Diaspora
„E greu să trăieşti sărbătorile cu aceeaşi intensitate ca acasă“

„E greu să trăieşti sărbătorile cu aceeaşi intensitate ca acasă“

Oana Rusu, 01 Aprilie 2010

La Centrul Hispano-Român din Coslada - Madrid au loc numeroase acţiuni care îi atrag pe românii aflaţi în zonă. Fiind departe de casă, ei se întâlnesc la acest centru ca acasă, într-o zonă care este numită "Mica Românie", datorită numărului mare de conaţionali aflaţi în zonă. Alături de activităţile culturale pe care le organizează centrul şi care sunt intens frecventate, românii din Spania sunt nelipsiţi de la biserică, iar autorităţile spaniole au răspuns pe măsură, "nu au rămas indiferente la participarea din ce în ce mai activă a românilor la slujbele de duminică. De aceea au sprijinit comunitatea şi au oferit spaţii pentru a se ridica noi lăcaşuri de cult ortodox", a spus Ana Maria Marinescu, animator cultural la Centrul Hispano-Român.

"Aflaţi pe meleaguri străine, e destul de greu sa trăieşti sărbătorile româneşti cu aceeaşi intensitate ca acasă. Pentru că, oricât ai încerca, nu au acelaşi gust. Nimic nu e la fel, mereu îţi lipseşte ceva. Cel puţin aşa se întâmplă în cazul meu. Ani de zile, şi sunt de zece ani pe tărâmurile cervantine, pentru mine, sărbătoarea Paştilor a însemnat o luptă interioară, o dilemă emoţională care, până la urmă, s-a rezumat la doua zile libere, timp dedicat odihnei, întâlnirilor cu prietenii", a spus Ana Maria Marinescu, coordonator al Centrului Hispano-Român din Coslada - Madrid.

De obicei, "Paştile catolic, sărbătorit de spanioli, este cu o săptămâna înaintea celui ortodox, al nostru. Calendarul de muncă spaniol marchează ca zile nelucrătoare Joia şi Vinerea Mare, care, împreună cu zilele de weekend, înseamnă patru zile de mini-vacanţă, multă lume luându-şi liber şi în primele trei zile ale săptămânii pentru a pleca în concediu cu familia". Apoi, "săptămâna următoare, când vine Paştile ortodox, lucrurile deja au intrat în normal, nu mai sunt zile libere, trebuie să merg la muncă. S-a pierdut atmosfera aceea de sărbătoare, pentru că, pentru majoritatea locuitorilor, Paştile a trecut. Mai mult, îţi lipseşte ceea ce e mai important: familia. Iar bucatele de pe masă, chiar dacă sunt româneşti, îţi pot umple stomacul, dar nu şi golul pe care îl simţi gândindu-te la cei de acasă", povesteşte Ana Maria Marinescu.

"Mica Românie" din Corredor del Henares

Deşi e departe de casă, "din fericire, zona geografică în care activez, Corredor del Henares, care aparţine de Madrid, mai precis în localităţile vecine, Coslada, unde se află Centrul Hispano-Român la care lucrez ca animator cultural, şi San Fernando de Henares, municipiu înfrăţit săptămâna trecută cu Vaslui şi Câmpia Turzii, unde locuiesc, pot spune că s-a transformat într-o mică Românie datorită numărului ridicat de compatrioţi care locuiesc aici.

Asta face să te simţi, dacă nu ca acasă, cel puţin mai aproape de casă. Când mergi pe stradă e imposibil să nu auzi vorbindu-se limba română. Magazinele cu produse româneşti s-au înmulţit şi ele în ultimii ani, astfel ca poţi merge să-ti faci cumpărături ca şi cum ai fi în România. Numai cine nu vrea nu are produse româneşti pe masa de Paşti, pentru că sunt peste tot! Să nu uităm şi de firmele de transport care aduc autenticele produse româneşti pe mesele românilor. În cazul meu, eu sunt din Alexandria, judeţul Teleorman, un pachet trimis marţi ajunge aici vineri", a mai mărturisit Ana Maria Marinescu.

Biserica Ortodoxă Română, o prezenţă din ce în ce mai simţită

Pentru cei mai mulţi români din Spania, un centru de sprijin îl reprezintă Biserica. "Element esenţial în credinţa românului, Biserica a devenit şi ea un sprijin important în diaspora. Tot mai multe parohii ortodoxe s-au ridicat în ultimii ani, iar autorităţile spaniole nu au rămas indiferente la participarea din ce în ce mai activă a românilor la slujbele de duminică. De aceea au sprijinit comunitatea şi au oferit spaţii pentru a se ridica noi lăcaşe de cult ortodox. Chiar săptămâna trecută am citit într-o publicaţie a românilor de aici că, la data de 1 martie, s-a constituit, în baza Hotărârii nr. 051/2010 a Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei, parohia ortodoxă română Móstoles pi Alcorcón.

Slujba de Inviere din centrul Madridului este de mult o tradiţie, la aceasta participând personalităţi importante din rândul autorităţilor spaniole şi române, printre care reprezentanţi ai Ambasadei Române la Madrid şi membri ai Consiliului de Imigraţie din cadrul Comunităţii Madrid, de care aparţine centrul nostru. Pe lânga aceasta, se celebrează slujbe de Înviere şi în localităţi limitrofe Madridului, printre care Coslada, Getafe, Aranjuez", a spus Ana Maria Marinescu.

"Am dat mână cu mână cei cu inima română"

Pentru că se află departe de casă, românii păstrează legătura unii cu alţii mai ales prin intermediul instituţiilor. "În comunitatea Madrid există 17 centre pentru imigranţi, dintre care doar doua hispano-române. Sunt cunoscute sub numele de CEPIs, adică Centre de Participare şi Integrare pentru Imigranţi. Aceste centre aparţin de Consiliul Regional al Muncii, Femeii şi Imigraţiei şi sunt gestionate, cu bani publici, de diverse organizaţii non-guvernamentale", a spus Ana Maria Marinescu.

Astfel, la unul din cele două centre, cel din Coslada, activează ca animator cultural Ana Maria Marinescu. "Pe lângă serviciile oferite (toate gratuite) celor care ne trec pragul: consiliere juridică, consiliere psihologică, asistenţă socială, traducere şi interpretare, activităţi ludice şi educative pentru copii şi adulţi, cursuri de limbă spaniolă pentru români şi de limba română pentru străini etc., unul din obiectivele principale ale acestei instituţii este integrarea. Cultura joacă un rol extrem de important în atingerea acestui obiectiv, de aceea încercăm, pe cât se poate, să organizăm cât mai multe activităţi culturale pentru ca românii să se simtă mai aproape de casă (centrul este "casa" lor), iar spaniolii şi vizitatorii de alte naţionalităţi să ne cunoască tradiţiile, obiceiurile, cultura.

Deşi avem un buget limitat, încercăm, pe cât posibil, să nu lăsăm să treacă neobservat nici un eveniment important legat de tradiţiile noastre", a menţionat Ana Maria Marinescu.

Astfel, aici au avut loc zeci de activităţi, multe dedicate chiar sărbătorii Paştilor. "În 2009 am organizat o expoziţie de artizanat, care a avut un mare succes şi care s-a înscris în ciclul de activităţi, intitulat "Cunoaşte România", al cărui obiectiv a fost acela de a promova cultura, obiceiurile şi tradiţiile româneşti. Obiectele expuse au fost confecţionate manual de 14 meşteri populari, membri ai celor două asociaţii româneşti colaboratoare, ART-Asociaţia Meşteşugurile Prutului şi Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova", a mai menţionat Ana Maria MArinescu. Au fost invitaţi, din România, Elena Şerb, membră a celor două asociaţii, cu o parte din colecţia sa de ii româneşti, brodate de ea, şi Ionela Ghiban, care a oferit publicului demonstraţii de încondeiere a ouălor. Manifestările au fost posibile prin implicarea şi sprijinul Silviei Cozmîncă. "Cu mândrie spun, parafrazând cântecul, că "am dat mână cu mână cei cu inima română", români din Spania şi români din România şi Republica Moldova, sfidând distanţa pentru a realiza ceva frumos", a spus Ana Maria Marinescu .

"În acest an, pe data de 7 aprilie, la ora 18:30, invităm publicul la o altă expoziţie cu vânzare, de data aceasta doar de ouă încondeiate: "Ouăle încondeiate de Paşti: simblouri şi tradiţii în România şi Bulgaria", la care vor expune şi vor face demonstraţii Ionela Ghiban şi Elisabeta Saghin. Colaborează Asociaţia bulgară pentru Integrare Europeană "Danubio", a cărei reprezentantă, Vanya Guncheva, va arată publicului tehnici rudimentare de încondeiat ouă", a anunţat Ana Maria Marinescu

Apoi, pe 14 aprilie, la ora 19:00, va avea loc vernisajul expoziţiei de icoane pictate, a pictorului, decoratorului şi restauratorului român Ioan Oniciuc care este prezent pentru a doua oară la Coslada.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!