Documentar
Ctitoria Brâncoveanului din Ţara Făgăraşului

Ctitoria Brâncoveanului din Ţara Făgăraşului

Alexandru Briciu, 24 Septembrie 2014

Domnitorii Ţării Româneşti au avut, încă de la întemeierea statului centralizat, o grijă deosebită faţă de românii „de peste munţi“. „Descălecatul“ de legendă al lui Negru-Vodă a pornit din Făgăraş spre zona de sud, iar voievozii munteni au păstrat, ani de-a rândul, titlul de „duce de Făgăraş“. Un ajutor esenţial acordat românilor din Transilvania a fost sprijinirea bisericilor ortodoxe, în jurul cărora se închegau comunităţile locale. În virtutea acestui protectorat a ctitorit Sfântul Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu prima biserică de zid din Făgăraş, cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae“.

Întemeierea Ţării Româneşti este consemnată de „Letopiseţul Cantacuzinesc“ prin descălecatul unui „voievod ce l-au chiemat Radul Negrul voievod, mare herţeg pre Almaş şi pre Făgăraş“, care „pogorându-se pre apa Dâmboviţii, început-au a face ţară noao“. Vreme de aproape un veac, între anii 1368 şi 1462, cetatea Făgăraşului, alături de Amlaş, s-a aflat în stăpânirea domnitorilor Ţării Româneşti, care semnau cu titlul de „duce de Făgăraş“. Domnitorii Ţării Româneşti au continuat să sprijine pe românii de peste munţi, Făgăraşul regăsindu-se între preocupările lor. După o stăpânire efemeră a lui Mihai Viteazul asupra cetăţii (1599-1601), secolul al XVII-lea a reprezentat o perioadă de maximă înflorire economică a domeniului devenit chiar reşedinţă princiară. Domnia Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu (1688-1714) a coincis cu începutul stăpânirii Imperiului Habsburgic asupra Transilvaniei. Titlurile nobiliare obţinute la finele secolului al XVII-lea de domnitorul român (conte în 1688 şi prinţ al Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană în 1695) sunt mărturii ale prestigiului de care se bucura în faţa occidentalilor. Din această poziţie a putut asigura un protectorat asupra românilor de peste munţi, iar sprijinul direct s-a concretizat prin intermediul Bisericii Ortodoxe.

„Neavându creştinii de acolo biserică, trimis-au la măriia-sa cu multe rugăciuni“

Românii făgărăşeni vedeau în domnitorul Ţării Româneşti un sprijin, fapt ce reiese din petiţiile ce i le trimiteau pentru a le ridica o biserică. Cronicarul Radu Greceanu consemnează geneza Bisericii „Sfântul Nicolae“ din Făgăraş, ctitorită de domnitorul Constantin Brâncoveanu: „Într-acest an (1698, n.a.) au trimis măriia-sa şi pre Neagoe pitariul Măjăscul în Ţara Ardealului, la Făgăraşi, de au isprăvit o biserică, care încă den trecutul an l-au trimis măriia-sa de o au început den temelie a o lucra cu chieltuiala mării-sale. Pentru că neavându creştinii de acolo biserică, trimis-au la măriia-sa cu multe rugăciuni ca să le facă o biserică şi neapărându-să măriia-sa de un lucru dumnezeiescu ca acesta, stătut-au bucuros după rugăciunea lor şi au trimis de au făcut biserică mare şi frumoasă, întru pomenirea şi cinstea celui mare făcător de minuni, sfântului Nicolae Mirlicheischii“. Petiţia făgărăşenilor venea după un incendiu izbucnit cu patruzeci de ani în urmă, ce le distrusese singura biserică ortodoxă construită din lemn în preajma cetăţii. Pe locul acelui altar a luat naştere primul sfânt locaş ortodox zidit din Făgăraş. Nicolau Aron, cercetător al monumentelor româneşti din Făgăraş, arată că domnitorul a ctitorit acest sfânt locaş ca şi cum ar fi fost ridicat în propria ţară, nu în ţară străină. Pisania brâncovenească, în centrul căreia tronează stema Ţării Româneşti, arată că s-a început zidirea la 17 iunie 1697 şi s-a încheiat în 30 septembrie 1698: „Această sfântă şi dumnezeească beserică a Răsăritului Io Costandinu Bşrâncoveanuţ Basarabu Voievod domnul şi oblăduitorul a toatei Ţărăi Rumşâţneşti. În slavşaţ şi lauda Preasfintei şi necuprinsei trei ipostasis şi una fiinţă Troiţa şi întru cinstea sfântului şi de ciudese făcătorului Nicolae episcopului Mirelechii a cărui şi hramul ieste, den temelie cu toată cheltuiala sa o au ridicat şi o a zidit la anul de la spăsenia lumii 7206 ş1698ţ, la al zecelea an al domniei sale. Şi au început la luna lui Iunie 17 zile şi s-au sfârşit la luna lui Septeşmţvrie 30 zile, la anul (1699) şi au fost ispravnic Neagoe Pitar Rătescu“.

Purtarea de grijă a ctitorului pentru românii de peste munţi nu s-a oprit la construirea bisericii, domnitorul asigurându-i şi un venit: la 17 octombrie 1699, Brâncoveanu acorda o danie de 50 de taleri pe care preoţii bisericii urma să-i ridice anual, în ziua Sfântului Mare Mucenic Dimitrie din venitul vămii domneşti dintre Rucăr şi Dragoslavele, cu singura condiţie ca slujitorii să rămână „întru a Răsăritului Biserică“. Altfel, aveau să fie lipsiţi de această milă. Precizarea ctitorului vine în contextul tendinţelor expansioniste ale Bisericii Române Unite cu Roma începând cu anul 1697. Cum noua Biserică Unită se erija în continuatoare a Mitropoliei Ortodoxe, domnitorul muntean a intervenit la Viena pentru a stopa prozelitismul în rândul românilor. Astfel, într-o scrisoare din 5 iulie 1701, Brâncoveanu îi asigura pe braşoveni că episcopul unit Atanasie Anghel „nu are voie împărătească ca să facă silă oamenilor“ pentru a trece la uniatism. Ulterior, două diplome emise la Viena, la 12 septembrie şi 12 decembrie 1701, interziceau constrângerea românilor de a trece la Biserica Unită. Toate acestea erau rezultate ale demersurilor întreprinse de domnitorul Constantin Brâncoveanu pentru apărarea românilor ortodocşi de peste munţi.

Biserica a fost resfinţită la 300 de ani de la târnosire

Biserica „Sfântul Nicolae“ din Făgăraş a fost zidită de meşteri de la şcoala de la Hurezi şi pare realizată după modelul unei alte ctitorii brâncoveneşti: „Sfântul Gheorghe“-Mogoşoaia. În formă de navă, cu o singură absidă în dreptul Sfântului Altar şi străjuită de un turn-clopotniţă lateral de plan octogonal ce păstrează un clopot cu inscripţia numelui voievodului ctitor, locaşul se încadrează în tiparul stilului brâncovenesc: pridvor deschis, ancadramente de uşi şi ferestre din piatră sculptată, calote cu pandantivi şi un iconostas original realizat din lemn de stejar poleit cu aur şi pictat de Preda din Câmpulung. Acesta semnează şi icoana hramului: „Preda Panonean leat 7207“ (1699). Veşmântul picturii murale a fost realizat începând cu anul 1720, de Preda şi Teodosie, fiii lui Preda din Câmpulung, şi a devenit etalon pentru programul iconografic al bisericilor ortodoxe transilvănene. Părintele Marcel Dobrea, protopop de Făgăraş I şi paroh al Bisericii „Sfântul Nicolae“,

ne-a împărtăşit soarta bisericii după ctitorirea ei de domnitorul Ţării Româneşti: „A fost zidită de Constantin Brâncoveanu pentru apărarea Ortodoxiei aici, în zona Ardealului, în faţa problemei uniaţiei. La câţiva ani după zidire, biserica a fost luată de Biserica Greco-Catolică, devenind, începând cu 1723, catedrală unită. Din 1737 a rămas biserică de parohie greco-catolică până în 1948, când a revenit la Biserica Ortodoxă“. Părintele paroh s-a ocupat de ultima restaurare capitală a monumentului de artă brâncovenească: „Între 1994 şi 1998 am făcut restaurarea picturii murale cu artiştii Virginia Videa şi Gheorghe Zaharia, slujba de resfinţire fiind săvârşită la 30 septembrie 1998, exact la 300 de ani de la târnosirea menţionată în pisanie. În continuare, profesorul Dorin Handrea s-a ocupat de restaurarea iconostasului. Ne-am străduit să fie o biserică frumoasă, spre cinstirea acestui An comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română“.

Pictura murală şi catapeteasma originală sunt adevărate capodopere ale stilului brâncovenesc. Pisania şi un clopot împodobit cu semnătura domnitorului ctitor întregesc tezaurul sfântului locaş. Aflată vreme de 225 de ani în administrarea greco-catolicilor, biserica a suferit şi anumite schimbări arhitectonice. În timp, a fost zidit un amvon în partea stângă a naosului, iar în anul 1940 a fost adăugat un cafas din zid. După anul 1948, când biserica a revenit ortodocşilor, amvonul a fost îndepărtat, iar naosul a revenit la forma sa iniţială.

Părintele Ioan Dincă, preot coslujitor la Biserica „Sfântul Nicolae“ din Făgăraş, arată că „pentru făgărăşeni, ctitoria lui Constantin Brâncoveanu a fost o adevărată binefacere, un dar de la Dumnezeu. Făgărăşenii l-au rugat pe domnitor să construiască o biserică şi pentru ei. Existase o biserică din lemn în faţa cetăţii, dar a ars în 1650. Astfel, făgărăşenii erau nevoiţi să meargă în satele din apropiere pentru a se ruga. Brâncoveanu a dorit să construiască acest locaş pentru românii ortodocşi din cartierul românesc al localităţii. Principele Transilvaniei Mihai Apafi al II-lea a precizat să nu fie mai înaltă decât biserica romano-catolică sau zidul cetăţii din Făgăraş. Până astăzi trăim într-o atmosferă creştinească, în bună vecinătate cu celelalte culte din zonă. Credincioşii mai în vârstă care au revenit la Biserica strămoşească, foşti greco-catolici, revin cu mare plăcere în acest sfânt locaş, pentru că aici şi-au botezat şi cununat copiii şi sunt legaţi de viaţa spirituală a acestui sfânt locaş din Ţara Făgăraşului“.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!