An omagial
De la „omoousia“ hristologică la „omotimia“ pnevmatologică

De la „omoousia“ hristologică la „omotimia“ pnevmatologică

Conf. Daniel Benga, 09 Februarie 2011

Articolele 8 -12 sunt cu totul noi în Crezul Constantinopolitan. Aşa cum sunt formulate aici nu se găsesc în nici un alt crez baptismal sau sinodal cunoscut până atunci. Ele conţin atât o învăţătură dezvoltată despre Sfântul Duh, precum şi alte elemente prezente în acea vreme în crezurile baptismale răsăritene, dar şi apusene.

Pentru a formula dumnezeirea Sfântului Duh, sinodalii constantinopolitani au trecut mult dincolo de formula niceeană "Şi întru Duhul Sfânt", adăugând următoarele: "Domnul, de viaţă făcătorul, Care din Tatăl purcede, Care împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci" (un comentariu teologic, întemeiat biblic şi patristic, al articolului dedicat Sfântului Duh în Simbolul Niceo-Constantinopolitan oferă pr. prof. Constantin Galeriu, "Sinodul II Ecumenic şi învăţătura despre Duhul Sfânt", în: Ortodoxia, XXXIII, 1981, nr. 3, p. 386-408).

Începând cu formulele de credinţă de la Antiohia din 341 apar articole dezvoltate dedicate Sfântului Duh, care depăşeau simpla afirmare a credinţei în El de la Niceea (325). Formulele prezente în aceste mărturisiri sunt descriptive şi biblice în acelaşi timp, adică descriu cu expresii din Sfânta Scriptură calităţi, atribute sau lucări ale Sfântului Duh. Cu timpul, părinţii au remarcat, la fel ca în cazul Crezului Niceean, că nu este suficientă simpla folosire a termenilor biblici, ci vor apela la Constantinopol la expresii liturgice.

Articole din simboluri locale dedicate Sfântului Duh

Crezul baptismal din Ierusalim comentat de Sfântul Chiril între anii 348 şi 350 conţine următorul articol pnevmatologic: "Şi în Sfântul Duh, Mângâietorul, Care a vorbit în profeţi".

Câţiva ani mai târziu, în 374, Crezul Niceean augumentat al Sfântului Epifanie al Salaminei conţine următorul articol dedicat Sfântului Duh: "Şi în Duhul Sfânt, Care a vorbit în Lege şi a propovăduit în profeţi, S-a pogorât la Iordan, vorbeşte în apostoli, locuieşte în sfinţi. Astfel credem în El, că este Duh Sfânt, Duh al lui Dumnezeu, Duh desăvârşit, Duh sprijinitor, nezidit, Care din Tatăl purcede şi Care din Fiul ia şi este crezut".

Aproape contemporan cu Crezul Constantinopolitan este Crezul niceean baptismal al Mopsuestiei, comentat de Teodor de Mopsuestia, în care articolul pnevmatologic arată astfel: "Şi într-Unul Duhul Sfânt, Duhul adevărului, Care din Tatăl purcede, Duhul făcător de viaţă".

Două expresii noi adăugate la Constantinopol

O comparaţie între articolele pnevmatologice ale crezurilor citate mai sus cu formulele din Crezul Constantinopolitan dedicate Sfântului Duh conduce la următorul rezultat: formula din 381 nu are decât două expresii noi în comparaţie cu celelalte. Cele două formule sunt cuvântul "Domnul" şi "Care împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit". Celelalte crezuri citate erau folosite în cadrul liturgic baptismal, astfel că avem de-a face cu completări liturgice ale unui text de credinţă sinodal.

Ţelul precis al Crezului Constantinopolitan era formularea învăţăturii ortodoxe despre Sfântul Duh, mai precis definirea dumnezeirii Acestuia în faţa pnevmatomahilor, prezenţi şi ei în prima parte a lucrărilor sinodului. Întrebarea la care trebuie să răspundem este următoarea: prin ce formule şi în ce mod au reuşit sinodalii constantinopolitani să descrie dumnezeirea Sfântului Duh? La fel ca şi la Niceea, sinodalii constantinopolitani au remarcat că expresiile biblice nu erau suficiente pentru o formulare clară şi definitivă a învăţăturii despre Sfântul Duh, deoarece erau mai apoi interpretate diferit de opozanţi. De aceea au apelat în cele din urmă la formulele liturgice enunţate mai sus.

Adversarii dumnezeirii Sfântului Duh Îl considerau primul dintre "duhurile slujitoare", încercând să-l situeze între Dumnezeu şi creaturi. Alţi pnevmatomahi spuneau că "Duhul nu este nici rob, nici stăpân, ci liber" (Sfântul Vasile cel Mare, Despre Duhul Sfânt (XX), traducere de pr. prof. dr. Constantin Corniţescu şi pr. prof. dr. Teodor Bodogae, (PSB, vol. 12), Editura IBMBOR, Bucureşti, 1988, p. 65). Sfântul Vasile cel Mare reia polemica împotriva acestora, scoţând din Sfânta Scriptură mărturii că Duhul este numit Domn, iar prin aceasta stă de partea domnilor şi a stăpânilor, nu a sclavilor sau slujitorilor. Acesta este contextul teologic în care sinodalii constantinopolitani au formulat dumnezeirea Duhului ca Domn sau "cel ce domneşte". Sfinţenia Duhului, precum şi faptul că este "făcător de viaţă", nu ca unul ce participă la viaţă, ci ca unul ce este izvor al vieţii şi al sfinţeniei sunt atribute ce îi conferă calitatea de Dumnezeu.

"Care din Tatăl purcede"

"Care din Tatăl purcede" constituie următoarea expresie menită să contribuie la definirea mai precisă a originii dumnezeirii Sfântului Duh. Formula este centrală în teologia Sfântului Grigorie Teologul, care a folosit-o în "Cuvântarea a cincea teologică" din 380, întemeindu-se pe Ioan 15, 26, pentru a distinge proprietăţile ipostatice ale persoanelor divine. Expresia este un atac direct împotriva pnevmatomahilor, realizat în paralelism cu afirmarea naşterii Fiului din Tatăl în articolul hristologic. Aşa cum Fiul este Dumnezeu pentru că S-a născut din Tatăl, tot la fel Duhul este Dumnezeu, deoarece purcede din Tatăl.

"Care împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit"

"Care împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit" este expresia ce dă unicitate Crezului Constantinopolitan, nefiind întâlnită în nici un alt crez vechi al Bisericii. Formula s-a cristalizat în urma unei controverse liturgice din anii 371-374, când adversarii Sfântului Vasile cel Mare i-au reproşat acestuia că a falsificat doxologia trinitară. Vechea formulă prin care Dumnezeu Tatăl era slăvit "prin Fiul în Duhul Sfânt", ce putea fi suspectată de subordinaţianism, a fost înlocuită de ierarhul capadocian printr-o altă formulă, probabil de provenienţă antiohiană, în care Tatăl era slăvit "cu (meta) Fiul împreună (syn) cu Duhul Sfânt" (Cf. Sfântul Vasile cel Mare, Despre Duhul Sfânt, I, p. 19). Un întreg tratat - "Despre Sfântul Duh" - este închinat de Sfântul Vasile explicaţiei rolului şi semnificaţiilor teologice profunde ale folosirii acestor prepoziţii. Nu există nici o îndoială că această formulă din Crezul Niceo-Constantinopolitan este de origine vasiliană.

Egalitatea ontologică de dumnezeire a Sfintei Treimi

Cum exprimă însă această formulă egalitatea ontologică de dumnezeire a Duhului cu Tatăl şi cu Fiul? Egalitatea dumnezeirii Fiului cu Tatăl era exprimată în partea hristologică a Crezului prin deofiinţime. Controversele purtate de-a lungul mai multor decenii pentru receptarea acestei formule, precum şi dorinţa de a-i recâştiga pe pnevmatomahi (reprezentaţi prin 36 de episcopi la Constantinopol 381), i-au determinat pe sinodali să aleagă o altă modalitate teologică de a exprima identitatea de dumnezeire a Sfântului Duh cu Tatăl şi cu Fiul, anume "omotimia". Dacă Duhul Sfânt este slăvit şi închinat (adică i se cuvine închinare, n.n.) împreună cu Tatăl şi cu Fiul, aceasta înseamnă că se bucură de aceeaşi cinste ("omotimia") şi demnitate ca aceştia. Cu alte cuvinte, identitatea de cinstire stă pe acelaşi plan cu identitatea de fiinţă (Cf. pr. prof. Dumitru Stăniloae, "Sinodul II Ecumenic şi Simbolul Niceo-Constantinopolitan", p. 370).

Această formulă liturgică receptată într-un text doctrinar reflectă evident strânsa legătură dintre viaţa liturgică a Bisericii şi experierea adevărurilor de credinţă în spaţiul liturgic. Astfel, Crezul de la Constantinopol demonstrează indubitabil că teologia este doxologie, iar doxologia este teologie. În acelaşi timp, această împodobire liturgică a Crezului Constantinopolitan l-a făcut mult mai propriu pentru a fi introdus în cultul Bisericii, spaţiul din care de fapt şi-a luat adevărurile.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!