Memoria Bisericii
Dionisie Udişteanu - „O viaţă ca oricare alta“

Dionisie Udişteanu - „O viaţă ca oricare alta“

Adrian Nicolae Petcu, 28 Aprilie 2013

Acum aproape un deceniu, în timp ce mă aflam la Biblioteca Sfântului Sinod de la Mănăstirea Antim, de vorbă cu părintele Grigore Băbuş, care îmi depăna din amintirile unei vieţi zbuciumate în perioada comunistă, aveam să-l cunosc pe jurnalistul de radio Mircea Motrici. Printre altele, anunţa cu bucurie publicarea la Editura suceveană Muşatinii, în colecţia „Restituiri - Dionisie Udişteanu“, a volumului de memorii a unchiului său, arhimandritul Dionisie Udişteanu. Este cartea la care ne referim în prezentarea de faţă, considerând că reprezintă un exemplu de memorialistică eclesiastică românească ce nu poate fi eludată, atunci când se cercetează istoria bisericească interbelică. Deşi se limitează numai până la anul 1929, încercarea memorialistică a părintelui Udişteanu reflectă oglinda unei vieţi tumultuoase a unui tânăr abia intrat pe poarta mănăstirii nemţene Secu şi care doreşte să devină un slujitor cât mai util Bisericii căreia i se dedicase. De prea multe ori detaliază, chiar prin documente cu trimitere în arhive, devenind poate prea tehnic în invocarea izvoarelor istorice. Totuşi, prin rememorarea cu fidelitate a trecutului, părintele Dionisie reuşeşte să redea cititorului o frescă inedită asupra a ceea ce însemna ascensiunea formativă a călugărului român interbelic. După mai multe încercări de a se stabili într-un aşezământ monastic, în 1915 tânărul Dumitru se hotăra pentru rămânerea în chinovia din Secul Neamţului. „Am rămas în Mănăstirea Secu pentru totdeauna şi cu dragoste am făcut toate ascultările la care am fost pus şi Dumnezeu nu m-a părăsit!“, avea să scrie în memoriile sale. Ceaslovul şi Psaltirea au fost primele cărţi pe care le-a primit de la stareţul Calistrat. La Secu îi cunoaşte pe duhovnicii Ghervasie Hulubaru şi Ioanichie Moroi, pe care i-a avut profesori la şcoala de cântăreţi din acest aşezământ. Ca paracliser, ajunge ucenicul părintelui Vichentie Mălău, care la vremea aceea era marele eclesiarh al mănăstirii, şi se încadrează în atmosfera gospodărească şi duhovnicească care domina aşezământul de la Secu. „Îmi ceteam pravila de chilie seara şi dimineaţa şi făceam canonul de frate: 100 de metanii şi 300 de închinăciuni, cu Doamne Iisuse Hristoase, numită şi rugăciunea minţii“, spune în memoriile sale. „Am luat de la biblioteca mănăstirii din cuvintele Sf. Părinţi, hrană pentru mine. Şi părintele Vichentie mă controla asupra manifestării şi a trăirii mele în chilie şi în mănăstire! Mi-a luat caiete şi cerneală ca să mă deprind cu scrisul frumos, ortografie şi caligrafie. Părintele Vichentie părea mulţumit de mine! Şi eu mulţumeam lui Dumnezeu că mi l-a scos în cale!“ La sfârşitul războiului mondial, în ajunul praznicului Cuvioasei Parascheva, tânărul Dumitru avea să fie numit cântăreţ la Biserica „Sf. Trei Ierarhi“ din Iaşi. În capitala Moldovei avea să-l cunoască pe monahul Varlaam Arghirescu, care i-a fost un real sprijin sufletesc. L-a cunoscut pe ieromonahul Ilarion Radu şi a fost martorul evenimentelor din noiembrie 1918 prilejuite de transportarea capului lui Mihai Viteazul de la Iaşi la Mănăstirea Dealul, de lângă Târgovişte. Mai apoi, din dispoziţia stareţului Calistrat Dima, fratele Dumitru a fost trimis să urmeze Seminarul Teologic „Sf. Andrei“ din Galaţi. În memoriile sale, Dionisie Udişteanu face o descriere amănunţită asupra condiţiilor în care acest for de învăţământ teologic funcţiona, după încercările de reformare iniţiate de arhimandritul Visarion Puiu. Nu ezită să reliefeze neajunsurile pe care seminarul le cunoştea în desfăşurarea procesului de învăţământ. Mai apoi s-a transferat la seminarul de la Huşi, unde l-a cunoscut pe arhimandritul Chesarie Păunescu, în vremea aceea preot la catedrală şi director la Cancelaria episcopală. La sfatul acestui duhovnic, în 1922 tânărul Dumitru va intra în cinul monahal, pe seama Episcopiei Huşilor, primind numele de Dionisie şi fiind hirotonit diacon. Aici a slujit până în 1929, când, după ce absolvise Facultatea de Teologie din Bucureşti, tânărul monah Dionisie va ajunge profesor la seminarul teologic înfiinţat de întâiul patriarh al României la Mănăstirea Cernica. Monahul Dionisie relatează cu lux de amănunte despre perioada studenţiei de la Bucureşti, slujirea pe care o îndeplinea ca diacon la Huşi, despre sărbătorirea la Iaşi a celor 1.600 de ani de la primul Sinod ecumenic şi festivităţile prilejuite de ridicarea la rangul de Patriarhie a Bisericii Ortodoxe Române, evenimente la care a fost martor direct. În concluzie, lectura acestui volum este o provocare pentru înţelegerea şi cunoaşterea trecutului bisericesc interbelic, mai ales că este ilustrat cu un bogat fond fotografic, provenit din arhiva personală a arhimandritului Dionisie Udişteanu. 


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!