Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Cum se vede identitatea românească la MŢR

Cum se vede identitatea românească la MŢR

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Actualitate socială
Un articol de: Costion Nicolescu - 06 Martie 2013

A produs o vădită tulburare, la sfârşitul lunii ianuarie, aflarea faptului că Muzeul Naţional al Ţăranului Român s-a raliat în calitate de „partener“ la manifestările propagandistice din cadrul „Lunii istoriei LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali)“ (februarie a.c.). Instituţia fusese implicată în această „combinaţie“ ignobilă pe ascuns, printr-o hotărâre discreţionară a directorului ei general, domnul Virgil Niţulescu, fără consultarea organismelor consultative şi decizionale ale muzeului. Ceea ce nu numai că a mâhnit peste măsură, dar a şi generat tulburări la MŢR.

După ce l-a făcut şi pe om, Dumnezeu şi-a contemplat întreaga lucrare, a admirat-o şi a decis că „toate (…) iată erau bune foarte“ (Facerea 1, 31). Alcătuirea omului, în starea lui originară, genuină, nepervertită este de o frumuseţe tulburătoare. Firesc, pentru că a fost făcut de Dumnezeu după chipul Lui şi cu posibilitatea asemănării cu El, a îndumnezeirii (Facerea 1, 27). Fiecare mădular îşi are rolul lui bine precizat în buna funcţionare a întregii fiinţe, prin slujirea de el conform destinaţiei lui, pentru ca să nu fie dezbinare în trup (1 Corinteni 12, 25). Nu mergem în mâini, nu lucrăm cu picioarele, nu respirăm cu inima, nu gândim cu burta, nu auzim cu nasul, nu vorbim cu urechile etc., ca atare nici nu este firesc să ne împreunăm sexual altfel decât conform alcătuirii noastre anatomice şi funcţiilor fiziologice ale organelor cu care suntem înzestraţi. E atât de simplu! Orice alte porniri constituie perversiuni, fie că ele se manifestă la homosexuali sau la heterosexuali. Biserica nu poate încuraja astfel de abateri de la ordinea Creaţiei. Şi, dacă ele sunt grave la nivelul practicării trupeşti, sunt parcă şi mai dramatice atunci când infestează gândirea. Căci lucrul acesta se petrece pentru că oamenii „întunecaţi fiind la cuget, înstrăinaţi fiind de viaţa lui Dumnezeu, din pricina necunoştinţei care este în ei, din pricina împietririi inimii lor“, ajung să petreacă în nesimţire şi să se dea pe sine desfrânării, „săvârşind cu nesaţ toate faptele necurăţiei“ (Efeseni 4, 18-19). Dar viziunea antropologică paulină ne poartă mai departe, în sferele misticii: noi ne suntem unul altuia mădulare, iar împreună suntem mădulare ale trupului lui Hristos (Efeseni 4, 15; 5, 30; 1 Corinteni 12, 27), temple ale Duhului Sfânt (1 Corinteni 3, 19). Curăţia spirituală a trupului se impune.

Normele comportamentale morale, ieri şi azi

Ţăranul, ca să-şi păstreze echilibrul fiinţării, îşi potrivea viaţa după ceea ce el numea o rânduială. Credinţa ţăranului român a fost una trăită, exprimată şi mărturisită ferm, dar decent şi mângâietor. Lucrurile erau puse fiecare la locul lui. Păcătos fiind, ca orice om care vieţuieşte sub soare, ştia să pună păcatele la păcate, virtuţile la virtuţi. Să se căiască recuperator pentru cele dintâi, să încerce să şi le cultive pe cele din urmă (la nivel comunitar). Manifestările LGBT (atenţie, nu oricum: propagandistice!) la sediul muzeului reprezintă o batjocură faţă de această rânduială identitară. Şi, până la urmă, folosirea firească a trupului reprezintă o caracteristică identitară a omului în general, de orice neam ar fi el, nu numai a românilor. Dar pe noi ne dor mai mult cele ale noastre. După cădere (înainte nici nu avea cum!), perversiunile s-au manifestat, uneori fără să fie receptate ca perversiuni. Normele comportamentale morale nu au fost stabilite prin vreun decret imperial sau sacerdotal, au venit în urma unor experienţe existenţiale cumplite ale omenirii de-a lungul istoriei. S-a observat cum este mai bună monogamia decât poligamia, cum este mai bună fidelitatea decât infidelitatea, cum este mai bună fecioria decât concupiscenţa, cum este mai bună virtutea decât viciul... Hristos a venit să confirme şi să afirme deplinătatea acestor experienţe care se cuvine să devină comandamente, nu spre altceva decât spre buna vieţuire a omului. Trupească, dar îndeosebi spirituală.
 
Dar trebuie spus că, în cazul pe care-l avem acum în vedere, nici măcar nu se mai cerea pusă în discuţie problema de fond, anume ce înseamnă să aparţii, mai ales din punct de vedere creştin, comunităţii LGBT, cu referire la problemele de normalitate sau de anormalitate. Pur şi simplu locul preconizat era inadecvat acestui tip de manifestări. Muzeul Ţăranului Român este locul în care identitatea spirituală a românilor a fost exprimată cel mai strălucit, pe calea frumuseţii producerilor acestei culturi. A fost vizat nucleul spiritual major al identităţii de neam.

E nevoie să ne raportăm la valorile autentice

Pentru raportarea corectă la valorile existenţiale (implicit şi morale) identitare româneşti se cere a lupta. Dar cum să luptăm, ca să câştigăm? În nici un caz strigând „Moarte homosexualilor!“, cum au făcut unii, care pot fi numiţi pe drept cuvânt extremişti. Astfel de excese pot compromite lesne o cauză nobilă. Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă la calea cea bună şi să fie viu (Iezechiel 18, 23). Acelaşi este şi ţelul Miresei lui Hristos, al Bisericii. Până la urmă, temeiul luptei noastre nu poate fi decât o mare, o imensă investiţie de iubire. În cazul de faţă, de pildă, noi condamnăm propaganda LGBT (cu dorinţa lor malefică de a relativiza o instituţie sacră, precum familia, sau relaţii fundamentale, precum paternitatea şi maternitatea), iar nu pe cei atinşi de aceste neputinţe, de aceste păcate. Le avem fiecare pe ale noastre şi ne ajunge lupta deloc uşoară cu ele. Pe ei să-i plângem! E greu de vorbit cu cei ca ei şi cu cei care-i susţin în virtutea unor pretinse argumente ştiinţifice (dar adevărurile ştiinţei au un mare grad de relativitate, recunoscut şi asumat) sau de toleranţă maladivă. Este greu de discutat pentru că Dumnezeu şi Revelaţia nu mai fac parte din orizontul fiinţei lor, din ecuaţia existenţei lor. Sau, El le-a devenit doar o prezenţă decorativă, pe care vor s-o manipuleze după mintea lor rătăcită. Ei au pierdut şi frumuseţea Facerii şi pe cea a Cântării Cântărilor… Au pierdut Frumuseţea! Ce trist! Să trăieşti pe lumea asta înfrăţindu-te cu urâtul, cu cel urât… Or, cum vede şi părintele Dumitru Stăniloae, Frumuseţea reprezintă o componentă relevantă şi revelatoare a identităţii Ţăranului Român. Dacă vrem să frânăm cât de cât căderea, se cere să ne raportăm la valorile noastre indiscutabile, la realizările noastre culturale împlinite, la personalităţile care au dat identitate acestei culturi, la sfinţi. Izvoarele principale ale existenţei noastre culturale identitare două sunt: Satul şi Biserica. Să (re)descoperim frumuseţea lumii! 
 
Din păcate, valorile creştine stau din ce în ce mai puţin la baza societăţii omeneşti, inclusiv a celei româneşti. Suntem într-o vreme când lucrurile se lămuresc, apele se limpezesc. De aceea, mărturisirea apăsată a fiecăruia dintre noi devine tot mai importantă. Cu fapta şi cu cuvântul, dar, ca să fie credibil şi convingător, cu un cuvânt susţinut de faptă, de viaţă: „Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este cel ce Mă iubeşte“ (Ioan 14, 21).
 
Intenţia de a se organiza manifestări propagandistice LGBT în interiorul muzeului, şi, culmea, tocmai în sala care poartă numele lui Horia Bernea (a cărui poziţie în această speţă a fost tranşantă, fără echivoc), a constituit, fără îndoială, din capul locului, un act de provocare şi de sfidare. Implicarea instituţională, chiar şi mascată, a muzeului în acţiuni de propagandă LGBT este inacceptabilă şi ea nu poate rămâne nesancţionată, mai ales că se observă cum, în general, linia preconizată de actualul director general este una revizionistă, de estompare maximă a componentei creştine a expunerii muzeului, aşa cum a fost ea preconizată, integrată şi exprimată de Horia Bernea şi de echipa sa de colaboratori.

„Trebuie să domine discernământul“

„Prohibirea prozelitismului homosexual este un lucru folositor în încercarea de a bara puţin calea ridicolului existenţial al unor dezvoltări recente din societatea occidentală. …A merge «în ton cu spiritul vremii» este un lucru pozitiv, dar e un act în care trebuie să domine discernământul. În general e jenant că realitatea ne obligă să vorbim despre şi să dezbatem lucruri ce au un caracter intim. Problemele de mare interes, cele ale Bisericii şi ale credinţei de exemplu, au devenit lucruri de interes privat, iar problemele intime legate de sex au ajuns lucruri de interes general…!“ (Horia Bernea)