Dicţionar liturgic

27 Martie 2009

- Diacon (II) - Ordinea diaconilor la Sfânta Împărtăşanie este dată de vechimea hirotoniei. Există şi ranguri administrative ale diaconului: un diacon în vârstă al unei catedrale sau al unei biserici importante poate primi titlul de protodiacon şi are prioritate atunci când slujeşte împreună cu alţi diaconi. Diaconul-şef, numit pe lângă episcop, este numit arhidiacon. Un diacon care este şi monah este numit ierodiacon. Agapele fiind strâns unite cu serviciul Sfintei Euharistii, diaconii au avut şi atribuţii în săvârşiea cultului. În Faptele Apostolilor se vorbeşte de diaconul Filip, care predica şi boteza în Samaria, dar mai apoi în Cezareea, ca evanghelist, adică propovăduitor al Evangheliei (Faptele Apostolilor 21, 8). Misiunea de slujitori ai cultului, pe care o au astăzi diaconii, apare încă din primii ani ai secolului al II-lea, când ei nu mai sunt simpli servitori ai meselor frăţeşti, ci devin slujitori sau „chivernisitori“ ai tainelor Bisericii, alături de episcopi şi preoţi. Sarcinile diaconului sunt precizate, aşa cum se face şi pentru preoţi şi episcopi, în Constituţiile Apostolice. Potrivit condiţiilor istorice, funcţiile liturgice ale diaconilor s-au înmulţit treptat (dispărând între timp celelalte situaţii şi atribuţii (agape, catehumenat, botezul adulţilor ş.a.). Treptat, s-a diminuat însă şi numărul diaconilor, ajungându-se la situaţia de azi când nu mai există diaconi decât la catedrale sau la unele biserici mai mari din oraşe.

În serviciul divin, diaconii închipuiesc pe sfinţii îngeri şi puterile cereşti care slujesc necontenit în jurul tronului dumnezeiesc. Orarul pe care îl poartă în timpul slujbei simbolizează aripile îngerilor slujitori. (pr. asist. dr. Ioan Valentin ISTRATI)


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!