Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Artă, cultură şi tradiţii rome la Palatul Copiilor din Bucureşti

Artă, cultură şi tradiţii rome la Palatul Copiilor din Bucureşti

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Educaţie și Cultură
Data: 11 Noiembrie 2009

Festivalul de artă, cultură şi tradiţii rome, Roma Cult Fest, va avea loc sâmbătă, 14 noiembrie, la Palatul Copiilor din Bucureşti, cu proiecţii de filme, o expoziţie de fotografie, târgul meşteşugarilor, mâncare tradiţională şi un concert Damian & Brothers.

Secretariatul General al Guvernului încheie Programul SPER (Stop Prejudecăţilor despre Etnia Romă) 2009 cu Roma Cult Fest. Sâmbătă, 14 noiembrie, între orele 11:00 şi 21:00, publicul larg este invitat la Palatul Copiilor pentru a cunoaşte mai bine arta şi tradiţia romă. Intrarea la eveniment este liberă, conform Mediafax. Pe parcursul întregii zile vor fi deschise o expoziţie de fotografie cu tema antidiscriminare şi târgul meşteşugarilor romi, la care participă aurari, argintari, lingurari şi pielari.

Între orele 11:30 şi 17:00 vor avea loc proiecţiile documentarelor „Dureri ascunse“, un film realizat de Michelle Kelso despre Holocaustul romilor, „Azi eram frumoasă, jună“, în regia Alexandrei Gulea, care explorează transpunerea credinţelor şi superstiţiilor în muzica romani, „Blestemul ariciului“, de Dumitru Budrala, „Mămăliga te aşteaptă“, regizat de Laurenţiu Calciu, care prezintă supravieţuirea unor familii de romi extrem de sărace, şi „Barhtalo!“, în regia lui Robert Lakatos, film artistic documentar care urmăreşte călătoria a două personaje prin România, Ungaria, Austria şi Egipt.

Momentele artistice vor fi prezentate publicului de către gazdele evenimentului, care vor avea şi un cadou-surpriză pentru vizitatori şi participanţi. „Bucătarii festivalului“ vor aştepta publicul cu mâncare tradiţională romă, turtă dulce şi ciubuc.

Ziua se va încheia cu un concert extraordinar Damian & Brothers, care va începe la ora 20:00. După concertele de la Arenele Romane şi Sala Palatului de anul trecut, Damian Drăghici, câştigător al unui premiu Grammy în 2006, alături de trupa sa de muzică tradiţională gipsy, revine în România pentru a cânta în cadrul programului SPER. Este recunoscut pentru implicarea sa în promovarea proiectelor adresate etniei rome, motiv pentru care, în anul 2007, a fost desemnat Ambasador al Anului Egalităţii de Şanse. Concertul va fi deschis de trupa de lăutari Kali.

Programul SPER a fost relansat anul acesta pe 21 septembrie, printr-o campanie media naţională adresată populaţiei majoritare - care are în centru mesajul „Discriminarea romilor se învaţă acasă. Cunoaşte-i înainte să-i judeci!“ şi vizează îmbunătăţirea percepţiei populaţiei majoritare faţă de romi - şi o componentă media naţională de informare, conştientizare şi educaţie, adresată, în premieră, populaţiei de etnie romă, sub mesajul „Jan angle, romale!“ („Fă un pas înainte!“). Lansat în mai 2007, primul program naţional de informare şi combatere a prejudecăţilor structurale privind romii - SPER - este implementat de Guvernul României, prin fonduri Phare şi are ca beneficiar Agenţia Naţională pentru Romi.

 

Citeşte mai multe despre:   Palatul Copiilor  -   romi  -   expozitie  -   fotografie