An omagial
Discurs al regelui Ferdinand de acum 100 de ani

Discurs al regelui Ferdinand de acum 100 de ani

Încheierea Păcii de la Buftea-București din 7 mai 1918 a permis Sfântului Sinod să se întrunească pe parcursul lunii iunie 1918, la Iași, pentru a rezolva chestiunile urgente ale Bisericii. Printre multele decizii luate în cadrul Sinodului s-a aflat și alegerea unor noi episcopi în posturile rămase vacante ale Episcopiilor de Râmnic și Argeș. Astfel, în ziua de 4 iulie 1918, a avut loc numirea lui Antim Botoșeneanul Episcop al Râmnicului și Noului Severin și Teofil Ploieșteanul ales Episcop al Eparhiei Argeșului.

Izbucnirea Primului Război Mondial a bulversat întreaga societate românească nevoită să se supună unor grele privațiuni și constrângeri dictate de necesitatea împlinirii prin luptă a idealului național. O mulțime de greutăți și obstacole au brăzdat atunci drumul și viața Bisericii, dar aceasta nu s-a clintit rămânând prin ierarhii, preoții și călugării săi alături de români și luptând pentru idealul Marii Uniri.

Războiul a provocat o serie de blocaje în viața bisericească, întrucât Sinodul nu s-a mai putut întruni regulat, iar problemele de ordin administrativ s-au acumulat, perturbând buna funcționare a vieții din parohii. Încheierea Păcii de la Buftea-București din 7 mai 1918 a permis Sfântului Sinod să se întrunească pe parcursul lunii iunie 1918, la Iași, pentru a rezolva chestiuni urgente ale Bisericii.

În acest context, printre multele decizii luate s-a aflat și aceea a alegerii unor noi episcopi în posturile rămase vacante ale Episcopiilor de Râmnic și Argeș. Desfășurate în ziua de 4 iulie 1918, alegerile pentru noii episcopi au avut ca rezultat numirea lui Antim Botoșeneanul Episcop al Râmnicului și Noului Severin, cu 175 de voturi din 202 exprimate, și a lui Teofil Ploieșteanul Episcop al Eparhiei Argeșului, cu 181 de voturi din 194. Două zile mai târziu, presa din Iași prezenta pe larg ceremonia de învestitură a noilor ierarhi.

O sărbătoare a orașului Iași

Alegerea noilor episcopi de către Sfântul Sinod și ceremonia de învestire au fost pentru orășenii din Iași un adevărat eveniment, căci, în vremurile grele ale războiului, de Biserica Ortodoxă Română au ținut multe, inclusiv speranța și credința în cauza națională. Clopotele tuturor bisericilor din oraș au bătut pe întreg parcursul ceremoniei, vestind evenimentul desfășurat la palatul regal.

Ziarul conservator „Evenimentul”, care apărea la Iași, a relatat în detaliu, în ziua de 6 iulie, pe prima pagină modul în care s-a desfășurat ceremonia de învestire a noilor episcopi. Iată și câteva spicuiri din această relatare: „Astăzi la orele 12, a avut loc la Palatul Regal din strada Lăpuș­neanu în sala de ceremonii învestitura prea Sfințiților Arhierei Antim Botoșăneanul și Teofil Ploeșteanu aleși episcopi ai eparhiei Râmnicul Noul Severin și al eparhiei Argeșului. La ora 12 fără 5 minute se aflau la Palat dnii miniștri Al. Marghiloman, George Arion, general Hârjeu, Simion Mehedinți… La ora 11 jumătate, cortejul a părăsit curtea Mitropoliei în ordinea următoare; d. general Nicoleanu, prefectul poliției, protoerul orașului, un ploton de cavalerie, trăsura regală cu Înalți Prea Sfințiile Sale Mitropoliții Conon Arămescu și Pimen, trăsura regală cu noii episcopi Antim și Teofil, un ploton de cavalerie. La intrarea cortegiului în curtea palatului regal, garda a dat onorul și muzica militară a intonat Spre rugăciune. La orele 12, M.S. Regele, însoțit de ASR Principele Carol, de adjutanții regali și-a făcut intrarea în sala de ceremonii. După ce regele s-a așezat pe tron, în fața sa a venit Prea Sfințitul Episcop Antim al Râmnicului. Mitropolitul Conon luând cârja episcopului din mâna Arhidiaconului, a remis-o M.S. Regelui, iar d. Simion Mehedinți, ministrul Cultelor, a dat cetire diplomei recomandând pe noul ales. M.S. a încredințat cârja episcopală Prea sfinției sale Episcopul Rîmnicului care a mulțumit”. Imediat după aceasta cu aceeași solemnitate s-a procedat și cu învestitura Episcopului Teofil.

Misiunea Bisericii în viziunea regală

Conform protocolului ceremoniei, regele Ferdinand a ținut să transmită mesaje individualizate către noii episcopi, mesaje reunite într-un scurt discurs care a avut trei părți. În prima parte, regele s-a adresat Episcopului de Râmnic, elogiind contribuția personală a acestuia la viața bisericească și culturală a țării și încredințându-i o nobilă sarcină: „Prea Sfințite Părinte, în ținuturile de peste Olt vei avea de păstorit o poporație vrednică, însuflețită de un puternic simțământ religios. Aici au luat ființă cele întâi mănăstiri, sub aripa cărora s-a născut și a înflorit cartea și arta românească. La mănăstirea Tismana se păstrează cu evlavie pomenirea Sfântului Nicodim, întemeietorul vieții mănăstirești în timpul Basarabilor dăscălicători de țară. La mănăstirea Cosia odihnesc rămășițele lui Mircea cel Bătrân, alăturea cu ale Teofanei, îndurerata maică a lui Mihai Viteazul. Pentru mănăstirea Hurezi această comoară de artă a lui Brâncoveanu Voevod, Regina împreună cu Mine, avem cea mai duioasă dragoste. Ți se deschide dar un câmp larg de muncă, pentru ca darurile unui trecut așa de bogat să fie cu sfințenie păstrate și cu dragoste sporite în viitor”.

A doua parte a discursului regal a fost adresată Episcopului Argeșului. În mesajul regelui s-a simțit nota personală a legăturilor speciale cu mănăstirea de aici, unde era înmormântat unchiul său, regele Carol I.

Iată și cuvintele adresate Episcopului Teofil: „Prea Sfințite Episcop al Argeșului, La Argeș vei avea în grija Prea Sfinției Tale acel măreț monument al artei noastre naționale unde alăturea de Voivozi din vremurile bătrâne se odihnesc rămășițele scumpului Meu Unchiu și ale Reginei Elisaveta. Mormântul lor va fi de a pururea pentru poporul român ca un simbol de trăinicie a Dinastiei, liber aleasă de dânsul și cu adâncă dragoste făurită de întâiul Rege al României, care a fost chemat de glasul unei națiuni îndelung zbuciumate și din imboldul unui sentiment de conservare națională spre a curma pentru totdeauna dăunătoarele lupte pentru schimbările de domnie”.

Cea mai importantă parte a mesajului rostit de către regele Ferdinand a fost cea finală, întrucât se adresa direct populației din zona Munteniei aflate sub ocupație, o zonă în care numele regal era discreditat și interzis de către autoritățile de ocupație.

Partea finală a discursului sublinia și viziunea regală privind rolul și importanța Bisericii și a slujitorilor săi în făurirea unității naționale: „Plecând în Eparhiile ce vă sunt încredințate spre păstorire sunt sigur că vă veți înconjura de clerici înzestrați cu pricepere și tragere de inimă pentru propovăduirea mântuitoarelor învățături ale Evangheliei și pentru înălțarea sufletelor întru îndeplinirea datoriilor ce isvoresc din dragostea aproapelui.

Astăzi, mai mult ca oricând, Biserica este chemată să fie părtașă la munca pentru opera de concordie și de întărire sufletească prin unirea și înălțarea tuturor inimilor românești. Atâtea avem de apărat, atâtea sunt de reclădit, atâtea răni de vindecat. Și pentru ca această patriotică operă să se facă pe temelii sănătoase, este nevoie ca păstorii sufletești ai poporului să se afle mereu în mijlocul credincioșilor, cercetându-le nevoile și suferințele și aducând până în cel din urmă sătișor sfatul cel bun: alinarea și încrederea.

În acest chip, vaza și însemnătatea Sfântei noastre Biserici naționale se va înălța cu o nouă strălucire, ca în vremurile de credință și de mărire. Mulțu­mindu-vă pentru asigurările de devotament ce-mi aduceți mie și Familiei mele, vă doresc din inimă o lungă și fericită păstorie și vă rog să aduceți tuturor poporenilor din Eparhiile Prea Sfințiilor Voastre salutul meu mișcat și asigurarea adâncei dragoste a întregii mele Familii”.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!