Evanghelia de Duminică
Crucea este revelarea iubirii şi a milostivirii divine

Crucea este revelarea iubirii şi a milostivirii divine

Duminica a 3-a din Post
(a Sfintei Cruci)
Marcu 8, 34-38; 9, 1

Zis-a Domnul: Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape viaţa şi-o va pierde, iar cine îşi va pierde viaţa sa pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela şi-o va mântui. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinţii îngeri. Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere.

Postul Mare este un demers existențial, este însoțirea lui Iisus Hristos care urcă la Ierusalim, loc al împlinirii misterului Său de pătimire, moarte și Înviere. Perioada Triodului ne amintește că viața creștină este o „cale” de parcurs, care consistă nu atât într-o lege de respectat, ci în Însăși Persoana lui Hristos, de întâlnit, de primit, de urmat. De fapt, Iisus ne spune: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie”. Adică ne spune că pentru a ajunge cu El la lumina și la bucuria Învierii, la biruința vieții, a iubirii, trebuie și noi să luăm crucea în fiecare zi, așa cum El Însuși a făcut-o, purtându-Și crucea (Ioan 19, 17).

Dacă ar trebui să găsim un singur cuvânt care să sintetizeze teologia și spiritualitatea Triodului, acesta ar fi: Crucea. Nu este nevoie să adăugăm multe cuvinte. În această perioadă prepascală ar trebui să rămână un singur cuvânt, care este Crucea însăși. Pe Cruce Iisus a oferit pentru omenire jertfa vieții Sale (cf. Ioan 19, 25). Crucea lui Iisus este Cuvântul prin care Dumnezeu a răspuns răului din lume. Uneori ni se pare că Dumnezeu nu răspunde răului, că rămâne în tăcere. În realitate, Dumnezeu a vorbit, a răspuns, și răspunsul Său este Crucea lui Hristos: un Cuvânt care este iubire, milostivire, iertare. Este și judecată: Dumnezeu ne judecă iubindu-ne. Dacă primesc și trăiesc iubirea Sa sunt mântuit, dacă o refuz sunt osândit, nu de El, ci de mine însumi, pentru că Dumnezeu nu condamnă, El doar iubește și mântuiește.

Întrebările Evangheliei

Crucea este revelarea iubirii și a milostivirii divine și pentru noi, creștinii din această epocă, prea adesea distrași de preo­cupări și interese pământești și de moment. Dumnezeu este iubire, și iubirea Sa este cheia fericirii noastre. Pentru a intra însă în această taină a iubirii, nu este altă cale decât aceea de a ne pierde, de a ne dărui, asumarea Crucii. „Căci cine va voi să-şi mântuiască sufletul său îl va pierde; iar cine-şi va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va mântui”. Iată de ce slujbele liturgice din Postul Mare, în timp ce ne invită la reflecție și rugăciune, ne încurajează să valorificăm mai mult pocăința și jertfa, pentru a lepăda păcatul și tot răul, pentru a birui egoismul și in­diferența. Rugăciunea, postirea și pocăința, faptele de milostenie devin astfel căi spirituale pe care trebuie să le parcurgem pentru a ne reîntoarce la Dumnezeu, ca răspuns la repetatele chemări la convertire cuprinse în slujbele liturgice ale Triodului.

Pericopa evanghelică din Duminica a 3-a a Postului Mare ne adresează tuturor două întrebări tulburătoare puse de Iisus în Evanghelie: „Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul său? Sau ce-ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său?” (Marcu 8, 36-37). Inima omului pune întrebări care nu dispar. Atunci când aceste întrebări sunt ignorate, omul nu devine mai liber, ci mai slab, rămânând adesea sub puterea propriilor instincte. Dacă inima nu mai aspiră la nimic, cine poate să îi mai dezvăluie gândurile? Dacă ra­țiunea se lasă în seama dorin­țelor, ea își pierde toată profunzimea ei. Poate un popor vrednic de acest nume să renunțe la rațiune? Întrebări ca acestea sunt religioase prin însăși natura lor, în sensul că ele fac apel la acele valori supreme care Îl au pe Dumnezeu ca ultimă temelie. În ce privește religia, ea nu poate să nu înfrunte astfel de întrebări existențiale, altfel ea pierde contactul cu viața.

Creștinii știu că în Persoana lui Iisus Hristos s-a dat un răspuns complet la întrebările care sălășluiesc în adâncimile inimii omului. Cuvintele lui Iisus, faptele și minunile Sale și, în sfârșit, taina Sa pascală L-au descoperit ca fiind Răscum­pă­ră­torul omului și Mântuitorul lumii. Datorită acestei „vești bune”, care de două mii de ani s-a aflat pe buzele a nenu­mărați creștini, în toate părțile pămân­tului, fiecare dintre noi este chemat astăzi să fie un mărturisitor smerit, dar convins, al credinței creștine. Oricine a întâlnit ade­vărul în toată splendoarea fru­mu­seții sale nu poate să nu îl împartă cu alții. Înainte de a fi o obligație prescrisă de lege, credinciosul simte nevoia să împăr­tă­șească cu alții valoarea su­premă a propriei sale vieți. Prin urmare, chiar în contextul unei secula­rizări continue, există nevoia de a recunoaște și proteja dreptul credincioșilor de a-și mărturisi public propria cre­dință. Practica religioasă au­tentică nu poate fi redusă la sfera pri­vată sau marginală a socie­tății.

Hristos nu a mântuit lumea prin cuvinte frumoase, ci prin suferința și moartea Sa

Lumea de astăzi are nevoie de persoane care să vestească și să mărturisească faptul că Iisus Hristos ne învață arta de a trăi, drumul adevăratei fericiri, pentru că El Însuși este drumul vieții. Lumea de astăzi are nevoie de persoane care să aibă ele însele privirea îndreptată spre Iisus, Fiul lui Dumnezeu: cuvântul vestirii trebuie să fie mereu cufundat într-un raport intens cu El, într-o intensă viață de rugăciune. Lumea de astăzi are nevoie de persoane care să-I vorbească lui Dumnezeu, pentru a putea vorbi despre Dumnezeu. Și trebuie să ne amintim mereu și că Iisus nu a mântuit lumea prin cuvinte frumoase sau mijloace vizibile, ci prin suferința Sa și moartea Sa. Legea bobului de grâu care moare în pământ este valabilă și astăzi; nu putem da viață altora fără a da viața noastră: „Cine-şi va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va mântui”, ne spune Domnul (Marcu 8, 35). Este legea exigentă a vieții în Hristos: trebuie să știi să renunți, dacă este necesar, la lumea întreagă, pentru a salva adevăratele valori, pentru a salva sufletul, pentru a salva prezența lui Dumnezeu în lume. Numai creștinii plăsmuiți de prezența Cuvântului lui Dumnezeu pot continua drumul Său în lume, aducând roadele Sale.

Evanghelia de astăzi ne interpelează pe fiecare dintre noi: Sunt un creștin ocazional „cu întreruperi” sau sunt un creștin consecvent? Cultura superficialului, a provizoriului, a relativului intră și în trăirea credinței. Dumnezeu ne cere să-I fim fideli, în fiecare zi, în fapte zilnice și, deși uneori nu-i suntem fideli, El este mereu fidel și cu milostivirea Sa nu încetează să ne întindă mâna pentru a ne ridica, să ne încurajeze ca să reluăm drumul, să ne întoarcem la El și să-I spunem slăbiciunea noastră pentru ca să ne dă­ruiască tăria Sa. Și acesta este drumul definitiv: mereu cu Domnul Iisus Hristos, chiar și în slăbiciunile noastre, chiar și în păcatele noastre. Să nu mergem niciodată pe drumul ocazionalului, aleatorului sau provizoriului. Acest lucru ne va îndepărta de izvorul vieții, iar „cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în acest neam desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului se va ruşina de el când va veni în slava Tatălui Său, cu sfinţii îngeri” (Marcu 8, 38).

Domnul îmi spune mie, îți spune ție: „Urmează-Mă!” Trebuie să avem curajul și smerenia de a-L urma pe Iisus, pentru că El este Calea, Adevărul și Viața. Să mergem împreună pe drumul Crucii, să mergem purtând în inimă acest Cuvânt de iubire și de iertare. Să mergem așteptând Învierea lui Iisus, Care ne iubește așa de mult. Este în întregime iubire!

Dăruiește-ne, Doamne, să purtăm cu iubire crucea noastră, crucile noastre cotidiene, cu certitudinea că ele sunt luminate de strălucirea Paștilor Tale. Amin!


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!