a refugiat la Sinaia, apoi la Drăgăneşti, Ploieşti și Buzău, „unde, tăindu-se drumul refugiaţilor, m-am întors în decembrie 1916 acasă. În ajunul Bobotezei am fost deţinut şi escortat, între baionete, în temniţa militară din Făgăraş. De aici, la 1 martie 1917 am fost expediat în temniţa tribunalului din Târgu-Mureş, până la 15 aprilie 1917, apoi în temniţa militară din Cluj până în 23 dec[embrie] 1917. Am fost acuzat de procuratura din Făgăraş cu necredinţă faţă de patrie (hütlenség), cu laesa maiestate (felségsértés), cu trădare de patrie (hazaárulás). În 23 dec[embrie] 1917 am fost achitat, dar menţinut în arest până la 15 aprilie 1918, ca internat. Murindu-mi copilul, Cornel, m-au eliberat, dar ţinut internat acasă în comună, până la revoluţie. Mizeriile şi suferinţele din temniţă mi-au ruinat sănătatea cu desăvârşire” (Sebastian Stanca, „Contribuţia preoţimii române...”, p. 85).

Majoritatea bărbaților din Țânțari, cu excepția celor care s-au ascuns sau au fugit, au fost înrolați cu forța în armata crăiască și duși să lupte pe frontul de Apus. Astfel, din această comună și-au dat viața pe câmpul de luptă 86 de eroi și mulți alții s-au întors acasă răniți. În urma acestor jertfe, la încheierea războiului, nu exista altă dorință a țânțărenilor decât să se unească cu Țara-mamă. Visul lor s-a împlinit în ziua de 11/24 noiembrie 1918, când, potrivit protocolului încheiat cu acel prilej, s-a întrunit „Adunarea Națională a poporului român din Țânțari ținută pentru alegerea sfatului național sătesc sub prezidiul parohului Ioan Gavrilescu”. După săvârșirea Sfintei Liturghii, „parohul Ioan Gavrilescu, prin o vorbire adecvată momentului, zugrăvește în culori vii timpurile istorice de azi și starea prezentă a națiunei noastre, apoi deschide lucrările adunărei, propunând alegerea a 2 bărbați de încredere și a unui notar”. După aceea: „1. Cu aclamațiune să aleg bărbați de încredere: Simion Micu (cdt. Garda Națională Țânțari) și Ștefan Ciolan (primar), ca notar înv. pens. Petru Danciu”; „2. Să purcede însăși la alegerea Sfatului sătesc și prezentându-se 2 liste, cari conțineau și numele bărbaților ce aveau să fie aleși”. Adunarea a ales „Sfatul Național sătesc” format din următorii 10 membri: preot Ilarie Gonțea, Irimia Socaciu, Ioan Strâmtu, Nicolae Neagoe, George Pântece, Ioan Ar. Savu, Nicolae V. Popa, Petru Danciu, Vasile Urdea și Iosif V. Ciolan.

Adunarea poporului român din Țânțari a ales ca delegat al său la Marea Adunare Națională din Alba Iulia pe preotul Ilarie Gonțea, căruia i s-a încredințat următorul mandat: „Cătră Măritul Congres Național Român Alba Iulia: Sub­scrisul birou al Adunărei generale a poporului român din Țânțari ținută la 24 a. c. constată, cumcă acea Adunare obștească cu mare însuflețire au ales ca reprezentant al său, la Mărita Adunare Națională Română, care să va ținea Duminică 1 Decembrie a.c. la Alba Iulia, pe parohul Ilarie Gonțea din loc deobligându-l ca necondiționat să să prezinte acolo încă Sâmbătă în 30 l.n. și în numele celor 2.800 de suflete române, cari locuiesc în această comună curat românească, să declare dorința noastră nestrămutată de a ne alipi României și prin aceasta a contribui la unirea tuturor Românilor întrun singur stat național și independent. Drept ce i s-a dat acest credințional spre competentă afacere. Țânțari în 28 Novembre 1918. Biroul adunarei poporale a locuitorilor din Țânțari. Președinte: Ioan Gavrilescu, Notar: Petru Danciu; Bărbați de încredere: Ștefan Ciolan și Simion Micu” (Traian Gavrilă, „Monografia comunei Țân­țari-Dum­bră­vița”, 2009, p. 125).

Între delegații la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, care la 1 decembrie 1918 a votat unirea Transilvaniei cu Patria-mamă, Ilarie Gonțea, fără precizarea că era preot, este menționat în Lista delegaților supleanți, cu indicațiile că făcea parte din comitatul Făgăraș și era delegat de cercul Făgăraș.

150 de ani de la sfințirea bisericii Parohiei Dumbrăvița

Odată cu sărbătorirea centenarului Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, Parohia Dumbrăvița, astăzi în Protopopiatul Bran-Zărnești, a sărbătorit 150 de ani de la sfințirea bisericii comunei de către Sfântul Ierarh Andrei Șaguna. Această biserică, cu hramurile „Sfântul Nicolae” și „Cuvioasa Parascheva”, a fost construită între anii 1865 și 1867, iar aniversarea de un secol și jumătate de la sfințirea ei a fost onorată prin prezența și slujirea Înalt­preasfințitului Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, sâmbătă, 13 octombrie 2018. Cu același prilej, ierarhul l-a instalat ca paroh al bisericii din Dumbrăvița pe preotul Liviu Florin Ivănușcă, în locul preotului Ioan Câmpeanu, transferat la Codlea. Prin purtarea de grijă a primarului comunei, Popa Zachiu, a consilierului său personal, prof. în înv. primar Ciolan Iosif, și prin strădania col. (r) Stan-David Leonte, comuna și Parohia Dumbră­vița se pregătesc să sărbătorească Centenarul Unirii tuturor românilor într-un singur stat național unitar în primul rând prin comemorarea tuturor celor prin a căror jertfă această unire a fost posibilă.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!