Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Reportaj Dragostea de semeni a unor tineri din Titan

Dragostea de semeni a unor tineri din Titan

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Reportaj
Un articol de: Ioan Bușagă - 14 Martie 2012

Tinerii Parohiei bucureştene "Sfântul Antonie cel Mare" - Titan au întreprins mai multe acţiuni caritabile pentru a dărui unor suflete încercate şi părăsite un zâmbet şi o speranţă pentru ziua de mâine. Iniţiativele tinerilor sunt rodul programelor catehetice "Copiii învaţă iubirea lui Hristos" şi "Contribuţia Bisericii la formarea tinerei generaţii".

În vreme ce mulţi tineri îşi petrec timpul potrivit duhului lumii acesteia, trăind de parcă nu ar muri niciodată, o altă parte dintre ei au înţeles menirea vieţii lor şi cu bucurie participă la viaţa Bisericii, desfăşurând o serie de activităţi de voluntariat pentru cei uitaţi de fiecare dintre noi. Un exemplu în acest sens sunt tinerii din Parohia "Sfântul Antonie cel Mare", din parcul bucureştean Titan, care au format o familie duhovnicească. Înainte de a începe postul, aceşti tineri au întreprins mai multe acţiuni caritabile, iar din donaţiile primite din partea credincioşilor s-au cumpărat produse alimentare, articole vestimentare şi rechizite pentru cei aproape 80 de copii cu dizabilităţi de la Complexul de servicii comunitare "Sfântul Andrei" din Ploieşti, celor 60 de bătrâni de la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Ciolpani şi copiilor de la Valea Plopului.

Acţiunea caritabilă a fost iniţiată cu ocazia implementării concursului de miniproiecte sociale din cadrul programului catehetic "Copiii învaţă iubirea lui Hristos", de către copiii ce iau parte la "Hristos împărtăşit copiilor". Aceşti copii s-au întrecut pe sine şi au realizat gustoase prăjituri şi frumoase mărţişoare, cărora nu le-au fixat preţuri, ci au lăsat să dea credincioşii cât îi lasă inima pe fiecare obiect realizat de ei în folosul altora. "Ne-am gândit la un mod inedit de a face rost de fonduri. Astfel, nu am dorit doar să cerem, ci să oferim şi noi ceva în schimbul donaţiilor oamenilor. Băieţii s-au ocupat de prepararea limonadei, fetele de prăjituri, şi împreună de mărţişoare şi brăţări", a precizat Dragoş Tuinea, participant la acţiunea caritabilă. Pentru acest eveniment caritabil, denumit "Un zâmbet încălzeşte inima", fiecare tânăr a purtat câte un şorţ şi o insignă specială. De asemenea, cu ajutorul unor oameni de bine, tinerii au anunţat evenimentul caritabil prin lipirea de afişe, realizarea de pliante, pe care le-au dus la şcolile dimprejur şi prin intermediul cărora se cerea o jucărie pentru bucuria unui copil sărman, iar pentru aceasta s-a amenajat şi un coş pentru donaţii.

Acţiunile caritabile ale tinerilor, rodul întâlnirilor catehetice

Toate aceste iniţiative social-filantropice sunt discutate în cadrul întâlnirilor catehetice bilunare de către tinerii care fac parte din proiectul catehetic "Contribuţia Bisericii la formarea tinerei generaţii". "Părintele diacon Marius Suiugan s-a străduit timp de un an de zile să ne adune şi, pe măsură ce timpul a trecut, tot mai mulţi tineri s-au adunat la aceste ore catehetice, unde discutăm pe diverse teme religioase contemporane, diferite probleme cu care noi, tinerii, ne confruntăm. Serile catehetice sunt benefice mai ales pentru tinerii care nu veneau pe la biserică şi astfel pot să găsească răspunsuri la întrebările care le macină sufletul", a subliniat Florina Florea. Rolul întâlnirilor catehetice este ca tinerii să înţeleagă ce înseamnă viaţa Bisericii şi cum se pot implica. "Datorită acestor întâlniri, văd cu alţi ochi Biserica. Înainte mi se părea plictisitor. Mă ruga mama să vin, dar obligându-mă, nu înţelegeam. Însă, cu timpul, am văzut Biserica altfel şi am început să înţeleg mai multe lucruri, care acum îmi plac. Am legat foarte multe prietenii şi mă simt ca într-o familie aici, la biserică", a mărturisit Miriam Biculescu.

Dorinţa de a cunoaşte mai multe despre credinţa ortodoxă, despre rânduielile Bisericii, dar mai ales pentru că au conştientizat că nimic din cele ale lumii acesteia nu le poate satisface năzuinţa după care sufletul lor tinde, la întâlnirile catehetice ale Parohiei "Sfântul Antonie cel Mare" - Titan participă tineri şi din parohiile vecine. "La serile catehetice au venit printr-un prieten, printr-o cunoştinţă, tineri şi din alte parohii. Unii dintre ei au frecventat şi tot felul de lucruri şi locuri neortodoxe, păgubitoare sufletului, dar odată ce au cunoscut ce înseamnă Ortodoxia, nu se mai duc să-şi murdărească sufletul cu noroi. Se trezesc la realitate. Unii o înţeleg, alţii deocamdată nu, dar important este că participă la întâlnirile catehetice, sunt curioşi, sunt puşi în valoare, iar pentru ei contează foarte mult şi astfel îi stimulează să întreprindă tot felul de activităţi. E frumos că au ajuns în sânul Bisericii, altfel se pierdeau în tot felul de anturaje şi, negăsindu-şi pacea şi locul, şi-ar fi căutat alinarea în alcool, tutun, droguri şi alte patimi trupeşti", a explicat teologul Cătălin Nicolae Grigorescu, care se ocupă şi de îndrumarea duhovnicească a orelor catehetice.

Recunoscători pentru darul vieţii

Mare parte din acţiunile caritabile desfăşurate de tineri s-au concretizat recent, când au mers la aşezămintele sociale de la Ciolpani şi Ploieşti. "Ne-am bucurat că am adus un zâmbet pe chipurile acestor bătrâni uitaţi de oameni şi a unor copii care nu au nici o vină că s-au născut aşa. Le-am adus puţină speranţă în inimile şi sufletele lor, iar bucuria copiilor şi a bătrânilor nu a constat în alimentele şi articolele vestimentare dăruite, ci în faptul că a stat cineva de vorbă cu ei, că am glumit şi ne-am jucat cu ei, că i-a întrebat cineva de sănătate şi că nu sunt uitaţi de lume. Totodată, întâlnirea cu ei a fost marcantă pentru noi, întrucât prin această acţiune caritabilă am dorit să-i conştientizez pe tinerii cu care am fost să devină recunoscători faţă de Dumnezeu pentru că sunt sănătoşi, faţă de părinţii lor, pentru că au o familie, au parte de iubire şi nu sunt uitaţi de oameni într-un centru", a reliefat diaconul Marius Fănel Suiugan, coordonatorul activităţilor catehetice.

Urmând exemplul altor parohii misionare, activităţile educaţionale şi social-filantropice ale Parohiei "Sfântul Antonie cel Mare" - Titan se vor diversifica săptămâna viitoare, când vor începe meditaţiile gratuite la disciplinele română, matematică şi engleză, iar în viitorul apropiat se va organiza un concert de muzică psaltică şi o cantină socială pentru copii care au parte de meditaţiile gratuite, fiindcă provin din familii sărace. În ciuda greutăţilor financiare se pot organiza acţiuni caritabile, dar, precum spunea diaconul Marius Fănel Suiugan, pentru toate acestea "trebuie să vrei să te implici şi să transpiri puţin, şi atunci Dumnezeu îţi va trimite ajutoare".