Un public numeros a participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la conferința susținută în cadrul Romanian Creative Week (RCW) de la Iași de Ioan Stanomir, critic literar, publicist și politolog, profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității București. Intitulată „Rusia și noi” și axată pe un subiect fierbinte al momentului, aceasta a deschis seria de conferințe organizată la RCW sub genericul „Conferințele creativității”, care a mai inclus un dialog-dezbatere între Andrei Pleșu și Vasile Bănescu și o conferință susținută de Horia-Roman Patapievici.
Colocviul Național de Istorie
Muzeul Național Cotroceni prezintă publicului lucrările celei de-a 23-a ediții a Colocviului Național de Istorie cu participare internațională, în format online. Manifestarea științifică este structurată pe două direcții: Istorie și Patrimoniu cultural. Temele sunt: Personalități în istoria României (sec. XV-XX); Personalități culturale; Reformele României moderne (sec. XIX-XX); Europa interbelică - Direcții de evoluție în plan politic, social și economic; Patrimoniul cultural medieval; Artiști-Colecții-Colecționari; Restaurarea patrimoniului cultural. Prezentările video și rezumatele comunicărilor pot fi consultate pe site-ul muzeulcotroceni.ro, în secțiunea dedicată evenimentului. (A. D.)