Un public numeros a participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la conferința susținută în cadrul Romanian Creative Week (RCW) de la Iași de Ioan Stanomir, critic literar, publicist și politolog, profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității București. Intitulată „Rusia și noi” și axată pe un subiect fierbinte al momentului, aceasta a deschis seria de conferințe organizată la RCW sub genericul „Conferințele creativității”, care a mai inclus un dialog-dezbatere între Andrei Pleșu și Vasile Bănescu și o conferință susținută de Horia-Roman Patapievici.
Cursuri de alfabetizare digitală pentru adulți la Brăila
Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila organizează ateliere de alfabetizare digitală pentru adulții care întâmpină diferite probleme specifice mediului online sau în folosirea oricărui tip de dispozitiv. Concret, proiectul își propune să-i învețe pe cei înscrişi la curs să folosească un calculator, să navigheze pe internet, să comunice prin e-mail, să plătească facturile și taxele online. Persoanele interesate pot să aleagă și să parcurgă unul sau mai multe ateliere în funcție de interesele și nevoile lor, dar și de nivelul de competențe digitale, informează bjbraila.ro. Înscrierile se fac la sediul bibliotecii din Piața Poligon nr. 4, la telefon: 0239/ 611.292 (int.1), pe e-mail: bjpi@bjbraila.ro sau pe site-ul instituției, www.bjbraila.ro, la secțiunea „Întreabă bibliotecarul”.