Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Dosare civile şi penale, disponibile pe internet

Dosare civile şi penale, disponibile pe internet

Data: 19 Feb 2009

Toate dosarele din instanţele timişene, civile şi penale, vor fi publicate, integral, pe internet, astfel încât orice proces va putea fi urmărit de acasă, iar felul în care cauzele sunt judecate de magistraţi va putea fi cunoscut public. Magistratul Cristian Pup, responsabil al relaţiilor cu presa din cadrul Curţii de Apel Timişoara, a declarat că instanţa a achiziţionat un program special în acest sens, iar dosarele vor fi publicate, în prima fază, în sistem intranet, între instanţele subordonate Curţii de Apel Timişoara, ulterior urmând să fie disponibile şi pe internet pentru toţi cei interesaţi.

Reprezentantul Curţii de apel Timişoara spune că, prin introducerea noului sistem, se va putea urmări modul în care un judecător înţelege să judece o speţă şi să dea o soluţie într-un dosar, care, de multe ori, diferă de interpretarea pe care o dă un alt magistrat, pe o speţă similară. „Nu de puţine ori, cetăţenii rămân uimiţi că, pentru o anumită încadrare juridică, un complet de judecată dă o soluţie, iar într-o cauză identică, un alt complet dă o soluţie mult diferită“, a spus Cristian Pup. Pe de altă parte, judecătorii Curţii de Apel Timişoara sunt convinşi că, în acest fel, transparenţa în judecarea cauzelor va fi totală, iar suspiciunile de fraudare vor fi eliminate.