Moldova
Curs gratuit de colinde

Curs gratuit de colinde

21 Noiembrie 2018

Şi în acest an, la Parohia Toma Cozma s-a reluat cursul gratuit de colinde, care are loc în fiecare zi de sâmbătă, la ora 15:00, în perioada Postului Crăciunului. Cursul este adresat copiilor şi tinerilor de toate vârstele, iar formator la acest curs este Ionuţ Andrei Bodai, teolog şi cântăreţ la Biserica Toma Cozma.

„Cred că perioada ce premerge sărbătorii Naşterii Domnului ne cheamă să transmitem bucurie de un alt fel celor din jurul nostru. Avem o bogăţie de colinde, o varietate de manifestări tradiţionale. Toate acestea nu sunt simple exerciţii de cântare sau de recitare a unor versuri, ci ele sunt mijloace prin care ne deschidem spre comuniune şi chemăm pe cei din jurul nostru la comuniune. Ce frumos ar fi dacă acolo unde există tendinţe de manifestări care ne tulbură, măcar unul dintre creştini ar începe să cânte o colindă!", afirmă părintele paroh Mihai Mărgineanu.

Cursul gratuit de învăţare a colindelor se va încheia cu tradiţionalul concert de colinde susţinut de cursanţi, duminică, 16 decembrie, ora 16:00, la Biserica Toma Cozma.

Înscrierile se mai fac până pe data de 24 noiembrie, detalii: pe site-ul parohiei www.parohiatomcozma.ro, pe pagina de facebook: Biserica Toma Cozma sau la tel. 0741.706.602.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!