Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Daruri pentru bolnavi la Spitalul de Pneumoftiziologie din Brașov

Daruri pentru bolnavi la Spitalul de Pneumoftiziologie din Brașov

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Transilvania
Un articol de: Ziarul Lumina - 09 Noiembrie 2018

În cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie din Brașov s-a desfășurat marți, 6 noiembrie, o activitate socială care i-a vizat pe cei 25 de copii internați în secția de Pneumo-pediatrie a spitalului și pe cei nouă bolnavi de cancer internați în secția de Îngrijiri Paliative a spitalului. Cu ajutorul credincioşilor și colaboratorilor permanenți din Braşov și din Dumbrăvița, județul Brașov, coordonaţi de Florica Săniuță, împreună cu preotul de la spitalul brașovean, Bogdan George Brânzea, s-au dăruit alimente, hăinuțe, produse de igienă, dulciuri și materiale sanitare micilor pacienți și celor internați în secția de îngrijiri paliative.

„Începând cu luna august a acestui an, în cadrul spitalului nostru a fost deschisă o nouă secție care să vină în sprijinul bolnavilor cu boli neoplazice. Este vorba despre secția de Îngrijiri Paliative. În această secție sunt îngrijiți nouă pacienți cu boli neoplazice într-o abordare holistică ce implică, pe lângă tratamentul medicamentos, și îngrijirea spirituală și duhovnicească a pacien­ților. Aceasta cu atât mai mult cu cât există foarte puține centre de îngrijiri paliative în județ, iar dotările din cadrul secției noastre sunt unele de înaltă calitate. Personalul care deser­vește această secție este foarte bine pregătit şi dă dovadă de devotament și profesionalism”, a spus pr. asistent medical Bogdan George Brânzea.

Preotul de la spitalul braşovean a amintit de colaborarea cu Asociația „Sfântul Ierarh Luca al Crimeeii” din Brașov, coordonată de părintele Ciprian Nistor, împreună cu care sunt organizate săptămânal activi­tăți de voluntariat ce includ momente de socializare cu bolnavii, activități de igienizare a zonei, implicarea tinerilor în ajutorarea bolnavilor imobilizați la pat și multe alte activități.