Cum prevenim infectarea cu hepatita C

08 Iunie 2007

Hepatita cronică cu virus C este la ora actuală o problema majoră de sănătate publică la nivel mondial. Potrivit OMS, aproximativ 180 de milioane de oameni, adica 3% din populaţia globului, sunt infectaţi cu virusul hepatitei C, iar dintre aceştia 130 de milioane sunt purtători cronici ai virusului hepatitei C, cu risc major de a dezvolta ciroza hepatică sau cancerul hepatic.

Infecţia acută cu virusul hepatitei C este în 8 din 10 cazuri asimptomatică. Uneori, însă, apar dureri musculare, dureri de articulaţii, greaţă, stare de oboseală, lipsa poftei de mâncare, dureri abdominale, urină închisă la culoare.

Virusul poate fi transmis prin transfuzii de sânge şi produse din sânge, prin contactul direct al sângelui unei persoane neinfectate cu sânge infectat (cazuri de contacte accidentale, care implică instrumentar sau obiecte nesterile), prin tatuaje, piercing, acupunctură, obiecte de uz personal (aparat de bărbierit, forfecuţă, periuţă de dinţi - pe astfel de instrumente pot exista picături de sânge invizibile), în urma unui accident de muncă în care este implicat personal medical sau alte categorii de personal cu risc potenţial, prin hemodializă, de la mamă la făt, prin intermediul schimbului de sânge care are loc în mod constant, pe parcursul sarcinii, între mamă şi copil.

Tratamentele existente la ora actuală au o rată de succes ridicată, cu condiţia ca boala să fie diagnosticată cât mai devreme, înainte de apariţia cirozei sau a cancerului hepatic.

Există două medicamente cu indicaţie aprobată pentru tratarea hepatitei C: interferonul şi ribavirina. De obicei, cele două medicamente se administrează în asociere, dar există şi cazuri în care se poate administra doar interferon. Tratamentul se administrează exclusiv la indicaţia şi după prescripţia medicului.

Pentru prevenirea infectării cu virusul hepatitei C:

- nu folosiţi obiecte de igienă personală pe care le folosesc şi alte persoane;

- atunci când vi se administrează tratament injectabil, verificaţi întotdeauna utilizarea instrumentarului steril. (sursa: www.topsanatate.ro)


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!