An omagial
Arhimandritul Roman Braga împreună cu obştea de maici

„Doar când mergi înlăuntrul tău afli cine ești”

Alexandru Cantoriu, 09 Iulie 2017

Totul a început în anul 1922, în satul Condrița din Basarabia, când s-a născut al șaptelea copil al familiei Cosma și Maria Braga, cel care va deveni peste ani cunoscutul arhimandrit Roman Braga. Aproape de casa părintească se afla o mănăstire cu o numeroasă obște, 80 de viețuitori. Această situație nu a fost considerată o coincidență de către părintele Roman. În ciuda vârstei fragede, la 12 ani a intrat în Mănăstirea Căldărușani. Un an mai târziu a mers la seminarul de la Cernica. A studiat apoi la Seminarul Central din București, la Seminarul Teologic din Chișinău, la Institutul Teologic din București, la Facultatea de Litere și Filosofie din Capitală și la Seminarul Pedagogic „Titu Maiorescu” de aici. A urmat doctoratul, pe care nu l-a finalizat din cauza detenției.

Prima persoană duhovnicească din viața lui a fost mama, care știa Psaltirea pe de rost. Aceasta intenționase să meargă la mănăstire, dar la insistențele părinților s-a măritat. Din fericire, soțul i-a înțeles înclinațiile spirituale și casa a devenit o mică biserică, împodobită cu icoane și înzestrată cu multe cărți de rugăciuni. Fiul lor însă, care va deveni monah, a îndrăznit să afirme că a trăit în familia lui ca într-o mănăstire. Copiii familiei Braga citeau Psaltirea, Ceaslovul, Triodul, Penticostarul și Viețile Sfinților. Astfel, la vârsta de 5 ani, tânărul Braga ajunsese să citească Acatistul Sfintei Maria Magdalena în chirilică.

Prințesa din vis

Prima dată a fost arestat în 1948. În timpul acestei detenții, pe când lucra la Canalul Dunăre-Marea Neagră deseori era bătut crunt pentru că nu reușea să-și termine norma. Într-o noapte a adormit foarte întristat și a avut un vis neobișnuit: mama lui îl chema din pridvorul Bisericii Sfântului Nicolae a Mănăstirii Condrița. Și i-a spus: „Ce bine că ești aici, Dumnezeu mi-a zis că trebuie să o salvezi pe prințesa Laodiceea”. Încerca să-și dea seama cine ar putea fi prințesa. Aceasta era în biserică, iar sovieticii veneau ca să o omoare. Misiunea lui era să fugă cu ea în pădure pentru a se ascunde. Pe prințesă, care avea chipul unei tinere, a luat-o de mână și au început să fugă. Comuniștii au invadat mănăstirea prin cele trei porți și îi urmăreau. De multe ori a căzut, a obosit, dar copila l-a ridicat în aer și i-a zis: „Nu tu mă salvezi; eu te salvez pe tine”. Imediat s-a făcut liniște și nu mai era nimeni pe urmele lor. Apoi prințesa i-a zis: „Privește în jurul tău. Nimic nu este real. Lumea este plină de simboluri. Singurele realități în această lume sunt Dumnezeu, eu și tu”. Și s-a trezit. Munca în lagăr a continuat. După o scurtă vreme l-a cunoscut pe ieromonahul Evghenie Hulea, un monah simplu care își ierta cu multă ușurință torționarii. Acesta a devenit duhovnicul părintelui Roman în penitenciar. Într-o zi, părintele Evghenie i-a zis: „Toți suntem chemați de Dumnezeu pentru ceva anume.

Cred că tu ești chemat să devii monah”. Părintele Roman considera acest sfat ca fiind adresat strict pentru el. După eliberarea din 1953 s-a întâlnit cu un prieten care l-a întrebat ce poate să-i ofere. Părintele i-a răspuns: „Nimic. Vreau să devin monah”. Totuși, prietenul i-a dăruit un volum de Baudelaire, „Les Fleurs du Mal”. Proaspăt eliberatul Braga a deschis la un sonet și a citit: „Singura realitate în această lume este Dumnezeu și tu; tot ce vezi în jurul tău este doar un simbol”. Deși părintele nu umbla după miracole și vise, ba chiar le respingea, acest vis a fost o realitate în viața sa și l-a întărit în convingerea că mama lui a vrut ca el să fie monah. În următorul an după eliberare, 1954, a fost tuns în monahism și hirotonit diacon. A slujit la Catedrala Mitropolitană din Iași.

A doua oară a fost arestat în 1959 pe motiv că făcea parte din Mișcarea „Rugul Aprins”, alături de alți 15 intelectuali. După un proces cu ușile închise, a fost condamnat la 18 ani de închisoare pentru că a comentat texte din operele Sfântului Vasile cel Mare, Ioan Scărarul și Grigorie de Nyssa cu scopul de a îndepărta Guvernul de la putere!!! Este trimis în lagărul de muncă silnică din Delta Dunării. Acolo a fost împreună cu alți membri ai „Rugului Aprins”, precum părinții Sofian Boghiu, Grigore Băbuș, Felix Dubneac, Benedict Ghiuș și alții. Datorită amnistiei generale din 1964, care îi viza pe toți deținuții politici, este eliberat. Tot în acest an este hirotonit și preot.

În 1965 a fost numit preot în Parohia Negrești, în partea de nord a țării, transferat apoi de Guvern într-un sat de lângă Oradea. În anul 1968 a fost trimis de Patriarhie ca preot misionar în Brazilia, la comunitatea din Sao Paulo. În 1972 a fost chemat de Episcopul Valerian Trifa în Statele Unite, unde a desfășurat o amplă lucrare misionară și liturgică. A trecut la Domnul la data de 29 aprilie 2015 la Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului din Rives Junction, Michigan.

Poarta spre universul interior al omului

Cultura noastră este îndreptată spre exteriorul nostru, este o cunoaștere îndreptată spre în afara noastră. Dar în temniță părintele a avut nevoie de o metodă pentru a dobândi adevărata cunoaștere, cunoașterea de sine. În celulă nu erau cărți. El mărturisea: „Nu este o exagerare să afirm că în libertate devenim cumva sclavii cărților, ai ceea ce citim; nu avem timp nici măcar să știm cine suntem pentru că suntem făcuți din citate”.

Deoarece deținuții nu știau dacă vor mai fi vreodată liberi și nu aveau siguranța zilei de mâine, atunci începeau să trăiască intens în Dumnezeu și să se afle pe ei înșiși în Dumnezeu. Părintele Roman a trăit în închisoare ca la mănăstire: „Singura mănăstire în care am trăit a fost închisoarea, timp de 11 ani; și a fost probabil bine, fiindcă toată inspirația mea de acolo a venit. Când ești într-o celulă, înconjurat de patru pereți, fără cărți sau măcar un creion sau hârtie, trebuie să pleci undeva; și mergi înlăuntrul tău și afli cine ești. Dar nu este nici o cale de a te înțelege pe tine însuți dacă nu-L descoperi pe Dumnezeu înlăuntrul tău, pentru că El este pecetea per­sonalității noastre”. Cei care nu au avut dialog cu Dumnezeu s-au pierdut. Au încercat să-și petreacă timpul gândindu-se la teorii, filosofii, matematică și altele. Dar după un timp mulți dintre ei au înnebunit, pentru că nu au înțeles de ce Dumnezeu a îngăduit să ajungă în astfel de situații crunte. Părintele Roman a interpretat astfel lipsa libertății: „Dumnezeu nu a vrut ca noi să avem o perspectivă exterioară asupra lucrurilor, ca să ne determine să ne întoarcem înlăuntrul nostru și ca să coborâm în adâncul conștiinței, unde El ne aștepta deja. Cred că acesta a fost antrenamentul meu monahal”.

Având în vedere că făcuse parte din Mișcarea „Rugul Aprins”, părintele Roman avea cunoștințe despre Rugăciunea inimii, însă le considera mai mult teorie. Ajuns la închisoare, lucrurile s-au schimbat radical, după cum el însuși își amintește: „Acolo, în acele momente dificile, mărturisesc că am început să rostesc Rugăciunea lui Iisus și să o practic intens. Numai atunci am fost în stare să descopăr cât de frumoasă este viața lăuntrică a omului”. Părintele a ajuns la măsura în care simțea prezența lui Dumnezeu într-un mod clar și puternic înlăuntrul său. Atunci când se ruga nu vedea și nici nu-și ima­gina pe Dumnezeu în afara lui.

Deși viața părintelui Roman a fost un șir întreg de suferințe și încercări, iubirea lui Dumnezeu l-a însoțit neîncetat: „Cred că taina vieții mele este legată de bucurie. Și niciodată nu obosesc să le spun tuturor să fie bucuroși. De ce am fi triști când noi suntem ai Domnului și El ne iubește atât de mult, încât nu-și poate lua ochii de la noi, precum o mamă nu-și poate lua ochii de la copilul ei?” În cele din urmă, putem afirma că părintele Roman Braga a fost un om al bucuriei izvorâte din suferință și din simțirea prezenței și a iubirii lui Dumnezeu.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!