Despre sugestie, durere şi… deochi

Este cunoscut faptul că o parte dintre efectele produse de către medicamente se datorează şi efectelor psihologice pe care le exercită „leacul“ sau „lecuitorul“ asupra bolnavului. Acest efect a fost denumit efect placebo şi este definit în dicţionar ca „procedeu prin care o substanţă neutră (inactivă), asemănătoare ca formă, culoare şi gust cu un anumit medicament, este folosită pentru testare, prin comparaţie, a eficienţei medicamentului respectiv sau pentru inducerea unor efecte psihologice similare acestui medicament“.

Când efectele constatate sunt plăcute şi utile pacientului, se vorbeşte despre efect placebo pozitiv; când, dimpotrivă, ele sunt efecte neplăcute, se foloseşte termenul de placebo negativ sau, pe scurt, efect nocebo.

Deci, fenomenul nocebo poate determina deteriorarea stării de sănătate, ca urmare a unei intervenţii exterioare, care nu poate fi atribuită efectelor fizico-chimice ale medicamentului.

Astfel, unor pacienţi care aveau dureri postoperatorii de intensitate mică li s-a spus că vor primi o substanţă care creşte durerea. După administrare, majoritatea pacienţilor s-au plâns de creşterea durerilor, deşi, de fapt, nu li se injectase decât ser fiziologic, soluţie care nu are nici un efect asupra durerii.

Un alt exemplu: unui grup de studenţi care s-au oferit ca voluntari pentru studiu li s-a spus că prin capul lor se va transmite un curent electric de o anumită intensitate. Au fost cuplaţi la un aparat generator de unde electromagnetice şi li s-a comunicat că s-a efectuat operaţiunea. În urma experimentului, trei sferturi dintre ei s-au plâns de dureri de cap, deşi aparatul nu a fost pus în funcţiune pentru nici un voluntar. S-a produs, deci, un efect nocebo.

Interesant este că efectul poate fi produs nu numai de substanţe sau procedee, ci şi de anumite persoane.

Astfel, deochiul se consideră a fi provocat de o persoană invidioasă, care fixează cu privirea „victima“. Simptomatologia este variabilă după zona geografică (influenţa culturală). Astfel, în Orientul Mijlociu se produce depleţia forţelor vitale, scădere în greutate, boli acute, infertilitate, vomă, diaree; la noi în ţară - astenie fizică şi psihică, căscat, cefalee, roşeaţa feţei, ţiuituri în urechi, vomă, agitaţie şi tulburări de somn la copii.

În aceste cazuri, privirea fixă este considerată ca o formă de agresiune, existând ideea preştiinţifică potrivit căreia din ochii privitorului ar izvorî „raze“ îndreptate spre cel privit, unele persoane susţinând că „simt“ când sunt privite. De fapt, manifestările par mai degrabă semne ale stresului social la care sunt expuse persoanele vulnerabile.

Dacă revenim spre epoca noastră, cităm un studiu care arată un efect nocebo clar indus de către telefoanele mobile. Astfel, 63% dintre participanţii la acest studiu s-au plâns de cefalee, ameţeli şi greţuri, după ce au fost expuşi la ceea ce credeau că era un semnal asemănător celui emis în reţelele de telefonie mobilă. În realitate nu fuseseră expuşi nici unui semnal.

Cercetări de ultimă oră au evidenţiat modificări funcţionale în zona anterioară a creierului, la persoane predispuse la efecte nocebo, efecte care apar mai ales la cei cu predispoziţie spre anxietate şi/sau depresie.