Doi ani de la trecerea la Domnul a lui Virgil Cândea

Elena Tăbuş, 21 Februarie 2009

Pe 16 februarie s-au împlinit doi ani de la trecerea la Domnul a academicianului Virgil Cândea. Despre fapte acestuia şi recunoaşterea lor stau mărturie atâtea rânduri de regret şi de mulţumire a multor personalităţi româneşti şi străine, laice sau clericale, păstrând vie amintirea autorului unor celebre tratate şi articole, apărute în publicaţiile epocii.

Dincolo de mărturiile marilor nume ale culturii româneşti, amintirea celui care a fost unul dintre cei mai mari învăţaţi români dăinuie mai ales în sufletul celui pentru care acest om nu a fost doar un cărturar, ci în primul rând tată.

Pentru fiu a fost modelul în ceea ce priveşte munca, fiind cel care i-a vegheat copilăria, adolescenţa şi mai apoi maturitatea. El i-a îndreptat paşii către teologie, spre descoperirea lui Dumnezeu. „Tata ştia să îmbine cu delicateţe şi tact deosebite grija pentru familie şi grija pentru munca sa, pentru strângerea instrumentelor de studiu - cărţile. Acum, la doi ani de la săvârşirea lui aici, în această lume îi simt lipsa cumplit, fiindcă a fost pentru mine mentorul şi tatăl desăvârşit pe al cărui umăr m-am sprijinit adeseori, omul care ne-a luminat copilăria şi tinereţea cu exemplul său de muncă şi generozitate faţă de toţi şi faţă de familie. Un mare savant, o personalitate cuceritoare, o inimă largă şi deschisă. Acesta a fost tatăl meu şi aşa va fi cât va dăinui în memoria tuturor celor care l-au cunoscut sau pe care i-a ajutat. Pentru mine, s-a stins mai mult decât tatăl meu, s-a stins binefăcătorul meu de dincolo de moarte şi locul l-a luat el, Virgil Gheorghe Cândea, care mă veghează de sus cu acrivie, şi pe care şi azi, când greşesc, îl rog să mă ierte şi să mă îndrume“, mărturiseşte cu emoţie fiul marelui academician, Bogdan Cândea.

O parte din cărţile sale, donată Bibliotecii Academiei

Aproape nu era colţ în casă unde să nu se afle un raft de cărţi şi să fie aşezate cu foarte multă metodă. Dintr-o diversitate de domenii, la început, volumele de cărţi au fost mai apoi triate într-o bibliotecă fabuloasă. Cumpărate de la anticariat sau aduse de peste hotare, ele constituiau o comoară de mare preţ pentru cărturar.

Astăzi, o importantă parte a bibliotecii şi câteva obiecte care au aparţinut istoricului au fost donate Bibliotecii Academiei, unde s-a înfiinţat o sală ce-i poartă numele.

O altă importantă donaţie a fost făcută Bibliotecii Sfântului Sinod al BOR. Peste 1.000 de volume, din care cel puţin 250 de volume carte veche.

„Secretar postum“ al lui Dimitrie Cantemir

Virgil Cândea a descoperit în anul 1948, în depozitul de carte al bibliotecii Houghton a Universităţii Harvard din Cambridge, Massachusetts, manuscrisul original în limba latină al celebrei opere a Principelui Dimitrie Cantemir „Creşterea şi descreşterea Imperiului Otoman“. Această descoperire demonstra că aria de răspândire a operei marelui cărturar român cuprinde nu numai Europa şi Orientul Apropiat, ci şi America de Nord.

Fericita descoperire a manuscrisului cantemirian a fost catalogată în acea epocă drept „cea mai senzaţională dintre descoperiri în domeniul literelor româneşti“, potrivit lui Dan Zamfirescu.

„Nu suferea să irosească timpul, ci întotdeauna un gând, o idee luminoasă îi străbătea cugetul, în legătură cu activitatea lui, cu o conferinţă pe care trebuia să o pregătească, o ediţie la care trebuia să mai adauge nişte note…“, mai spune dl Bogdan Cândea.

„Ambasador cultural“, în Orientul Apropiat

Prin atenţia acordată relaţiilor româneşti cu Orientul Apropiat, Virgil Cândea a pus în lumină aspecte necunoscute ale culturii şi artei arabe. Într-una din văile Munţilor Libanului, a descoperit pustnici cu chiliile săpate în calcar şi a păşit într-una din ele, găsind un schimnic în rugăciune, care i-a făcut semn să aştepte. Era unica vale din lume, unde încă se mai vorbea limba aramaică. Mai mult prin semne a aflat de la schimnic că acesta se ruga cu „rugăciunea inimii“. Valea avea peste trei sute de vieţuitori.

Cea mai veche cronică română, păstrată numai prin versiunea arabă a lui Macarie Zaim, „Letopiseţul Ţării Româneşti“ (1291-1664) a fost descoperită de cărturar în deşertul Libanului, într-un schit; aflată într-un cufăr sfinţit, aceasta conţinea după aprecierile monahilor de acolo cele mai valoroase odoare ale schitului. A cerut permisiunea să îl deschidă şi a găsit o icoană, dedesubt un ştergar şi sub acesta cea mai veche cronică păstrată în limba arabă. Cronica a fost fotografiată, microfilmele au fost aduse în ţară; cercetătorul a reconstituit cronica, iar fiica sa, Ioana Feodorov, a tradus-o din arabă în română.

A descoperit prima traducere arabă a „Divanului“, prima scriere a lui Dimitrie Cantemir. Cu titlul „Pacea Înţeleptului şi turbarea hulitei lumi“, această carte a circulat timp de două secole (XVIII şi XIX) ca operă anonimă, sau a fost atribuită Sfântului Vasile cel Mare, ceea ce denotă prestigiul teologic de care s-a bucurat opera cantemiriană.

A descoperit icoanele melkite, în Liban

În 1724, după tulburări de durată, din Biserica Ortodoxă din Liban s-a desprins o comunitate greco-catolică (unită cu Roma), preluând denumirea de „melkită“, care fusese folosită până atunci pentru creştinii calcedonieni (de la sir. melek, „împărat“, cu referire la cel al Bizanţului).

Conform mărturisirilor domnului Bogdan Cândea, icoanele melkite au fost descoperite în deşertul Libanului de către tatăl său. Pentru aceasta a străbătut deşertul Libanului cu o maşină de teren însoţit de un fotograf, care a imortalizat pe microfilm acele icoane, acoperite cu var sau fresce musulmane. A cerut îngăduinţa, acreditat de conducerea Libanului, să cureţe icoanele din altarul unei biserici care fusese ortodoxă, dar acum, fiind moschee, avea icoanele acoperite cu var. A obţinut libertatea să şteargă zugrăveala, sub aceasta descoperind o icoană superbă, o icoană melkită. Acestea sunt icoane copte, smolite la faţă, reprezentând arabi creştini. A organizat la Beirut o expoziţie cu icoanele găsite, ajutat de Sylvia Agemian, cercetător, iar, sponsorizat fiind de Camille Aboussouan, a realizat un album al acestor icoane.

Pentru descoperirea icoanelor melkite a primit distincţa „Ordinul naţional al Cedrilor“ de la preşedintele Libanului, Charles Hellou.

Mai apoi, avea să descopere icoane melkite şi la colecţionari particulari din România, fără ca aceştia să fi ştiut ce lucrări de mare preţ aveau în casă.

„Toată opera lui este o filantropie“

Virgil Cândea îşi găsea refugiul atât de necesar studiului şi cercetării în tăcerea adâncă a „paradisului“ bibliotecii personale, Bibilotecii Academiei sau în cucernicia mănăstirilor.

Creştinul ortodox, care se simţea bine în cucernicia mănăstirilor, care purta lungi schimburi de păreri cu duhovnicii săi, printre care menţionăm pe părintele Constantin Galeriu, acţiona mai ales faţă de cei aflaţi în impas, în virtutea binecunoscutului canon: „Milostenia ta sa fie într-ascuns (Matei 6, 4). Exista o asociaţie pentru copiii cu dizabilităţi, unde vira o sumă importantă de bani. Însă, după cum subliniază fiul marelui academician, Bogdan Cândea, „toată opera lui este o filantropie“ închinată celui ce singur este veşnic, mai presus de creşteri şi descreşteri de imperii, sufletul.

Repere biografice

Virgil Cândea s-a născut în Focşani la 29 aprilie, 1927. A urmat studii liceale la Râmnicu Sărat (1938-1945), universitare la Bucureşti (Ştiinţe juridice - 1945 - 1949, Filosofie - 1945-1949, Teologie - 1951-1955), primind diploma de Doctor în Filosofie în 1970, pentru teza „Filosofia lui Dimitrie Cantemir“. A fost bibliograf principal, apoi şeful secţiei de documentare la Biblioteca Academiei Române (1950-1961); director al Secretariatului general al Asociaţiei Internaţionale de Studii Sud-Est Europene (1963-1994), apoi Preşedinte de onoare. Între anii 1936-1972 a fost cercetător ştiinţific principal la Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române, secretar general al asociaţiei „România“ (1972-1990); profesor de Istoria relaţiilor internaţionale, Istoria culturii, Istoria spiritualităţii româneşti, Artă religioasă, la Universitatea Bucureşti - Facultatea de Drept (1963-1966), Facultatea de Istorie (1991-1992), Facultatea de Teologie (1993-1998), Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ (1980-1982), Academia de Ştiinte Economice (1991-1992); Profesor invitat la Institutul Universitar Oriental, Napoli (1965), Institutul de înalte studii internaţionale, Geneva (1970), Universităţile din Beirut(1982) şi Strasbourg (1983),Woodrow Wilson Center şi Smithsonian Institution, Washington (1984), Universitatea „La Sapienza“ - Roma (1990).

A susţinut numeroase prelegeri şi cicluri de conferinţe, a acordat interviuri pentru posturi de radio şi de televiziune româneşti şi străine. A condus lucrări de doctorat pe teme de istoria ideilor şi mentalităţilor. Pasionat de valorile umaniste ale spiritului românesc, şi-a dedicat întreaga viaţă cercetărilor şi studiilor de istorie, medievistică, artă religioasă, patrimoniu naţional. A îngrijit publicarea, în ediţii critice, a operelor lui Dimitrie Cantemir, Alexandru Odobescu, Dante. A organizat expoziţii internaţionale de icoane (Beirut 1969, Paris 1993). Opera sa cuprinde peste 300 de lucrări de istorie a personalităţii, a culturii şi a diplomaţiei, a cărţii şi tiparului românesc, a Bisericii şi Ortodoxiei.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!