Biserică şi societate
Creierul ca instrument de creare a realităţii

Creierul ca instrument de creare a realităţii

Andreea Hefco, 05 Februarie 2013

Lobul frontal supervizează aproape întreaga activitate cerebrală şi este lăcaşul inspiraţiei sau a ceea ce misticii au numit „încoronarea“. Un giuvaier pus în coroanele regale pe mijlocul frunţii nu era poziţionat astfel pentru accentuarea trăsăturilor feţei, ci ca semn de recunoaştere a puterii creierului şi îndeosebi a lobului frontal. 

Din punct de vedere ştiinţific, lobul frontal poate fi considerat un lăcaş al puterii omului. Conceptul de „sine“, cea mai înaltă formă de înţelegere a minţii conştiente, se găseşte în lobul frontal, regiune considerată a exprima umanitatea la cel mai înalt nivel. Şi dacă ar trebui să alegem un singur cuvânt pentru a defini această minunată structură a creierului uman, cuvântul ar fi intenţie. Când suntem cu adevărat decişi şi am luat o hotărâre, reactivăm lobul frontal care trăieşte un moment de apogeu. De fiecare dată când ne punem ferm în minte să fim, să facem sau să trăim ceva, indiferent de cât timp ne-ar lua să realizăm sau de ce simţim legat de asta, lobul nostru frontal „luminează“ de activitate, ca un pom de Crăciun. Deci luarea unei hotărâri, fără a gândi adânc strategia realizării ei, probabilităţile de succes sau eşec, se pare că este momentul de maximă activare a structurii noastre frontale. Mai uimitor este că avem total capacitatea de a face un gând să devină unica noastră realitate. Suntem echipaţi pentru aşa ceva! 

Puterea intenţiei

Aţi trăit vreodată experienţa unei perfecte calibrări între intenţie, atenţie şi voinţă? Sau poate aţi auzit descrierile unor participanţi la maraton care povesteau că, de fapt, ei nu aleargă cu picioarele, ci cu mintea?
Această putere a intenţiei de neclintit este lucrul care îl admirăm cel mai mult la eroi. Maica Tereza, Martin Luther King, orice erou sau sfânt cunoscut sau necunoscut: sunt exemple minunate de oameni care nu s-au abătut de la idealul lor, indiferent cât de haotice, înalte sau dure au fost obstacolele pe calea lor. Ei au putut să confere atâta realitate unui ideal, încât prin concentrare constantă asupra lui, acesta a devenit mai important decât nevoile corpului, decât timpul sau mediul înconjurător, decât aprobarea, respectul sau recunoaşterea aproapelui. Idealul a fost singurul care a contat cu adevărat, nici o tentaţie neavând puterea de a abate cursul acestuia. Pentru că intenţia le era limpede în minte şi conta mai mult decât orice altceva. Acesta este profilul eroului sau al celui care a modelat realitatea potrivit imaginii din interiorul lui. Este, de fapt, o descriere de forţă, de putere veritabilă, despre care cercetătorii spun că ar avea suportul la nivelul lobilor frontali cerebrali. Este vorba de credinţă? „Numesc credinţă nu mărturisirea binecredincioasă, ci întemeierea neclintită pe ea şi pe cele făgăduite de Dumnezeu“ (Sfântul Grigorie Palama).
Timp îndelungat, experienţele spirituale au fost considerate ca fiind ieşite din natural, din posibilităţile noastre comune. În ultimii ani, un domeniu nou de studiu, neuroteologia (al cărui reprezentat important este şi dr. Andrew Newberg), folosind tehnici de ultimă generaţie, a demonstrat că persoanele care se roagă sau meditează profund, repetat, au unele modificări comune la nivel cerebral. O zonă din lobul parietal implicată în localizarea în timp şi spaţiu devine tăcută. Ce înseamnă asta? Adică ne percepem ca fiind cumva fără limitele cunoscute, „intim întreţesuţi cu toţi şi cu toate“. Pe de altă parte, zonele frontale arată o activitate interesant de intensă. Sfânta Scriptură se referă la importanţa lobului frontal în cunoaşterea lui Dumnezeu: „Şi ei Îi vor vedea faţa; iar numele Lui va fi în frunţile lor.“ (Apocalipsa 22, 4)

Creierul este produsul conştiinţei

Asocierea trăirii spirituale cu o funcţie neurologică sau cu un lob cerebral nu duce, cum ar părea la prima vedere, la ideea că modificările din creier sunt generatoare ale experienţei. Se pare că e tot mai adânc acceptată ideea că totuşi creierul nostru este cel mai probabil un receptor, el percepând o realitate spirituală existentă deja, şi nu un produs intrinsec al celulelor sale. 
Nikola Tesla spunea despre creier că „este doar un receptor, în Univers există un nucleu din care se obţin cunoştinţe, putere, inspiraţie. Nu am pătruns în tainele acestui nucleu, dar ştiu că el există“.
„Creierul păstrează încă multe enigme. El este receptorul conştiinţei sau, altfel spus, al lui Dumnezeu într-un sens mai larg. Facem o encefalogramă şi nu distingem decât o linie sinuoasă a activităţii electrice a creierului, dar nici o singură volută nu ne spune că ea înseamnă un cuvânt anume sau un gând. Cum transcende informaţia din planul fiziologic în planul conştiinţei rămâne de neînţeles. De aceea am fost printre primii care au îndrăznit să afirme că nu conştiinţa e produsul creierului, ci creierul este produsul conştiinţei. Creierul nostru e doar un receptor. Aşa se explică cum ne reamintim tot înainte de moarte, în filmul vieţii, deşi la bătrâneţe uităm o mulţime de lucruri. Neuronii îmbătrânesc şi mor, sunt ca un radio defect care nu mai recepţionează undele. Memoria însă nu se pierde, e undeva în câmpul informaţional de deasupra“ (D.C. Dulcan).
 

Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!