Dietrich Bonhoeffer: victoria curajului mărturisitor

▲ Teolog luteran şi opozant al regimului nazist din Germania, Dietrich Bonhoeffer este considerat, în special în mediile protestante occidentale, un simbol al curajului mărturisitor şi un martir al secolului trecut ▲

Dietrich Bonhoeffer s-a născut la 4 februarie 1906 , ca cel de-al şaselea din cei opt copii ai unei familii din Breslau (oraş situat astăzi în Polonia). Tatăl său, Karl Bonhoeffer, era psihiatru şi neurolog celebru, iar mama, Paula Bonhoeffer, era de origine nobilă.

Apartenenţa familiei Bonhoeffer la elita socială a burgheziei intelectuale va avea influenţe notabile asupra educaţiei celor opt copii. Valori dominante ale culturii prusace precum liniştea, ordinea, supunerea, vor juca un rol secundar în formarea acestora, mama încurajându-le, dimpotrivă, o atitudine şi o gândire independentă şi critică.

Evanghelia le vorbeşte tuturor, indiferent de statut sau naţionalitate

La vârsta de 17 ani, tânărul Dietrich şi-a început studiile teologice la facultatea de teologie Protestantă din Tübingen, anii următori continuându-i la Roma şi Berlin. La 21 de ani şi-a finalizat studiile, obţinând titlul de doctor în teologie. A urmat în 1928 un stagiu de practică, vicariatul, într-o comunitate din Barcelona, după întoarcerea sa în 1929, continuându-şi acest stagiu în Berlin. În 1930 urmează şi cel de-al doilea examen teologic, astfel încât la doar 24 de ani el obţine titlul de docent. La sfârşitul verii aceluiaşi an, Dietrich merge la studii la New York, cele unsprezece luni petrecute acolo marcându-l pentru întreaga viaţă. Fiul familiei burgheze germane îşi petrece mult timp în comunităţile negrilor din Harlem, fiind impresionat de felul în care biserica se dedica pe timp de plină criză economică ocrotirii sărmanilor. Evanghelia, după cum constată Dietrich, le vorbeşte oamenilor indiferent de statutul lor social sau naţional.

După reîntoarcerea în Germania, în 1931, Bonhoeffer va preda în calitate de docent privat o serie de cursuri de teologie la Universitatea din Berlin, activând în paralel ca preot pentru studenţi şi tineret.

Biserica trebuia să ajute victimele statului

Odată cu revoluţia politică din Germania şi cu preluarea puterii, la 30 ianuarie 1933, de către naziştii conduşi de Adolf Hitler, a devenit din ce în ce mai evidentă tendinţa de aservire a Bisericii Protestante de către regimul nazist. Ca răspuns la această situaţie, în interiorul Bisericii Protestante Germane se constituie o mişcare de rezistenţă, denumită simbolic „Biserica Mărturisitoare“, la care Bonhoeffer aderă fără rezerve încă de la începuturile constituirii sale.

La data de 1 februarie 1933 este transmisă la radio o emisiune concepută cu mai mult timp în urmă, în care Dietrich Bonhoeffer îşi exprima viziunea sa asupra conceptului de „Führer“ (conducător). Prezentarea teologului german pare redactorilor de la postul de radio atât de dură şi evident orientată politic, încât aceştia întrerup emisiunea în timpul difuzării ei.

Represiunile statului împotriva evreilor l-au motivat pe teologul evanghelic să adopte o poziţie - el fiind unul dintre primii membri ai clerului german care a îndrăznit să facă acest lucru. Şi-a consemnat această poziţie într-o lucrare pe care intenţiona să o susţină în public şi, ulterior, să o publice. În principiu, Bonhoeffer era de acord ca statul să reglementeze în mod legal problema evreiască. Biserica avea însă dreptul şi obligaţia să verifice legitimitatea acţiunilor statale. Din perspectiva lui Bonhoeffer, însă, era cât se poate de clar că lucrurile nu stăteau aşa. În viziunea sa, Biserica trebuia în acelaşi timp - dată fiind potenţiala încălcare a drepturilor fundamentale ale omului - să acorde sprijin victimelor acţiunilor statale nedrepte.

În atenţia Gestapo

Anii ce au urmat au fost marcaţi de lupta împotriva atitudinii nepăsătoare a Bisericii germane, împotriva războiului, împotriva măsurilor teroriste adoptate de stat, împotriva discriminării rasiale şi a conceptului nazist de „Führer“. Din octombrie 1933 Bonhoeffer este numit pastor în cadrul a două comunităţi germane din Londra, timp în care şi-a creat legături cu mediile eclesiale din străinătate, în special cu Episcopul de Chichester, Dr. George Kennedy Allen Bell. În 1934, Dietrich Bonhoeffer a condus delegaţia germană de tineret la întrunirea ecumenică din insula daneză Fanö, unde a atras atenţia prin cuvântarea sa „Biserică şi lume“.

Fascinat de rezistenţa non-violentă a lui Mahatma Gandhi, Bonhoeffer se străduieşte să obţină o invitaţie pentru a putea vizita India. El dorea să studieze acolo mai îndeaproape metodele pacifiste folosite de Gandhi în acţiunile sale. În timpul pregătirii acestei călătorii, însă, Bonhoeffer primeşte o solicitare din partea „Bisericii Mărturisitoare“ căreia îi dă curs.

Din aprilie 1935 el va prelua conducerea unei seminar omiletic, organizat în ilegalitate, mai întâi într-o locaţie la malul Mării Baltice, apoi în Finkenwalde, pe teritoriul actualei Polonii. Aflând de acţiunile şi legătura sa cu „Biserica Mărturisitoare“, regimul nazist îi retrage tânărului docent dreptul de a preda la Universitatea din Berlin, iar în 1940 Poliţia Secretă nazistă (Gestapo) va închide definitiv şi seminarul omiletic din Finkenwalde.

Hitler emite ordinul de execuţie

Prin intermediul cumnatului său, Hans von Dohnany, va afla de încercările de înlăturare de la putere a dictatorului Adolf Hitler, tentative la care şi Bonhoeffer a luat parte, dar care au eşuat în repetate rânduri. Implicarea sa în astfel de acţiuni îi va provoca tânărului teolog numeroase alte neplăceri.

În anul 1939, Dietrich Bonhoeffer răspunde invitaţiei adresate de nişte prieteni din S.U.A. de a preda dincolo de ocean o serie de cursuri de teologie. Preocupaţi de situaţia complicată a lui Bonhoeffer în raport cu autorităţile naziste, prietenii americani sperau că această nouă preocupare va estompa opoziţia teologului german faţă de regimul pe care el în considera nelegitim şi inuman. În ciuda tuturor insistenţelor, însă, Bonhoeffer va părăsi S.U.A., revenind în ţara sa natală, cu puţin timp înainte de izbucnirea celui de-al doilea război mondial. Aici, însă, va primi la scurt timp, interdicţia din partea regimului nazist de a vorbi în public şi de a scrie.

În ianuarie 1943 Bonhoeffer s-a logodit cu Maria von Wedemeyer (1924-1977) pentru ca doar două luni mai târziu, să fie arestat şi încarcerat la închisoarea militară din Berlin-Tegel. În timpul şederii în această închisoare apare cea mai cunoscută lucrare a lui Bonhoeffer „Împotrivire şi iertare“, publicată ulterior ca o colecţie a scrisorilor teologului către apropiaţii săi.

După numai câteva luni, în septembrie 1943, au fost descoperite unele documente care confirmau implicarea lui Dietrich la mişcarea de rezistenţă împotriva nazismului. Acest fapt a determinat mutarea deţinutului într-un buncăr al Gestapo-ului din Berlin, apoi în lagărul de concentrare de la Buchenwald, în apropiere de Weimar. De aici, din cauza apropierii rapide a trupelor americane eliberatoare, Bonhoeffer a fost din nou mutat, de data aceasta în lagărul de concentrare de la Flossenbürg.

În 5 aprilie 1945, Hitler a emis personal ordinul judecării şi executării teologului Dietrich Bonhoeffer, fapt care s-a împlinit câteva zile mai târziu. În dimineaţa zilei de 9 aprilie 1945, cu doar câteva săptămâni înainte de capitularea Germaniei, Bonhoeffer, împreună cu alţi opozanţi ai regimului au fost executaţi prin spânzurătoare în lagărul de concentrare din Flossenbürg.

Frăţia creştinească, deasupra oricărei uri naţionale

Înainte de a fi executat, Bonhoeffer l-a rugat pe unul dintre deţinuţi, englezul Payne Best, să-i transmită salutări prieteneşti episcopului Georg Bell, în caz că reuşeşte să ajungă acasă. La despărţire, i-a spus lui Payne următoarele cuvinte: „spune-i că acesta este pentru mine sfârşitul, dar şi începutul. Împreună cu el cred în principiul frăţiei creştineşti universale, care se ridică deasupra oricăror uri naţionale şi că victoria noastră este sigură“.

Scrierile păstrate de la Dietrich Bonhoeffer, în special cele din ultima parte a vieţii, sunt puternic impregnate de dramatismul condiţiei pe care teologul german şi-a asumat-o conştient şi liber. Ele dau mărturie şi în prezent despre destinul tragic al unui om considerat astăzi un simbol al curajului mărturisitor.

▲ Martir sau nu?

Sentinţa pronunţată în cazul lui Dietrich Bonhoeffer şi a altor opozanţi ai nazismului a fost valabilă, oficial, până în anii 1990, aşa încât rudele sale, spre exemplu, nu au primit despăgubiri ca reparaţie morală pentru suferinţele provocate de regimul nazist. Abia printr-o hotărâre a parlamentului german din deceniul trecut au fost abrogate sentinţele pronunţate de către regimul nazist în cazuri similare, şi astfel, implicit Dietrich Bonhoeffer a fost formal declarat nevinovat.

Cu toate acestea, în interiorul Bisericii Protestante, percepţia cu privire la calitatea de martir, în înţelesul creştin al cuvântului, a lui Dietrich Bonhoeffer, nu este unilateral pozitivă. Este semnificativ în acest sens protestul unor pastori din Bielefeld, în anul 1948, cu privire la o iniţiativă de a se denumi străzi cu numele lui Bonhoeffer. Aceştia îşi motivau atitudinea prin aceea că: „noi nu dorim să ştim că numele fraţilor noştri care au fost ucişi pentru credinţa lor, se află în acelaşi rând cu martirii politici“. La această atitudine, Karl Bonhoeffer, tatăl lui Dietrich a dat următorul răspuns: „Fiul meu cu siguranţă nu şi-ar fi dorit ca astăzi, străzi să-i poarte numele. Pe de altă parte sunt convins că nu ar corespunde convingerilor lui să fie despărţit de cei cu care ani de-a rândul a trăit împreună în închisori şi lagăre de concentrare şi care din motive politice au fost ucişi.“

În anul 2000, Biserica Romano-Catolică a publicat un Martirologiu pentru spaţiul vorbitor de limbă germană, în care apare şi numele lui Dietrich Bonhoeffer ca martir necatolic, în grupa „martirilor ecumenici“.