An omagial
Cum a sfinţit BOR pentru prima dată Marele Mir

Cum a sfinţit BOR pentru prima dată Marele Mir

Alexandru Briciu, 18 Martie 2010

Decretul Organic din 1864, primul document oficial ce prevedea independenţa Bisericii Ortodoxe Române, a fost urmat de o serie de legi ce reconfirmau acest statut al organizării bisericeşti din ţara noastră. Dintre acestea, cele mai importante sunt prima Constituţie a României, din 1866, şi Legea Organică promulgată de Sfântul Sinod al Bisericii Autocefale Române din 1872. Cu aceste temeiuri legale, Sfântul Sinod a săvârşit actul specific unei Biserici Autocefale, în Joia Mare a anului 1882, la 25 martie: Sfinţirea Marelui Mir. În tot acest timp a avut loc un schimb diplomatic de scrisori între cancelariile bisericeşti de la Bucureşti şi Constantinopol.

"Decretul Organic pentru înfiinţarea unei autorităţi sinodale centrale" promulgat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza la 3 decembrie 1864 nu a rămas singurul proiect de lege ce prevedea autocefalia Bisericii Ortodoxe Române. Astfel, prima Constituţie a României, din 1866, la art. 21 preciza: "Religiunea ortodoxă a răsăritului este religiunea dominantă a Statului român. Biserica Ortodoxă Română este şi rămâne neatârnată de orice chiriarhie străină, păstrându-şi însă unitatea cu Biserica ecumenică a răsăritului în privinţa dogmelor. Afacerile spirituale, canonice şi disciplinare ale Bisericei Ortodoxe Române se vor regula de o singură autoritate sinodală centrală, conform unei legi speciale. Mitropoliţii şi episcopii eparhioţi ai Bisericei Ortodoxe Române sunt aleşi după modul ce se determină prin o lege specială". În anul 1872 a fost promulgată "Legea Organică pentru alegerea mitropoliţilor şi a episcopilor eparhioţi, cât şi a constituirii Sfântului Sinod al Bisericii Autocefale Ortodoxe Române", aşadar o proclamare oficială a autocefaliei din partea autorităţii bisericeşti.

Autocefalia BOR - "nici contestată, nici contestabilă"

Proclamarea independenţei de stat a României la 9 mai 1877, recunoscută de Congresul de Pace de la Berlin din 1878, a dus la sporirea prestigiului ţării noastre la nivel european. Încercările Sfântului Sinod de a obţine recunoaşterea independenţei bisericeşti de către Patriarhia Ecumenică s-au lovit de refuzul Patriarhului Ioachim al III-lea, care, într-o scrisoare din 1879, afirma că Biserica românească se află "sub suprema suzeranitate spirituală" a scaunului constantinopolitan. Scrisoarea de răspuns a Mitropolitului Primat Calinic Miclescu, din 16 ianuarie 1880, reamintea, cu argumente istorice, că Patriarhul Ecumenic nu avea nicio autoritate în problemele administrative ale Bisericii Ortodoxe Române, numind autocefalia "un fapt incontestabil şi indiscutabil". În acelaşi an, Patriarhul Ecumenic adopta o atitudine mai moderată asupra problemei de fond a autocefaliei, insistând asupra formei: "Marea noastră Biserică a lui Hristos nici că s-a gândit vreodată, nici că se gândeşte să contesteze absolut şi în principiu autocefalia Prea Sfintei Biserici Ortodoxe din România". În acest sens, afirma: "Nu socotim nici contestată, nici contestabilă autocefalia Prea Sfintei Biserici Ortodoxe a Sfinţiei Voastre, ci contestate şi contestabile considerăm principiul şi modul în care Sfinţia Voastră crede că această autocefalie se capătă". Dincolo de independenţa politică a principatelor unite şi de argumentele istorice unanim cunoscute, "se mai cere imperios şi actul de consacrare bisericească" a autocefaliei, pe care scaunul constantinopolitan îl putea emite.

"Este bine a se împlini şi neînsemnata formalitate"

Urmare a corespondenţei dintre cancelariile bisericeşti de la Bucureşti şi Constantinopol, Mitropolitul Primat Calinic Miclescu, în şedinţa Sfântului Sinod din 25 mai 1880, amintea interesul imediat al Bisericii Ortodoxe Române. Conform sumarului şedinţei sinodale, deşi înaintea Patriarhului Ecumenic "şi a reprezentanţilor săi a susţinut din toate puterile şi cu toate argumentele autocefalia Bisericii Ortodoxe Române, totuşi, în faţa Prea Sfinţiţilor Membri ai Sfântului Sinod, se simte dator a observa că ar fi bine ca această autocefalie să fie recunoscută şi de Marea Biserică, pentru care ar propune să se facă cuvenitele demarşe din partea Sfântului Sinod, după exemplul şi al altor Biserici Ortodoxe". Astfel, de ambele părţi se observă o atitudine împăciuitoare, Sfântul Sinod socotind "că este bine a se împlini şi neînsemnata formalitate", pentru ca "Biserica Ortodoxă Română să fie totdeauna în bune relaţiuni şi în strânsă legătură cu Sanctitatea Sa Patriarhul şi ca autocefalia ei să fie recunoscută şi formal de Marea Biserică".

25 martie 1882 - Sfinţirea Marelui Mir

Episcopul Melchisedec Ştefănescu al Romanului, într-o scrisoare din 9 ianuarie 1882, arăta Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice că "la facerea Sfântului Mir trebuie luate măsuri foarte serioase şi trebuie oameni foarte competenţi şi experimentaţi, ca să nu se compromită acest act prin neştiinţă şi să devenim ridicoli". Şi continua, cu o recomandare: "Despre Sfântul Mir nu trebuie a se face nici un zvon public, nici chiar în Sinod a se trata, ci trebuie procedat imediat la faptă, ca la un drept incontestabil al Bisericii noastre. El trebuie a se efectua în săptămâna patimilor din anul acesta căci, după uzul Bisericii, numai atunci se săvârşeşte".

Sfinţirea Marelui Mir, la 25 martie 1882, în Catedrala Mitropolitană din Bucureşti, a iscat o nouă tensiune din partea Patriarhiei Ecumenice. Conform sumarului şedinţei sinodale din 28 mai 1882, Iosif Naniescu, Mitropolit al Moldovei şi Sucevei, "aminteşte Sfântului Sinod de marele act săvârşit în Biserica noastră în ziua de 25 martie anul curent, adică sfinţirea Sfântului Miru. Atunci, zice I.P.S. Sa (Iosif Naniescu, n.r.), nefiind Sfântul Sinod convocat în sesiune specială, nu s-a putut forma un act oficial în această privinţă, deşi la sfinţire au coliturghisit mai toţi membrii Sfântului Sinod, în număr de 14. Dar ceea ce nu s-a putut face atunci, să se facă acum spre a se vedea că întreaga Biserică Românească a participat la acest mare act. Această propunere, primindu-se în unanimitate de membri, Sfântul Sinod ia act şi exprimă deplinele sale mulţumiri, mai întâi IPS Mitropolitului Primat, care a luat iniţiativa întru aceasta şi apoi Domnului Ministru al Cultelor V.A. Ureche şi întregului guvern al Majestăţii Sale Regelui, care au dat tot concursul material pentru realizarea actului."

Într-o scrisoare datată 10 iulie 1882, Patriarhul Ecumenic Ioachim al III-lea se declara indignat că a trebuit să afle "din cele publicate prin ziare" despre acest gest al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Totodată, în "epistola patriarhicească şi sinodicească", nu se adresa Mitropolitului Primat al României şi Preşedinte al Sfântului Sinod, cum era titulatura oficială, ci "Mitropolitului Ungrovlahiei şi tuturor celorlalţi ierarhi din de Dumnezeu păzita Românie". Mitropolitul Primat Calinic Miclescu, în deschiderea sesiunii de toamnă a Sfântului Sinod, la 15 octombrie 1882, a adus la cunoştinţă sinodalilor textul epistolei Patriarhului Ecumenic: "În cel din urmă timp am primit o epistolă patriarhicească, sinodicească, ce se va comunica Frăţiilor Voastre, în care veţi vedea şi veţi constata, cu aceeaşi durere ca şi mine, acea tendinţă regretabilă. Prea Sfinţitul Patriarh, împreună cu Sfântul său Sinod, bazându-se pe nu ştim care informaţiuni de gazete şi nevoind a ţine în seamă faptele glorioase petrecute în ţeara noastră şi schimbările naturale provocate prin ele şi mergând chiar până a ne contesta dreptul Sfinţirei Sfântului Mir, a crezut de cuviinţă a ne adresa o epistolă lipsită cu desăvârşire de spiritul dragostei cu care ar trebui să se adreseze Bisericile Ortodoxe una către alta, lipsită chiar - e dureros să o spun - de respectul datorit unei Biserici autocefale, datorit mai ales Bisericii unei ţări, care atâte secule a vărsat cu abundenţă bogăţiile ei asupra acelor monastiri şi acelei naţiuni ale cărora interese le apără astăzi Prea Sfinţitul Patriarh cu atâta zel." Sfântul Sinod a aprobat alcătuirea unei comisii conduse de Mitropolitul Iosif Naniescu al Moldovei, care să pregătească un răspuns potrivit adresat Patriarhiei Ecumenice. Redactarea i-a revenit Episcopului Romanului, Melchisedec Ştefănescu, care urma să pregătească un raport argumentat teologic, canonic şi istoric, prin care să fie demontate acuzaţiile venite de la Constantinopol.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!